Picături de ploaie, pe obrajii-mi reci,
Copilărie dulce, de ce vrei să pleci?
Că mi-e atât de drag să fiu și eu un copil
Și să nu ai nicio grijă, să porți un suflet nobil.
Mi-e tare teamă de viața, ce în pași grăbiți dansează
Și mi-e și mai teamă de soartă, în ce culori mă colorează.
Voiam să cresc. Vai! Ce greșeală dură!
Că azi m-aș vrea veșnic un pui, decât să fiu matură!
Aș vrea să mă întorc în timp, lângă puținul meu,
Aș vrea să stau la masă, din nou, cu tatăl meu.
Dar timpul ăsta îmi aleargă nebun spre nicăieri.
Și am trecut prin multe: prin ierni și primăveri.
Azi-mâine vine iar Crăciunul,
Iar eu am crescut, nu-l mai aștept pe Moșul,
Că îmi doream păpuși și ciocolată,
Azi îmi doresc să mai fiu copil Înc-odată.
CITEȘTI
De la magia iubirii la realitatea dură
RomanceDin fiecare faptă și cuvânt putem învăța o lecție... fapta ne demonstrează ceea ce cuvintele n-ar putea... și cuvântul spus la nervi ne poate arăta gâdirea adevărată a unui om, căci la nervi își va arăta adevărată părere.
