Mr. Kim [Vmin] ✔︎

13

În cele din urmă, luni s-a reîntors.
Mergând în clasă mă aşteptam la cel mai rău. În schimb, m-am confruntat cu ceva şi mai înfricoșător. Un profesor suplinitor. "Domnul Kim nu e aici?",  întreabă Jungkook şocat.
"Profesorul vostru a luat o zi liberă deoarece se simte rău, dar nu vă faceți griji, el se va recupera în cel mai scurt timp." Puteam spune că sunt cel mai fericit. Aș putea în sfârșit fără tachinarea lui și să numai rămân după ore.

"Crezi că va fi în regulă?", întreabă Namjoon în timp ce ne adunăm în grup. "Cui îi pasă." Murmur eu.
"La fel de ticălos ca întotdeauna." Jungkook râde în timp ce mă loveşte pe umăr.

"Pur și simplu nu-mi place de el." Spun în timp ce ridic capul spre el pentru a-l privi. "Este bine pentru că nici nu cred că lui nu-i place." Jungkook râde. Oh, băiatu a greşit.
"Nu m-ar putea interesa în niciun fel", spun în timp ce mă întorc la banca mea. A fost frumos să am liniște.

***

Zilele treceau şi domnul Kim încă nu se mai întorcea.

Bănuiesc că trebuie să fie într-adevăr bolnav dacă a lipsit aproape o săptămână întreagă. Mă întreb dacă a murit... Are chiar oameni care vin să-l verifice? De ce mă interesează?

Ştiu că nu-mi place tipul şi toate, dar m-aş simți doar un pic vinovat dacă ar muri şi n-aş merge să-l verific nici măcar câteva secunde. Văzând gândurile  mele, mă hotărăsc să plec.

M-am utat în sus la casa uriaşă din fața mea, sigur dacă ar trebui să mă întorc? Dacă ar fi luat-o în mod greşit şi ar fi crezut că sunt aici din cauza altceva? Dar dacă e mort?
Acesta este cel mai mare lucru aici.
Respir şi  intru. Bat de câteva ori şi când nimeni nu-mi răspunde îmi împing norocul şi răsucesc încet mânerul. Spre surprinderea mea, este deblocat.

Aruncând o privire în jur, observ că, casa este moartă. Am încercat tot posibilul să-mi amintesc ce cameră era a lui, dar erau atât de multe, încât nici nu-mi aminteam să-i văd vreodată dormitorul.

Bănuiesc că asta va fi o vânătoare de comori, dar în loc să caut o comoară, îmi căutam  profesorul, care
poate sau nu să moară în timp ce vorbesc. Cu asta, am pornit în căutarea domnului Kim.

Parcă aş fi verificat fiecare cameră din această casă şi totuşi nu l-am putut găsi. Eram acum la etajul al treilea şi nu aveam o singură cameră
în care nu măuitasem. Camera fiind cea din dreptul camerei cu semnul  "Keep Out"

Încet, împing uşa şi sunt surprins să îl găsesc pe domnul Kim adormit pe pat.
Pe masură ce m-am apropiat, mi-am dat seama că părea super palid şi exista cercuri întunecate care îl înconjurau ochii . Părul îi era încurcat și purta o cămașă albă șifonată.

Lângă masa lui se afla un pahar  gol de apă și o cutie de pastile. O voce bruscă mă sperie, determinându-mă să sar înapoi și să mă apuc de piept. "De ce ești în casa mea? ", vocea îi era scăzută și zguduitoare. M-am uitat în jos să-l văd pe domnul Kim cu ochii pe
jumătate deschişi şi buzele uscate.
Arăta oribil. "Am vrut să uh ..trebuia să mă asigur că nu vei fi mort." Spun în timp ce îmi fixez ghiozdanul pe umăr. Îți pasă dacă mor sau nu?", Întreabă el, dar nu părea cocoș aşa cum făcea de obicei." Ei bine, da, nu sunt atât de lipsit de inimă", spun în timp ce mă uit în jos la corpul  lui slab. El zâmbeşte uşor.

"Ești bine?" Intreb, cu vocea mai panicată, atunci am cerezut că aşa va fi. Domnul Kim s-a uitat la mine şi a zâmbit în timp ce ochii i se închiseră.
"Îmi place când îți faci griji pentru mine." Spune el în timp ce își linge buzele să le ude. Inghit un sentiment de timiditate la cuvintele lui." Ai mancat?" întreb. "Nu", spune el în timp ce deschide ochii acum să mă privească.  "De cât timp ești aici aici?", întreb.  "Nu stiu", este tot ce spune.
Am lăsat o respirație şi mi-am porit călcâiele. "Mă întorc cu mâncare."

Există ceva despre el în această stare vulnerabilă care m-a făcut să am o schimbare de inină. Era mult maf bun când nu acționa ca un dependent de sex. Acesta a fost domnul Kim pe care l-am putut tolera de fapt.

După ce termin, revin în camera lui cu mâncarea și un pahar cu apă în mână.  "Aici", spun în timp ce merg la noptiera lui. El clipește la mine o secundă înainte de a sta în patul lui.
"Mulțumesc", el mormăie în timp ce ia paharul de la mine. "Poți sta", spune el în timp ce mestecă o bucată de pâine prăjită. Dau din cap în timp ce trag un scaun lângă noptiera lui.
Acum simțeam cu adevărat că murise.

"Am crezut că mă urăşti? De ce eşti atât de drăguț dintr-o dată. Poate ești cu adevărat bipolar", Domnul Kim spune în timp ce mă priveşte ca şi cum mi-ar studia fața. "Ești diferit când eşti bolnav. Nu încerci atât de tare să fi știi tu... ", am ridicat din umeri. "Deci nu mă urăști?" întreabă el. Mă uit la el pentru a-l vedea deja privind la mine, aşteptând răspunsul meu. Arăta cam ca un cățel mic acum.
A fost, îndrăzneț să spun, drăguț.
"Cred că nu." Spun în timp ce îmi las mâinile să cadă în poală.

Ceea ce spune domnul Kim în continuare îmi face inima să îmi bată.
"Bine pentru că nu pot să mă gândesc că mă urăști ", spune cu un zâmbet care ar putea vindeca toate tipurile de boli. Inainte să o ştiu, zâmbisem şi eu.

"Ai un zâmbet drăguț", spun și pare ca și cum aș fi aruncat o cărămidă în fața lui. "Mă complimentezi?" Întreabă el cu chii mari. "Da, cred că da", spun în timp ce împing un fir de păr de pe față.

"Ești sigur că nu te-ai lovit la cap sau ceva înainte de a veni aici? Nu este deloc ca tine. " Spune domnul Kim în timp ce mă priveşte cu capul inclinat în lateral. Nu, nu am făcut-o",confirm. Nu știu ce mă patrunsese. Presupun că mi-am dat seama ca domnul Kim nu este atât de rău până la urmă...

Ceea ce spun în continuare, cu siguranță voi regreta. "Dacă nu erai bolnav, cred că te-aș ruga să mă săruți"