𝐿𝑢𝑛𝑎 𝑆𝑢𝑝𝑟𝑒𝑚ă

Capitolul I

(Adelynne)
Nu-mi amintesc să mai fi fost în partea asta a pădurii, sper doar că mama nu o să observe că am dispărut, asta chiar mi-ar aduce o pedeapsă uriașă. Uff. Tot ce sper acum este să nu dau de vre-un Alpha. Mama mi-a spus de nenumărate ori că ei au voie să facă orice vor atâta timp cât te afli pe teritoriul lor. Ea mereu le ia apărarea,atât sufletul ei pereche cât si fiul lor, Damian, fiind unii, dar eu tot nu sunt de acord. Aproape orice Alpha este doar o ființă fără suflet care ucide orice și pe oricine intră pe teritoriul său, iar asta chiar nu e corect. Doamne, cât mă bucur că Hannry , tatăl meu, a acceptat să nu omoare copiii care îi calcă teritoriul. Dar tot trage la socoteală Alpha-ul haitei de proveniență.

   În jur nu văd nimic înafară de copaci, mulți, mulți copaci. Asta clar este o mare problemă. Nu simt mirosul haitei și nici nu cred că o să întâlnesc o persoană prietenoasă care să mă ducă înapoi acasă. Îmi este foame, sete și mă dor picioarele îngrozitor. Singurul lucru pe care îl am la mine este ursulețul meu de pluș, Waith, pe care îl port peste tot de când m-am născut, sau , cel puțin așa spune mama, eu nu-mi aduc aminte nimic din primii ani de viață.

  Aud ceva, sau mai bine zis pe cineva. Încep să alerg cât pot de repede ca intr-un final să găsesc un loc în care să mă ascund până renunță să mă mai caute sau îmi pierde urma. Dar de unde, la nici cinci minute, simt cum îmi respiră în ceafă și fără prea mult efort mă pune la pământ. Țin ochii închiși și îi strâng cât pot de tare pe Waith.

  -Adelynne?! Ce naiba faci aici? baiatul se ridică cu mine în brațe și mă pune ușor în picioare.

  -Cine ești și ai idee cum aș putea să ajung din nou acasă? M-am pierdut și mi-e frică.

  -Normal că ți-e frică, Doamne, mama nu te-a învățat să nu părăsești haita singură?! Puteai să fi rănită sau chiar mai rău! țipă el în timp ce lovește copacul din spatele meu.

  -Nu înțeleg, cine ești și de ce ești atât de nervos? Nu ți-am făcut nimic,spun eu cu lacrimi în ochi. Mă sperii!
Acesta se apropie de mine și imi ridică ușor bărbia în așa fel încât să-l privesc în ochi.

  -Damian îți sună cunoscut, îngeraș?
  Nu-mi venea să cred. Nu-l văzusem niciodată deoarece el era Alpha într-o haită destul de depărtată ,iar, de fiecare dată cand venea în vizită la părinți, nu știu cum se făcea că eu eram la antrenamente.

  -Fratioare! Damian, nu-mi vine să cred că tu ești!Cum de m-ai recunoscut? Nu te-am văzut niciodată. Ce cauți aici? Si cum m-ai găsit? Au aflat ai noștri că am dispărut din haită? Te rog, spune-mi că nu o să le spui dacă nu au aflat deja!

  -Stai încet cu toate întrebările, Doamne, zici că ești o moară stricată. Aveam ceva treabă în zonă si am simțit un miros cunoscut. Cum să nu te recunosc , ești sora mea, aș recunoaște oriunde ochii ăștia superbi, albastri si ursul de pluș pe care ,sincer,trebuie să îl mai speli, la cât de pătat este pare că ai luat cina pe el. Și nu , nu cred că  au aflat încă că ai plecat singură din haită, fără să-i întrebi sau să iei pe cineva cu tine. Iar legat de partea cu spusul, mă mai gândesc.  Acum, hai acasă , că nu cred că vrei să dai ture toată noaptea până li se face milă și îți mai reduc din pedeapsă.

    
  Iar asta a fost prima mea întâlnire cu Damian, cu Alpha-ul care urma sa-mi ruineze viața,să dea cu ea de pământ până o distruge, ca apoi tot el să o repare.