Yūrei - NoMin

CAPITOLUL 12

- Cum merge totul? - Întrebă Jaemin, intrând în sala în care Jeno își desfășura cursurile de modeling cu Ten.

- Chiar foarte bine. - Zâmbi Ten. - A urcat cinci kilograme.

Jaemin privi spre Jeno și zâmbi.

- Sunt mândru de tine. - Îi vorbi, iar Jeno afișă un zâmbet minuscul.

- Aproape am început să țopăi când am văzut că a luat în greutate. - Continuă Ten. - Progresează mult, chiar și în ceea ce privește cursurile.

- Mă simt de parcă o educatoare de la grădiniță îmi vorbește despre activitatea copilului meu. - Spuse Jaemin râzând, stârnind și râsul lui Ten și, din nou, un mic surâs din partea lui Jeno.

După ce mai discutară câteva minute, Jeno și Jaemin își luară la revedere de la Ten și ieșiră din clădire, mergând la mașină. Era ciudat, însă Renjun nu mai apăruse după ce avuseseră conversația de pe hol.

Jaemin fu pe punctul de a deschide ușa, când Jeno îl opri.

- Stai puțin, Jaemin. Eu... - Jaemin își întoarse privirea spre el.

- Ce este? - Întrebă Jaemin cu blândețe.

- Eu... Vreau să merg undeva. - Jeno își mușcă buza.

- Desigur, Jeno. Unde anume? Hai să mergem. - Însă Jeno negă.

- Vreau să merg singur. - Jaemin era surprins, ba mai mult, era speriat.

- Nu pot veni cu tine? - Celălalt negă din nou. - Dar Jeno...

Jaemin se temea că Jeno ar fi putut avea de gând să încerce altceva periculos, ca ultima dată când fusese singur. Pentru că, de când se mutase cu el, erau aproape nedespărțiți, cu excepția cursurilor de modeling.

Jeno zâmbi când văzu îngrijorarea din ochii celuilalt și îi prinse obrajii între palme, mângâind cu degetul cel mare unul dintre aceștia.

- Nu voi face nimic prostesc, îți promit. - Însă Jaemin încă nu era sigur. - Îți spun adevărul. Nu-ți face griji. Mă voi întoarce acasă peste câteva ore.

- Bine atunci... - Jeno își luă mâinile de pe fața lui. - Dar ai grijă.

Jaemin încă simțea frică și neliniște. Chiar nu voia să-l lase să plece.

Jeno citi toate aceste gânduri pe chipul lui Jaemin și, deși ezită o clipă, într-un sfârșit, o făcu.

Jeno își puse brațele în jurul lui Jaemin, strângând puțin trupul acestuia.

- Nu fi atât de dramatic. - Îi spuse Jeno, amuzat. - Știu că-ți voi lipsi, însă încearcă să fii tare!

Jaemin nu era uimit din cauza îmbrățișării bruște primite, ci din cauza glumei pe care Jeno tocmai o făcuse.

Jeno o spusese în glumă.

Jeno glumise cu el.

Jaemin zâmbi și îl îmbrățișă strâns.

- Idiotule. Dacă nu te întorci în două ore, te voi căuta și în gaură de șarpe. - Jeno se îndepărtă puțin.

- S-ar părea că într-adevăr îmi ești soț. - Jaemin râse.

- Să ai grijă. - Îl îndemnă, acum mult mai liniștit.

- Am s-o fac. Ne vedem acasă.

Jaemin îl observă până când silueta lui Jeno nu mai fu vizibilă, apoi urcă în mașină, pentru a merge acasă.
Jaemin se folosi de acel moment de solitudine, pentru a se gândi la ceea ce se întâmplase în ultimul timp. Jeno mai făcuse un pas înainte.