Yūrei - NoMin

CAPITOLUL 14

O lună mai târziu, Jeno continua să avanseze, cu pași repezi.

Luase în greutate kilogramele necesare și acum arăta mai vesel. Se descurca de minune la cursuri, zâmbea și vorbea mai mult.

— Bună dimineața. — Zâmbi către Jaemin, care tocmai ce se trezea. — Cafea?

— Bună dimineața. — Zâmbi și Jaemin. — Da, te rog.

Jeno încuviință și îi turnă într-o ceașcă.

Jaemin stătea rezemat, cu cotul pe masă, privind spatele lui Jeno, care prăjea câteva ouă. Băiatul insistase ca săptămâna aceasta să pregătească el micul dejun.

Se bucura extrem de mult de evoluția rapidă a lui Jeno. Într-adevăr, era o mare diferență între acel Jeno și cel care se mutase cu el acum două luni.

Jaemin își plimbă privirea, de la figura coreeanului, la figura transparentă a lui Renjun, care era așezat la masă, lângă el, părând că se plictisește îngrozitor de tare. Tânărul gândi că începea să devină ciudat cum putură sta atât fără să se certe, în ultimul timp.

— Bună dimineața, Casper. — Îi șopti, iar Renjun mișcă din cap, în semn de salut.

— Ei bine, nu sunt cele mai arătoase, dar cred că sunt comestibile. — Lui Jaemin îi fu imposibil să nu înceapă să râdă. Era adevărat, ouăle nu aveau un aspect tocmai frumos, însă aveau un gust bun.

— Delicios. — Jeno zâmbi când auzi complimentul.

— Ai avut iar coșmaruri? — Jaemin strânse din buze și își feri privirea pentru o clipă, însă încuviință.

Simți ochii lui Jeno scanându-l, de parcă ar fi încercat să-i pătrundă în interior.

— Ce? — Întrebă.

— Mi-aș dori să știu... Ce te tulbură atât. — Oftă celălalt. — S-ar părea că, în timp ce eu mă fac mai bine, starea ta se înrăutățește. — Jaemin își feri încă o dată privirea.

— Îmi pare rău. Eu...

— Știu că-ți este greu, dar, Jaemin... — Jeno își așeză mâna peste cea a tânărului. — Ar fi bine să faci în așa fel încât să nu trăiești mult cu povara asta în suflet. Va veni momentul când te vei prăbuși, iar eu nu aș vrea să te văd suferind.

Pieptul lui Jaemin fu zguduit de o căldură plăcută, iar bătăile inimii sale se întețiră. Îi zâmbi lui Jeno și văzu silueta lui Renjun dispărând.

— Îți mulțumesc, Jeno. Și-ți promit că îți voi spune totul curând. — Tânărul încuviință și îi strânse mâna.

Deja deveniseră naturale pentru amândoi acele mici dovezi de afecțiune. Acum, până și îmbrățișările erau împărtășite tot mai des, iar Jeno descoperise că îi plăcea să-i ciufulească părul lui Jaemin.

Așa trecu încă o zi, pe care Jaemin și-o petrecu la birou, iar Jeno la cursuri. Cele zece kilograme care apăreau în plus la greutatea inițială a lui Jeno îl făcură pe Ten să înceapă să țopăie prin încăpere.

— Privește frumusețea asta. — Spuse tailandezul, în timp ce-i lua lui Jaemin mâinile de la ochi, lăsându-l pe acesta să-l vadă, în sfârșit, pe Jeno, care încerca să stea cât de cât drept în fața lor, ferindu-și privirea, rușinat.

Jaemin zâmbi.

Lui Jeno nu i se vedea deloc burta, însă acum nici coastele. În sfârșit, avea un corp care se putea încadra în parametri normali.