𝐿𝑢𝑛𝑎 𝑆𝑢𝑝𝑟𝑒𝑚ă

Capitolul 2

  (Adelynne)
   O poiană frumoasă, cu flori ce miros a primăvară , copaci înalți care te fac să te simți minuscul pe lângă ei, iarbă de un verde imaculat și un rău ce traversează colțul ăsta de rai. Mă simt împăcată în locul ăsta, liniștită, parcă este pacea de dinaintea furtunii,iar Haven,lupoaica mea interioară, simte asta dar nu-mi pasă, este prea frumos ca să îmi fac griji inutile. Îmi ridic privirea către cer și zâmbesc. Mă las pe spate, pe iarba moale și îmi golesc mintea.

   Ceva mă trezește la realitate. Uff. Urăsc să renunț la un vis frumos pentru antrenamentele de dimineață. Mă dau jos din pat și mă îndrept spre baie pentru a-mi face rutina de dimineață. După ce termin, cobor la parter și o vad pe mama în bucătărie.

  -Bună dimineața!Ce miroase atât de bine?

  -Bună, scumpo. Ti-am făcut micul dejun. Ia un loc, trebuie să vorbim.

  -Chiar trebuie? Spun eu cu o față de cățeluș plouat.

  -Da, și nu mai face fața asta că la mine nu ține ca la Hannry. Incepem amândouă să râdem cu gura până la urechi. Ține de fiecare dată când fac fața asta la tata.

  -S-a întâmplat ceva?o întreb puțin mai serioasă.

  -Vreau să ai mai multă grijă de tine. Să nu pleci nicaieri neinsotita, iar dacă ceva ți se pare suspect, vino imediat acasă, nu contează că esti la antrenamente sau cu prietenii. Ești responsabilă și puternică , știu bine asta, dar vreau să fi în siguranța.

  -Stiu. Nu te îngrijora, totul o să fie bine, îți promit.

  După ce termin de luat micul dejun,mă grăbesc către zona în care se țin antrenamentele, alături de Kayla, cea mai minunată persoană pe care o poate întâlni cineva si cea mai bună prietena a mea. Satena cu ochii ca smaraldul  mi-a fost alături în cele mai grele momente,am crescut împreună,am învățat să luptăm împreună. Este fiica Beta-ului și o persoană extrem de frumoasă. La ultimul atac , a reușit să  omoare trei lupi cu ușurință  doar pentru că aceștia stăteau și salivau după ea. Fata asta mereu a avut un noroc ireal de mare.

  Astăzi avem lupte om la om sau lup la lup. Specialitatea mea. Nimeni din haită nu mă poate doborâ sub formă de lup, ceea ce mă bucură enorm de mult. Cu toate că sunt cea mai bună, Hannry nu acceptă să lipsesc nici măcar o zi. Imi tot spune că e spre binele meu și că o să-i mulțumesc într-o zi. Mă pregătesc de atac. Urmăresc fiecare mișcare a adversarului meu și intuiesc ce va face în continuare. Se năpustește asupra mea , dar eu mă feresc ca apoi să-l trântesc într-un copac.

  -Luck! Amice, chiar că ai îmbătrânit, te pune la punct o pustoaica de șaisprezece ani, ce naiba.

  -Oh, mai taci Sara!se ridică rapid și încearcă să se năpustească din nou. Mă pregătesc să-l dobor din nou , dar nu mă gândesc că vrea doar să mă dezorienteze. Sare peste mine, iar apoi mă pune la pământ. Urăsc să mă lupt în formă umană, poate că sunt eu cea mai bună ca lup , dar ca om nu am mari șanse să câștig o luptă reală. Mai ales împotriva lui Luck. Este cel mai bun prieten al tatei și al naibii de puternic.

  -Se pare că s-au cam schimbat rolurile, printeso.spune el etalandu-și zâmbetul ăla stupid. Ce-mi vine să-i trag un pumn în meclă.

  -Of, mai taci.

  -Învață să mai și pierzi, păpușă. Lumea nu e atât de roz pe cât o vezi tu, iar într-o luptă reală, adversarul nu o să fie prea blând cu tine.

  -Zici că ești tata. spun dandu-mi ochii peste cap

  Se aude un urlet, iar Luck se ridică brusc, restul fugind spre sursă.

  -Du-te repede acasă , suntem atacați!

  -Nu ,vreau să vă ajut! Ca lup,sunt mai bună decât toți , nu mă poți trimite acasă.

  -Ba pot și o s-o și fac. O să mă omoare ai tăi dacă plătești ceva.

  -Dar nu o să pățesc nimic!

  -Am încheiat discuția si fără alte comentarii. Du-te acasă și ai grijă cu cine te întâlnești pe drum. nu am mai apucat să spun nimic că el a și plecat. Ce mă enervează uneori.

  Am de ales, merg către ei , le tăbăcesc fundul, atrag atenția tuturor demonstrandu-le cât de puternică sunt și mă aleg și cu o pedeapsă sau mă duc eu frumos acasă și aștept să-mi spună cine a murit din haită. Hm...prima variantă să fie!