Yūrei - NoMin

CAPITOLUL 16

Renjun se așeză lângă Jeno, în timp ce acesta zâmbea în continuare către poză.

— N-a trecut chiar atât de mult timp de când nu am mai vorbit cu tine. Mă rog, cu poza ta. — Jeno își flutură degetele peste ramă. — Dar mi se pare că nu am mai făcut-o de ani buni. Ești bine? Desigur că ești. — Renjun zâmbi.

— Ai dreptate, sunt bine.

Jeno continuă.

— Nu știam când aveam să mă pot întoarce aici. A fost mai ușor decât aș fi crezut. — Zâmbi. — Eu... Voiam să-ți vorbesc. — Un oftat îi ieși printre buze. — Și știu că nu-ți va plăcea deloc... — Jeno surâse din nou. — Am găsit pe cineva, care mi-a făcut inima să se vindece. Îl cunoști foarte bine.

— Serios, Jeno? Nici măcar acum nu-l poți lăsa pe Jaemin deoparte? — Renjun se încruntă.

— Pun pariu că te-ai enerva, dacă ai ști cine e.

— Crede-mă, ai câștiga orice pariu pe tema asta. — Renjun își încrucișă brațele deasupra pieptului. În ciuda faptului că Jeno nu-l putea auzi, el obișnuia să-i răspundă.

— Este Jaemin, prietenul nostru de la școală. — Zâmbetul băiatului se lărgi, când pronunță numele celuilalt. — El, ei bine... — Oftă încă o dată. — El m-a ajutat enorm și mi-a oferit sprijinul lui.

Jeno făcu o pauză, iar Renjun se înclină către el, pentru a-i vedea chipul. Știa la ce se gândea, dar tot nu voia să audă.

Se gândi că ar fi putut să plece. Nu avea de gând să asculte asta, nu voia să-l audă, și totuși... Era vorba despre Jeno.

— Îmi pare rău, Renjun. M-am îndrăgostit iarăși de Jaemin.

Renjun simți o tristețe amară. Voia să se bucure pentru Jeno, dar nu putea. Îl durea toată această situație. Să îi vadă flirtând era una, să știe direct de la Jeno de sentimentele pe care le avea pentru celălalt era cu totul altceva.

Își privi fostul iubit în ochi și îi văzu regretul din priviri. Acum simți rușine.

— Știi că mereu am ținut mult la tine.

— Dar nu m-ai iubit, ca pe el. — Mormăi ușor chinezul.

— Și acum chiar îmi doresc să fiu cu Jaemin. Vreau să-i fiu alături în permanență și, tocmai de aceea, este momentul să-ți dau drumul. Îți mulțumesc mult pentru tot, dragul meu Junnie... — Zâmbetul său, deși fericit, căpătase un ton melancolic. Sărută fotografia și se ridică.

Ieși din cameră și plecă din apartament.
Însă Renjun mai rămase, așezat pe pat, privind podeaua. Nu se așteptase ca asta să se întâmple așa de curând. Durea extraordinar de tare.

Jeno era pregătit să-l lase să plece și să uite totul, să înainteze prin viață.
Nu era asta ceea ce voia și el să se întâmple?

Renjun dispăru și apăru din nou în apartamentul lui Jaemin, care schimba canalele televizorului, în mod repetat.

Pentru prima dată de când i se arătase lui Jaemin, nu se lăsă văzut. Nu voia să-l vadă nimeni în acel moment.

Se așeză lângă el, pe canapea, și așteptă. Câteva minute mai târziu, ajunse și Jeno.

— Bună, Jeno! E totul în regulă? — Îl salută Jaemin, fără să se miște de pe confortabila canapea.

Jeno se apropie cu pași repezi și sărută fruntea celuilalt.

— Totul este perfect. — Îi făcu cu ochiul.

Renjun ura din tot sufletul să vadă cum Jeno se comporta cu celălalt, ca și cum i-ar fi fost iubit.