Yūrei - NoMin

EPILOG

Era o zi foarte frumoasă, cu soarele sus pe cer, ale cărui raze luminau și încălzeau totul în jur.
Când Jaemin se aplecase puțin peste rama geamului, simți acea căldură plăcută învăluindu-l.

Așa cum promisese la plecarea lui Renjun, Jaemin stătea câteva minute, în fiecare dimineață, agățat de geam, pentru a privi cerul și a-și aminti de prietenul său.

În dimineața următoare trecerii fantomei pe celălalt tărâm, Jeno se trezise foarte odihnit, povestindu-i întreg visul și mărturisindu-i că acum se simțea liber și cu inima împăcată.

Viața lor se desfășură în continuare cu succes, Jeno fiind acceptat ca manechin. Totuși, nu simțea că i-ar fi plăcut să practice meseria în continuare, așa că Ten se arătase mai mult decât încântat să-i schimbe postul și să-l facă să devină asistentul său și, în același timp, mentor pentru noile modele care aveau să se alăture agenției lor.

Iar Jaemin îi oferi susținere în tot ceea ce tânărul își propuse să realizeze.

De asemenea, câteodată, Jaemin îl surprindea pe Jeno zâmbind către cer. Amândoi mergeau la urna lui Renjun, în fiecare lună.

Amintirea acestuia rămase vie în inimile amândurora.

Trecuse deja un an de când plecă, iar Jeno și Jaemin trăiau împreună fericiți.

— Poți să-mi mai spui o dată de ce trebuie să mergem atât de devreme? — Se plânse Jeno, când Jaemin îl trezi de dimineață.

— Pentru că eu am promis că-l voi ajuta pe Haechan să se aranjeze și să nu se agite prea tare, iar tu i-ai promis lui Mark că-l vei ajuta cu invitații și localul. — Însă Jeno își afundă capul în pernă.

— Am o idee mai bună. — Se întoarse pe o parte, privindu-l pe Jaemin. — De ce nu vii aici? Putem să mai dormim puțin.

Jaemin pufni într-un râset scurt, când îl văzu pe Jeno întinzându-și brațele în direcția lui.

— Se face târziu, Jeno. — Însă băiatul nu-l băgă în seamă și se întoarse la poziția sa inițială. — Lee Jeno! Cumva mă ignori?

Jaemin îl privea, indignat.

Jeno se răsuci, stând cu spatele la el, iar Jaemin se apropie de pat, cu gândul de a-i lua pătura. Și începu să tragă de ea, în timp ce tânărul făcea același lucru în partea lui.

Brusc, simți o smucitură, când degetele lui Jeno se încolăciră asupra încheieturii sale. Așa cum a vrut să facă de la început, Jeno l-a trântit lângă el, îmbrățișându-l strâns.

— Tăntălăule. — Se văită Jaemin, când celălalt se agăță de el, asemenea unui urs koala.

— Zece, te rog, doar zece minute, iar apoi te voi lăsa în pace și mă voi ridica din pat. — Na zâmbi.

— Dacă tot suntem aici, hai să fie cincisprezece. — Lee îi zâmbi înapoi.

În decursul acelor minute, Jaemin se întinse, într-o poziție mai confortabilă, care, de altfel, îi permitea să analizeze chipul lui Jeno. După un timp, ochii acestuia se deschiseră și se fixară asupra irișilor iubititului său. Se priviră, într-o liniște deplină. De altfel, nu mai era nimic de zis. Amândoi știau tot ce era de știut.

Știau despre marea iubire pe care în sfârșit și-o împărtășeau unul altuia. Și știau și că, în ciuda rănilor pe care le aveau în inimi, amândoi putură să le vindece, ajutându-se de celălalt.

După cum promisese, Jeno se ridică, după exact cincisprezece minute, care îi păruseră mult prea scurte.

Jaemin merse în bucătărie, pentru a pregăti micul dejun. El își făcuse un duș cât Jeno încă dormea. Cum nu-l mai deranja și nu se mai simțea jenat ca Jeno să-i vadă cicatricile, se îmbrăcă cu un tricou fără mâneci.