Yūrei - NoMin

CAPITOLUL 11

— Vrei să-mi povestești ce ai visat? — Jaemin negă.

Îi luase ceva timp să se oprească din plâns, însă, datorită îmbrățișării lui Jeno, reușise. Se simțea în siguranță.

— Ce ai? De ce țipai așa? — Îl întrebă Renjun, de deasupra noptierei.

— Nu crezi că te vei simți mai bine dacă îmi povestești? — Jaemin îi zâmbi slab.

— E o prostie.

Jeno îl privi nesigur, dar își închipui că Jaemin avea motivele lui pentru a nu vrea să-i spună nimic.

— Încă ți-e frică? Vrei să dorm cu tine?

Renjun căzu de pe noptieră, iar lui Jaemin îi păru atât de rău că era o fantomă. I-ar fi plăcut ca tânărul chinez să poată simți durerea.

— Sunt bine, Jeno. Mergi înapoi în patul tău. — Jaemin își puse o mână pe umărul lui. — Nu-ți face griji pentru asta. Este doar din cauza stresului resimțit la muncă, doar atât. — Minți Jaemin. — Dar îți mulțumesc.

— Dacă ai nevoie de ceva, sunt în patul de alături. —  Jaemin îi zâmbi larg și încuviință.

— Lee Jeno! Cum adică să-l întrebi dacă vrea să dormi cu el?! — Strigă Renjun la el.

Jaemin râse. Gelozia lui Renjun era incredibilă. Sincer să fie, i-ar fi plăcut ca Jeno să doarmă alături de el, pentru că îi era frică să-și mai închidă ochii acum. Ar fi fost bine, însă, ca să nu fie nevoit să suporte plângerile lui Renjun, Jaemin s-a abținut.

Jeno se răsuci, însă nu mai putu adormi, spre deosebire de Jaemin, care, la scurt timp după ce se duse pe tărâmul viselor, începu să scâncească și să se miște agitat.

De data asta, Jeno se ridică din nou, însă acum se întinse în patul celuilalt, lângă trupul lui.

— Îmi vei spune într-o zi ce se întâmplă cu tine...? — Întrebă în șoaptă.

Renjun privea scena, enervat.

Jeno prinse mâna lui Jaemin pe sub așternuturi și închise ochii. Jaemin era liniștit acum, la fel și el.

— Mi-ai spus că nu înțelegi de ce pare că simt atâta ură pentru tine. — Îi spuse Renjun lui Jaemin, care dormea agățat de Jeno. — Mi-e teamă că vei fi tu... Pentru că știu că, dacă Jeno va fi în preajma ta, el... Mă va uita.

Renjun observă cum Jeno îl îmbrățișa și mai mult pe Jaemin. Amândoi dormeau profund, captivi între brațele celuilalt.

— Ai avut dreptate. — Continuă. — Nu va mai fi Jeno pe care eu îl știam. Niciodată nu l-am mai văzut atat de îngrijorat pentru cineva sau ceva, nici măcar pentru mine. — Renjun zâmbi, întristat. — Ce îi tot faci, Na Jaemin?

Le aruncă o ultimă privire și plecă. Nu voia să mai rămână acolo, pentru că, de data aceasta, chiar n-avea niciun motiv pentru care s-o facă.

Jeno se trezi cu puțin timp înainte de răsărit și se întoarse în patul său. Nu credea că s-ar fi putut confrunta cu Jaemin, dacă acesta și-ar fi dat seama că au dormit împreună. Ar fi fost o situație ciudată.

În mod bizar, toată noaptea se simțise liniștit. Fără să-și dea seama, dormitul cu Jaemin îl ajută și pe el.

Cât despre Jaemin, acesta se trezise cu tipica sa bună dispoziție și, după ce își făcu un duș, merse să pregătească micul dejun.

Prăjea câteva ouă, când simți prezența lui Renjun în spatele lui.

— Bună dimineața, Casper. Îți aștept cu nerăbdare reproșurile. — Zâmbi Jaemin.