𝐿𝑢𝑛𝑎 𝑆𝑢𝑝𝑟𝑒𝑚ă

Capitolul 16

Nu știu ce mi se întâmplă. Trupul îmi este slăbit și împânzit de durere, iar lupul meu interior pare mai epuizat ca niciodată. Și toate astea din vina lui, a demonului ce mi-a furat inima, ca mai apoi să o sfărâme în mii de bucăți și să o distrugă. Au trecut aproape două luni de la incidentul cu Basill. Două luni în care am stat mai mult închisă între granițele casei, fără a vorbi cu nimeni înafară de Elijah, al doilea la conducere. Se pare că lipsa lui Damian nu a fost întâmplătoare din moment ce acesta și-a lăsat mâna dreaptă pentru a mă supraveghea.  Mă rănește neîncrederea lui, însă n-am niciun cuvânt de spus, iar asta a clarificat chiar înainte da a pleca. Uneori mă întreb dacă pentru el sunt doar o jucărie sau chiar mă consideră sufletul pereche, însă cu fiecare zi în plus petrecută împreună îmi demonstrează că temerile mi s-au adeverit.

Mă întreb ce face el oare acum. Este bine? Ar fi trebuit să se întoarcă de mult până acum. Sper că nu a fost rănit în călătoria sa, iar de asta să-și facă cu întârziere apariția. Dar, dacă ar fi fost, cel mai probabil Elijah mi-ar fi spus. Îmi dau seama că uneori sunt prea negativistă, însă așa te face să devi jumătatea ta. Slab, neputincios, acaparat de durere și cu lupul în agonie. Însă se merită fiecare sacrificiu doar pentru a-l știi bine, alături de tine, acasă. Nu există zi în care să nu mă gândesc la el. Și lui îi lipsesc? Oare stă noapte de noapte și privește stelele gândindu-se că undeva acolo departe sufletul său pereche așteaptă nerăbdător să-l revadă, exact cum fac și eu? Poate și el adoarme cu lacrimi de dor în ochi și durere în suflet. Exact ca și mine. Dar dacă toate astea sunt cimplet ireale? Dacă el m-a uitat deja? Poate și-a găsit pe altcineva, iar acum o alină cu sărutări dulci pe aleasa inimii sale? Nu, asta ar fi imposibil. Aș fi simțit dacă ceva ar fi fost în neregulă. Însă a trecut atât de mult timp de când barierele ne-au fost rupte. Atât timp de când nu l-am mai simțit pe el ca fiind al meu, însă eu mereu am rămas a lui. Cât de hilar sună asta, să fi denumit asemenea unei proprietăți, însă să nu știi dacă într-un final vei rămâne în același loc sau vei căuta ceva mai bun.

Un nod mi se pune în gât, timp în care îmi privesc atent mâinile tremurânde. Gândul ăsta mă înnebunește, iar după urletul plin de durere al lupului meu îmi dau seama că nu este nici pe departe prima dată în ultimul timp când îmi fac astfel de scenarii în minte. Însă toată durerea pe care o resimt acum îmi aduce totuși ceva bun căci este pentru prima dată în ultimele săptămâni când îmi găsesc puterea de a mă desprinde de la geam și a ieși ca o tornadă afară din casă, fără a băga în seamă strigătele disperate ale celor din haită. Ei nu știu ce înseamnă să te simți nefolositoare. Nu știu cum este să vezi chipul singurei persoane din viața ta pestetot unde te uiți, dar într-un târziu să realizezi că nu s-a aflat niciodată lângă tine. Ei n-au înfruntat durerea asta, căci altfel m-ar fi ajutat de mult să scap din lumea asta infectă. Dacă ar fi trecut prin ce am fost eu nevoită ar observa că în fiecare zi mă sting tot mai tare, iar doar gândul că poate mâine îl voi mai revedea mă ține încă în viață. De ce nu mă vede nimeni? Chiar nu-și dau seama că nu mai pot? Nu mai suport să stau între patru pereți și să-mi aștept prințul călare pe un cal alb care știu că nu va mai apărea niciodată. Nu mai pot să fac asta în continuare, nu iarăși, nu la nesfârșit.

Nici nu-mi dau seama când trec de graniță sau când picioarele încep să-mi sângereze, lucru care mă îndeamnă să mă transform din cauza disconfortului. Însă nu mă opresc din alergat. Poate de asta aveam nevoie de la început, de puțin spațiu doar pentru mine și Heaven. Mama mereu îmi spunea că ceea ce cuvintele nu pot rezolva, o poate face natura, însă nu o luam în seamă. Pe atunci eram doar un pui, iar lucrurile de genul mi se păreau irelevante, însă acum îmi dau seama la ce se referea cu adevărat. Ne-am născut liberi, iar când lucrurile devin peste puterile noastre, singura soluție rămâne în a ne întoarce de acoli de unde am plecat.