Yūrei - NoMin

CAPITOLUL 13

Jaemin își deschise ochii și privi în jur. Jeno nu mai era în patul său și părea a se fi făcut târziu.

Nici Renjun nu era prin preajmă, așa că se ridică în capul oaselor. Reuși să vadă, cu coada ochiului, ceva aflat pe noptieră. Cu două bilețele post-it, ambele lipite de frunte, stătea și-l privea pinguinul cu ochi strălucitori, pe care îl văzuse în vitrina magazinului, atunci când ieșise cu Jeno.

Se apropie, sprijinindu-se în coate și-l luă de aripioară, trăgându-l în pat. Apucă marginea unui bilețel și-l smulse cu grijă.

"L-am anunțat pe Ten că ești bolnav, așa că-ți poți lua o zi liberă. Eu am plecat la cursurile mele. Nu-ți face griji, ne vedem acasă. Odihnește-te."

Surâse și-l citi și pe al doilea.

"El este asistentul meu personal, Jeno. L-am făcut responsabil de îngrijirea ta și de îndepărtarea coșmarurilor și a amintirilor neplăcute. Oricând vei simți că ți-e teamă, doar ia-l pe el în brațe și-ți va fi mai bine."

Jaemin zâmbi larg, iar inima îi bubui de cât de fericită era. Probabil asta era ceea ce cumpărase Jeno când plecase singur, în ziua precedentă.

Apucă animalul de pluș și, întocmai cum prietenul său îl sfătuise, îl strânse în brațe. Jeno avea dreptate. Îmbrățișându-l pe pinguinul Jeno, îi era mai puțin dor de cel original.

Nu era foarte devreme, însă încă nu se terminase dimineața, așa că Jaemin hotărî că era o ocazie bună pentru a spăla rufe. Aruncă toate hainele în mașina de spălat și așteptă, apoi le întinse pe sârmă.

Deja terminase cu acea sarcină, iar acum că intrase în casă se simțea iarăși singur. Nu-i plăcea acel sentiment. Se părea că Jeno umplea un gol mult mai mare decât ar fi crezut.

Însă recunoștea că îi era frică să se obișnuiască prea mult cu Jeno prin preajmă. La un moment dat, știa că Jeno avea să plece. Poate s-ar fi întors cu Mark și Haechan, ori poate ar fi decis să locuiască singur. Cert era că, odată ce rana sa ar fi fost vindecată, el urma să plece.

— La ce te tot gândești atât, Na? — Renjun stătea așezat la masă, în fața lui.

— Nu ar trebui să fii cu Jeno?

— Poate că da. — Ridică din umeri. — Dar se pare că iubitul meu era foarte îngrijorat pentru tine. Și cum eu sunt un om bun...

— Erai un om bun. Acum ești o fantomă bună. — Renjun se încruntă.

— Vrei să nu-mi mai amintești, de fiecare dată, că sunt mort? Deja o știu foarte bine! — Jaemin râse. — În fine, voiam să văd cum ești.

— Sunt bine, totul este bine. — Renjun încuviință.

— Am încercat să-i spun și lui Jeno că ești, însă fraierul tot era îngrijorat. Chiar se gândea să nu meargă la serviciu. — Renjun își dădu ochii peste cap. — Apoi ți-a lăsat plușul ăla idiot și oribil și, dintr-un anumit motiv, necunoscut mie, s-a simțit mai liniștit după aceea. — Jaemin zâmbi, simțind o căldură în piept.

— Este foarte drăguț din partea lui. — Însă Renjun se încruntă iar.

— Șterge-ți zâmbetul ăla. Jeno se îngrijorează pentru tine doar fiindcă sunteți prieteni și pentru că este o persoană bună.

Renjun avea dreptate. Trebuia să se controleze și să vadă lucrurile exact așa cum erau. Chiar el îi spusese lui Renjun că nu avea de gând să-l facă pe Jeno să se îndrăgostească, iar motivul era că însăși amintirea chinezului era atât de bine înfiptă în inima lui Jeno, încât nu știa dacă vreodată acesta ar mai fi putut ține la altcineva. Deși îi spusese de multe ori lui Renjun că asta ar fi trebuit să se întâmple, că, odată și odată, Jeno s-ar fi îndrăgostit de altcineva, acum nu mai era atât de sigur în privința acestui fapt.