Mr. Kim [Vmin] ✔︎

8

Prespectiva lui Jimin

Vroiam doar să ies din mașina aia nenorocită. Am fost în jurul domnului Kim mai mult timp decât trebuia să fiu. Din fericire am ajuns acasă mai repede decât am crezut că o voi face.  "Mulțumesc pentru sărut", spune el și mă uit cum buzele lui se încadrează într-un zgomot încântător. Nu spun nimic când închid ușa și încep să merg spre apartamentul meu. Acum pedofilul știe unde locuiesc. Din fericire nu știe și numărul apartamentului. "Nu uita, orele încep de la 9!" Am auzit cum striga din spatele meu, apoi auzind cum se îndepărtează. Odată ce a ieșit din raza mea de vedere, m-am ușurat și m-am sprijinit de clădire. Dintr-o dată lucrurile au devenit de un milion de ori mai grele.

                               ***

"Încă nu pot să îl găsesc pe Yoongi", spune Namjoon a doua zi la școală. "Nici eu", spun eu. "Și unde este Jungkook? Nu ar trebui să fie astăzi aici? ", întreb eu când mă uit în jur. "Este  la doctor. Se pare că doar eu și tu suntem astăzi", spune Namjoon când mergem în casă. "Așa se pare", zic eu când împing un fir de păr de pe față. Imediat ce intru în sala de clasă  ochii mei se întâlnesc cu cei ai  domnul Kim. Dintr-o dată, gândurile de ieri îmi apar în cap. El m-a sărutat. Ticălosul de fapt  m-a sărutat și nu pot să fac nimic cu privire la asta decât dacă aș vrea să provoacă o întreagă povară pentru amândoi. Din punct de vedere tehnic am fost amândoi vinovați. Poate că a făcut ce a făcut, dar apoi, din nou am ajuns în mașină cu el. Ne vedem dupa", spune Namjoon în timp ce se îndreaptă spre locul său. Acum totul avea sens în legătură cu motivul pentru care acum stau la aceasta masă aflat chiar în fața mea. Chiar a încercat ceva. Yoongi avea dreptate, doar așteaptă momentul să o facă. Nu m-am speriat, mai mult eram nervos. Cum putea să creadă că e bine să profiți de un om. Voiam  să-l lovesc pe tipul ăsta la moștenitori.

Primele 30 de minute de curs domnul Kim nu a vorbit. Acesta în cele din urma a spus: "Toată lumea poate pleca acasă. Orele vor fi anulate azi și  mâine astfel încât să nu deranjați toată școala. Am câteva treburi pe care trebuie să le rezolv" Cumva pare diferit ca în celeilalte zile. Toată lumea s-a îngrămădit la ușă pentru a pleca mai repede de la infern. Ochii mi s-au aruncat asupra domnului Kim ce se uita acum la hârtiile ce se aflau  împrăștiate în fața lui. Nici măcar nu m-a deranjat azi. Pentru care am fost foarte recunoscător. Totuși asta înseamnă că ceva este întradevăr greșit.

Camera a fost complet goala, doar domnul Kim și eu am rămas. Mă duc în să îmi i-au tot ce aveam de luat. Gata să-mi i-au concediul, acesta vorbește. "Stai." M-am întors  cu fața la el. "Nu te-am deranjat astăzi, de ce acum?", spun eu cu  fața la domnului Kim. "Nu asta ai vrut?" întreabă el și continuă să privească în jos la hârtiile sale. "De ce aș vrea să fiți enervat?", întreb când mi-am tras brațele peste piept. "Te înnebunește, trebuie să recunoști", domnul Kim spune, zâmbind.  Ignorând comentariul său schimb subiectul. "Nu ai spus niciodată de ce anulezi cursurile. Ce trebuie să rezolvi?", întreb. "De ce brusc te interesează cea ce fac?", întreabă el cu o voce scăzută și cu zâmbetul pe buze. "De fapt ești puțin suportabil când nu vorbești cu mine", spun eu. Acesta nu spune nimic.

Următorul lucru pe care îl știu este că el a ajuns cumva lângă mine, trăgând-mă de mână. "Ce faci?", întreb eu când mă trage spre ușă.

Nu văd :(((