Yūrei - NoMin

CAPITOLUL 8

— Oh my God! — Exclamă Ten îndată ce-l privi pe Jeno.

Și astfel se alese cu un pumn în umăr, din partea lui Jaemin.

— Nu fi nepoliticos. — Îl certă băiatul.

— Îmi pare rău. — Ten părea a fi ieșit din transă. — Jeno, dragule, nu mi-o lua în nume de rău, chiar ești foarte chipeș, dar... — Își umezi buzele, apoi le apăsă cu dinții, încercând să găsească un mod mai puțin nepoliticos de a spune ceea ce gândea.

— Dar? — Îl întrebă Jeno șoptit, în timp ce-și îmbrăca tricoul.

— Să spunem că manechinele anorexice din lumea modei ar fi geloase, dacă te-ar vedea. — Îi răspunse Ten.

Jaemin se pălmui singur peste frunte.

— Vreau atât de mult să-l lovesc. — Mârâi Renjun. — O să mut obiecte prin casa lui și o să-l îngrozesc. — Jaemin dădu din cap în sens negativ, abținându-se să nu râdă.

— Bun. Deja lucrăm la partea cu luatul în greutate. Deocamdată voiam să-l vezi și să-mi spui ce părere ai.

— Ei bine, nu pot nega că are stofă de fotomodel. — Ten îl observă iarăși. — Chiar și fețișoara aia de copil inocent e pe gustul meu.

Renjun mârâi din nou.

— Bine, bine, vom lucra și la asta. — Continuă Jaemin.

— Îmi place. Știi, nu e necesar să își construiască pătrățele, are nevoie doar de câteva kilograme în plus. — Ten se apropie de Jeno, întinzându-i mâna. — Bine ai venit, Jeno.

Jeno îi prinse mâna, strângând-o sub forma unui salut.

— Mulțumesc. Voi da tot ce am mai bun. — Afirmă Jeno.

Jaemin se răsuci, subtil, spre Renjun, care zâmbea larg, mândru de progresele tânărului.

Trecuse o săptămână de când Jeno se mutase cu el și se putea vedea cu ochiul liber o îmbunătățire. Cel puțin, Jeno începuse să mănânce și să vorbească mai mult, iar datorită acestor evoluții, Renjun încetase să-l mai bată la cap.

— Grozav. — Continuă Ten. — Vei începe să vii la cursurile de modeling, în fiecare zi, timp de câteva ore, așa că vei fi destul de ocupat. Totuși, nu vreau să văd că ai mai scăzut în greutate, da?

Jeno încuviință.

— Bun, vino mâine cu Jaemin și vom putea începe. — Jeno repetă acțiunea, iar Ten părăsi încăperea.

— Cum te simți? — Întrebă Jaemin, după ce Ten plecă.

— Destul de bine. De fapt, mi-e cam foame.

Renjun îl privi cu entuziasm pe Jaemin.

— Desigur, da, da, vom merge să mâncăm ceva. Fac eu cinste. — A replicat Jaemin repede.

Toți trei au ieșit și, ca de obicei, Jaemin era cel care conducea și cânta la volan, în timp ce Jeno se uita pe fereastră, iar Renjun stătea în liniște.

— Cere orice vrei. — Spuse Jaemin, odată ce se așezară la o masă. — Nu-ți face griji, îți voi da ocazia să-mi faci cinste și tu la primul salariu.

Jeno dădu din cap.

— Cum ți s-a părut Ten? — Renjun îl privi pe Jeno, însă Jaemin negă. Nu avea să-l întrebe asta. — Întreabă-l. — Îi porunci lui Jaemin, însă acesta continuă să dea din cap în sens negativ.

— Ai dormit bine noaptea trecută? — Jeno încuviință. — Fără coșmaruri, nu? — Jeno încuviință încă o dată. — Mă bucur.

Jaemin îi zâmbi larg și se concentră asupra propriei farfurii cu mâncare.