Yūrei - NoMin

CAPITOLUL 4

💥WARNING: Puteți să treceți la coadă pentru a vă primi șervețelele. 🤧 VEȚI AVEA NEVOIE, PRESIMT. 💥

Jaemin stătea în șezut, cu telefonul în mână, observându-l de parcă ar fi încercat să-l dezmembreze cu privirea. Data limită a ofertei lui se apropia și încă nu primise un răspuns de la Jeno. Însă nu voia să-și piardă speranța și se ruga ca aparatul să sune din clipă în clipă.

Ceva nu era bine, iar Jaemin avea o bănuială că ar fi urmat să se întâmple ceva neplăcut. Nu îi plăcea deloc senzația aceea, însă n-avea ce să facă, trebuia să aștepte.

Pe de altă parte, Renjun, care-i reproșase că-l îmbrățișase pe iubitul lui și era mai mult decât furios, iar Jaemin putea jura că vedea fum ieșindu-i pe urechi, nu mai apăruse din acea zi, stând alături de Jeno.

Mark, Haechan și Jeno mâncau împreună, cu Renjun lângă ei, ca de obicei.

— Ai decis ce vei face, Jeno? — Acesta aprobă. — O vei face? — Acum, Jeno negă.

— Dar de ce nu? — Întrebă Haechan.

Jeno oftă. Chiar nu avea chef să poarte conversația asta acum.

— Nu pot... Nu, mai bine zis, nu mai vreau. Fosta mea scurtă carieră de manechin a fost motivul pentru care eu și Renjun ne certam de fiecare dată.

— Jeno. — Îi atrase Mark atenția și începu să vorbească. — Știu că-ți este greu, deși nu pot înțelege exact cât de greu, căci nu sunt în situația ta, dar... Renjun ar fi vrut s-o faci.

Jeno strânse buzele, apăsându-le într-o linie dreaptă.
În ciuda faptului că știa că nimeni nu-l putea vedea, Renjun aprobă, dând din cap.

— Ia-o ca pe o șansă pe care ți-o dă Cel de Sus pentru a-ți repara puțin viața. Nu cred că a fost o coincidență faptul că l-ai văzut din nou pe Jaemin, cu atât mai puțin că acesta ți-a oferit un loc de muncă bun.

Jeno rămase pe gânduri.

— Nu sunt sigur de ce ar trebui să cred. — Se ridică de la masă și, fără a mai spune ceva, se retrase în dormitorul său, ca întotdeauna.

Haechan și Mark se priviră unul pe altul, iar îngrijorarea și disperarea se reflectau în ochii amândurora. Trebuiau și voiau să-și ajute prietenul.

Renjun se ținu după el și își surprinse iubitul ținând în mână fotografia lor înrămată.

— Nu ai idee de cât de mult îmi lipsești... — Îi vorbi șoptit pozei. — Mi-ar plăcea ca tu să fii aici... Cu mine...

O tristețe imensă îl copleși pe Renjun, întrucât Jeno încă se simțea la fel de rău ca în ziua în care murise. I-ar fi plăcut să-i poată spune că îi era alături aproape în permanență, că mereu a fost și mereu va fi.

— Jeno... Sunt mereu cu tine. — Îi vorbi, chiar dacă știa că nu l-ar fi putut auzi.

— Aș face orice, doar ca să te pot revedea. — Vorbele lui Jeno răsunară în cameră, pe un ton stins, lipsit de orice fel de vlagă. Iar atunci Renjun începu să simtă teamă. Jeno nu putea vorbi serios.

O bătaie în ușă se auzi, iar Mark și Haechan o deschiseră, intrând.

— Jeno, vom merge la cinematograf. Vrei să vii cu noi? — Îl întrebă pe un ton vesel Haechan, încercând să-l îmbuneze.

— Nu, mulțumesc, să vă distrați. — Mark și Haechan se priviră reciproc, dezamăgiți de acel eșec.

— Prea bine. Ne vom întoarce la timp, ca tu să poți lua mașina când pleci.