Peste mormântul rece agale se așază
Un fierbinte covor de zăpadă pufoasă.
E liniște în jur și parcă te aud venind cu pașii rari,
Vii iar cu sania micuță, pe vale să mă cari.
Mă duci, ușor, la fântâna cu apă cristalină
Și parcă, acum, în ureche îmi sună:
,,— Să-ți iei fular, mănuși și o căciulă,
Că iar îngheți, naivă copilă!"
Și îți zâmbesc și parcă mă trezesc
Din amăgirea asta a visului ceresc.
Că știm amândoi că nu mai poți să vii
Și sania stă, prăfuită, unde numai tu o știi,
N-a mai atins-o nimeni și parcă ea te-așteaptă,
Să mergem împreună, pe același drum, ca altădată.
CITEȘTI
De la magia iubirii la realitatea dură
RomantikDin fiecare faptă și cuvânt putem învăța o lecție... fapta ne demonstrează ceea ce cuvintele n-ar putea... și cuvântul spus la nervi ne poate arăta gâdirea adevărată a unui om, căci la nervi își va arăta adevărată părere.
