De la magia iubirii la realitatea dură

Viitorul din trecut

Amurg tăcut și liniște stinsă,
Abis uitat într-o taină aprinsă,
Își amintea bucăți din viitor
Și câteva iluzii ce parcă încă o dor...

Vedea ce mâine avea să facă,
Vedea ce avea să se petreacă,
Nu-și simțea trupul rece-n așternut,
Părea un viitor din trecut.

Erau nume, locuri și imagini cunoscute,
Câteodată păreau că-s deja petrecute.
Nu-și explica de ce încă doarme
Dar, știa sigur că taina nu vrea s-o destrame.

Privea la ceas și-n minte-i  șușotea
Cum urmează să-și continue povestea
Dar, nu putea să exprime cum de știe
Că alții vedeau totul ca fiind nebunie.

-Azi o să mi se-ntâmple multe
Și chiar de mi par nemaiștiute
Am fost aici în visul meu,
Simt asta dar să explic mi-e greu...

-Ai fost aici și-n alte dăți
Dar, de le-ai spune te-ar credea nebună toți
Și da,  m-auzi, sunt conștiința ta,
Nu o să poți să explici nici asta.

-Te aud și mi dai bucăți din viitor
Dar, cum să le explic eu lor
Că tu mi vorbești și nu mi închipui eu
Parcă ar mai fi o persoană-n trupul meu..

Au trecut zile după zile
Și nu asculta nimeni vocea unei copile
Ce le spunea exact cum o să se întâmple
Că ea știa de viitor și nu spunea multe.

Și-a văzut din nou, în vis de noapte
Ce avea să facă iarăși poate...
Și știa multe și tăcea
Că oricum, nimeni n-o credea.

Într-o noapte-n ceas hoinar,
S-a trezit pe un trotuar
Vedea cum un accident
A izbit-o de ciment.

S-a trezit speriată-n pat
Dar, visul era adevărat
Avea să trăiască trista veste
Și nu, n-avea să fie o poveste...

N-a trecut mult și s-a întâmplat
Părea că nu-i adevărat
Și cei ce i-au ascultat visul
Au văzut trist și amar prezentul...

Se vede aici iar fata, dar,
De data asta la spital
Se vedea cum pe patul rece
Viitorul se petrece.

Din nou o voce de ecou,
I-a șoptit ca din stilou
Cum că i s-a scris cu sânge
Toată viața rece-dulce...

A tot visat în dulcea comă,
Se simțea ca o fantomă;
Că era un mort în viață
Văzându-și zilnic viitoru'-n față.

S-a trezit într-un final,
Dar în loc de pat de spital,
O încălzea pe timp de toamnă,
O cutie rece, tare și amară...

Un sicriu în loc de cald așternut
Un cimitir în loc de lume; - nu așa a vrut
Dar se simțea încă în viață
Și-i vedea pe toți la față.

Încă era pe pământ,
Vedea viitoru' crunt.
Nu putea să le vorbească
Oamenilor să-i ferească...

Dădea semne uneori,
Cei dragi chiar simțeau fiori.
Și deși vedea în viitor,
A fost un simplu muritor...

Putea să aibă grijă și să schimbe,
Putea să evite accidentul dinainte,
Dar s-a lăsat purtată de destin
Și azi trecutul îi este propriul străin.