Mr. Kim [Vmin] ✔︎

10

M-am uitat fix la domnul Kim și acesta se uita la mine. Acest lucru a fost dincolo de penibil. "Îmi pare rău. Nu am vrut să intru aici. Tocmai am văzut semnul și m-am simțit obligat să intru. Nu voi spune nimănui despre...", am fost tăcut în timp ce m-a apucat de talie, trăgându-mă atât de aproape încât am putut să îi simt respirația pe față. "Ce faci?" Niciodată în viața mea nu am devenit timid așa, dar acum fața îmi ardea. "Acum că îmi cunoști micul secret, trebuie să știi ce urmează", spune Domnul Kim cu vocea joasă și profundă. "Eu... ". Nici nu am avut ocazia să vorbesc pentru că râde și se apleacă doar puțin mai aproape cu nasul atingându-l pe al meu. "Trebuia să știi până acum cânt de rău sunt, domnule Park",spune el. Îmi puteam simți inima cum bate în piept. Nu eram sigur dacă sunt nervos sau că îmi e frică. Acesta a fost profesorul meu, până la urmă!
Cu siguranță știam deja asta, de ce naiba m-am simțit atât de șocat? Poate că se datora faptului că nu spusese niciodată cu voce tare înainte, așa că nu eram sigur că era serios. "Nu este corect",  spun în timp ce încearc să mișc capul înapoi. "Suntem doar doi ani diferență. Nu este greșit", spune el cu ochii pe buzele mele. "Ești profesorul meu!"
"Este imposibil să fie adevărat, dar acum nu suntem la școală. Sunt doar un om care nu te poate scoate din capul meu", a spune chiar dacă părea branzos ca naiba.

"Este atât de greșit... ", spun din nou în timp ce te simt respirația pe buze. "Sau poate este așa de corect", spune el în timp ce se apleacă și își apasă buzele spre ale mele. Mintea mea a  rămas goală în timp ce mă săruta, cu fața arzând. Nu mi-a plăcut un pic tipul ăsta. Da nu mă împingeam înapoi, nu-l opream. Mi-a plăcut... Am observat că începusem să îl sărut înapoi, gura mea corespunzând mișcărilor lui. "Oprește-te", spun în timp ce rup sărutul apăsând pe pieptul lui. Spre surprinderea mea s-a oprit. "Trebuie să plec", spun în timp ce încerc să scap de înțelegerea lui, dar nu reușesc. "Ești drăguț când ești încurcat", spune el în timp ce împinge un fir de păr de pe față. Ce făceam? De ce dracu mă înroșesc?  El este profesorul meu și eu sunt studentul lui! În sensul că acesta este împotriva politicii școlare și să nu mai vorbim de ilegalitate din partea sa. Ar putea avea probleme mari pentru asta. "De ce? Tocmai ajungeam undeva", Domnul Kim spune în timp ce își linge buza de jos. "Nu îmi place că îți place asta. Nu pot face asta", spun rătăcit printre ganduri în  căutarea unei scăpări. "Nu se pare că nu ți-a plăcut", spune el cu un zâmbet. Mă înroseam și nu voiam să recunosc că ceea ce a spus, era de fapt adevărat.

***

Prespectiva lui Taehyung

M-am luptat împotriva cuvintelor mele, nu am putut să îmi  țin ochii de pe buzele lui. Erau roșii și umflate din mica sesiune de mai devreme. Tocmai îl aveam. Oricât de mult nega, știu că și el  a dorit. Dacă nu ar fi făcut-o, nu m-ar fi sărutat. "Du-mă acasă", spune el în timp ce mă împinge. Presupun că am făcut destul pentru azi. "Bine", spun simplu. Nu  spun un alt cuvânt în timp ce iese înaintea mea. El chiar este ceva. Zâmbesc și îl urmăresc. Era liniștit după aceea. De fapt nu a vorbit întreaga călătorie până acasă. Presupun că era în stare de șoc.  Pe de altă parte eram pe un nor de extaz.

***

Prespectiva lui Jimin

Mă duc în iad, nu-i așa? Nici măcar nu puteam să mă uit la domnul Kim acum. Am simțit ca și cum aș fi încălcat o lege sau ceva gen. Dacă te gândești la asta, am făcut-o. M-am urât pentru simplu fapt că mi-a plăcut sărutul. Mi-a plăcut mult. "Suntem aici", spune domnul Kim cu vocea mai moale decât de obicei. Nu  spun nimic în timp ce cobor din mașină fără măcar o singură privire înapoi. Când intru în apartamentul meu mă întorc în patul meu și privesc tavanul. Nimeni, absolut nimeni nu  putea știi ce am făcut.

***
A doua zi am decis  să nu mă duc la școală. De fapt trecuseră o săptămână de când nu m-am dus. Pur și simplu nu l-am putut înfrunta. Pur și simplu nu am putut. "Care este problema ta? În ultima vreme nu te mai arăți la școală. M-am gândit că sunt eu de vină", spune Jungkook. "Am fost foarte bolnav", mint. "Mhm. E bine, atunci cred că te simți mai bine și iti vei face timp. Ar trebui să vezi cum acționează Domnul Kim. Cum se plimbă ca un cățeluș pierdut. Mă întreb dacă acesta are vreo legătură cu absența ta.", acesta râde. "De ce ar fi?", intreb. "Din momentul ce nu erai aici nu are  de cine să se i-a. Într-un fel este amuzant", Jungkook râde. În spatele minții știam că nu acesta este motivul. "Trebuie să plec", spun în timp ce îmi i-au telefonul. De fapt nu trebuia "dar dacă nu aș fi făcut-o el ar fi continuat să vorbească despre domnul Kim. Am vrut doar să uit de el și de sărut. Singura problemă este că nu pot.

Scuzați lipsa. Am fost în Coreea pentru câteva zile și nu am avut timp. Plus depresia mă omoară încet. Acest capitol e de căcat, dar nah..