𝐿𝑢𝑛𝑎 𝑆𝑢𝑝𝑟𝑒𝑚ă

Capitolul 3

(Damian)
Eram la granița teritoriului părinților alături de ceilalți lupi. Nu vroiam să-i las singuri cu haita lui Felix , mai ales că era cel mai mare dușman al meu. De când sunt Alpha Suprem a încercat să mă distrugă prin orice mijloace. Bineînțeles că nu ia reușit, dar tot nu s-a învățat minte. Haita lui e puternică, dar nu suficient.
Acum, nu mă mai interesează nimic. Dacă trebuie, îi distrug pe toți, doar ca Adelynne să fie în siguranța. Mi-aș da și ultima suflare pentru ea.

-Luck! Unde-i Adelynne? Sper că e în siguranță, că dacă nu, știi bine de ce sunt în stare.

-Am trimis-o acasă. Drumul este destul de sigur, nu ar trebui să aibă vreo întâlnire neprevăzută.

-Trebuia să trimiți pe cineva cu ea! Dacă plătește ceva , jur că te omor fără să mă gândesc,ai înțeles?!

-Damian! Nu avem timp acum, fiule. maraie el. Fiți pe poziții! Atacați doar când ajung la granița!

Nici tata nu părea mai încântat decât mine că Adelynne era lăsată de capul ei prin pădure. Până la urmă se atașase de ea, devenise fiica lui și nu suporta gandul ca cineva să-i rănească familia. Mereu spunea că familia este pe primul loc și că mai important decât ea nu există nimic. Ade fusese singura persoană pe care a acceptat-o să-i treacă teritoriul și tot datorită ei a aplicat regula de a nu omora copiii străini ce se aventurează prin haită.

Un urlet de luptă se aude din depărtare. Au venit. Parcă îmi era dor de o luptă. Mă pregătesc de atac, iar când ajung la granița noastră sar. Nu mă interesează cine este, cum arată sau ce-mi spune. Felix știa că nu au cine știe ce șansă să ne omoare, așa că îi învățase tot felul de trucuri. Se jucau cu mințile noastre. Găseau cea mai sensibilă parte si profitau la maxim de ea. Dar nimic nu ne putea face să renunțăm fără luptă. Poate că le mersese prima dată, dar acum le știam tactica. Eram siguri pe noi, niște statui de piatră pe care nu le poți clinti din loc. Îl lăsasem pe Aiden, lupul meu interior , la conducere. El știa cel mai bine ce trebuia să facă, își dorea prea mult distrugerea ,suferința și sângele lor. Nu se oprea până nu dispărea și ultimul adversar, iar asta îi adusese așa zisa poreclă Diavolul.

Brusc, simt cum îmi trec prin corp mii de înțepături. Știam bine ce înseamnă asta. Era în pericol. Eram sigur că asta se va întâmpla. Mă iau după miros și încerc să ajung cât mai rapid la ea. Nu pot să o pierd. Este a mea!