𝐿𝑢𝑛𝑎 𝑆𝑢𝑝𝑟𝑒𝑚ă

Capitolul 13

(Adelynne)
Trecuseră două săptămâni de când mă trezisem din somnul profund ce credeam că nu am să-l mai părăsesc niciodată. Două săptămâni atât pline de agonie pentru lupoaica mea ce-și pierduse sufletul pereche cât și de bucurie pentru mine căci mi-l regăsisem pe al meu. Deși la început am fost mai reținută cu el, crezând că are din nou să-mi facă rău, până la urmă am ajuns să nu mă mai împotrivesc sentimentelor și să dau frâu liber dorinței atroce de a-l săruta în neștire. Chiar și după toate cele întâmplate, dragostea mea față de el nu a putut să scadă în niciun moment, ci poate chiar din contră, să crească văzându-l cât de grijuliu poate fi.

Damian, deși știu că simte că a pierdut o importantă parte din el, mi-a fost alături în fiecare moment de când mi-am revenit, nescăpându-mă o clipă din ochi. Adormeam îmbrățișați, depunând sărutări calde și pătimașe pe unde apucam și ne trezeam la fel, acaparați de aceiași stare de entuziasm, iar apoi ne petreceam ziua plimbându-ne prin pădure sau stând în grădina din spatele casei. Lucrurile se schimbaseră cu siguranță, atât pentru mine, care nu mai aveam voie să fac doi pași înafara casei neînsoțită, cât și pentru el, care a trebuit să-și refacă întreg programul pe care îl avusese din totdeauna. Nici măcar la antrenamente nu mai participa ca înainte pentru a mă supraveghea și a se asigura că stau cât mai liniștită, fără să depun niciun fel de efort, iar pentru ca haita să nu aibă de suferit, acesta îl trimitea pe al doilea la comandă sau lua parte în timp ce eu dormeam.

De când ne-am întâlnit oficial, viața ne-a demonstrat amândurora că avem o nevoie cumplită de al nostru suflet pereche, dându-ne câte o lecție pe care cred că nici-unul dintre noi nu o va uita prea curând. Însă, din cauza unei greșeli aproape nevinovate, Damian a trebuit să plătească scump, pierzând astfel o parte semnificativă din el. Acum nu mai era același om pe care îl cunoscusem cu ceva timp în urmă. Chiar dacă se străduiește zilnic să-mi demonstreze că totul este bine, știu că el nu simte asta. Știu că suferă, că este în agonie, însă habar nu am ce să fac pentru a-l scoate din starea asta deplorabilă.

-Iubito, ce se întâmplă cu tine de la o vreme încoace? mă întreabă Damian, dându-mi drumul la mână și oprindu-se în mijlocul potecii înconjurată de arbori seculari.

A durat ceva timp pentru a-l convinge ca am nevoie de măcar puțină mișcare zilnic, însă într-un final am reușit, stabilind de comun acord, mai degrabă el decât eu, un timp și o distanță zilnică pentru plimbarea mult dorită.

Mă opresc în loc, la câțiva pași mai în față de el, parcă analizând la ce se referă, însă, neînțelegându-i întrebarea, spun, neschimbându-mi poziția trupului.

-La ce te referi? îl întreb eu, mutându-mi doar privirea asupra sa.

-Ce ți-am spus mai devreme? mă întreabă, băgându-mă în ceață.

Nu țin minte să fi spus ceva pe parcursul drumului până aici și chiar și dacă ar fi făcut-o, probabil tot nu aș fi reținut mai nimic.

-Ești distrasă, nici măcar nu asculți ceea ce îți povestesc, continuă el când îmi zărește privirea pierdută, ridicând din umeri și apropiindu-se din ce în ce mai mult de mine pentru a-și încolăci brațele în jurul taliei mele ca două liane.

Avea dreptate. În ultimul timp, pe durata ieșirilor noastre mă gândeam din ce în ce mai mult la cum ni s-a schimbat viața în ultimul timp și la modalitatea cum i-aș putea readuce lupul interior. Am încercat majoritatea ideilor până acum și nimic nu a dat roade. Am încercat chiar și să o conving pe lupoaica mea să discute cu Aiden din moment ce cei doi au o legătură la fel de strânsă ca mine și Damian, însă acesta este de negăsit. M-am gândit chiar la un moment dat că poate dacă ar petrece mai mult timp alături de haită, alergând sau făcând tot felul de activități din copilărie, lupul lui ar ieși din nou la iveală, însă cu cine să discuți dacă sufletul meu pereche nu are nicio tragere de inimă în a mă lăsa singură nici pentru puțin timp.

Mă dau doi pași în spate, mișcarea mea derutându-l și îl fixez cu privirea în așa fel încât să îi pot vedea durerea din ochi, iar atunci mă lovește o idee ce pe cât se poate a fi de bună, pe atât se poate să nu dea roade, însă în acest moment sunt mai mult decât disperată și aș face orice doar pentru a nu-mi mai vedea iubitul în agonie.

-Fă-mă a ta și încheie ritualul de împerechere, îi șoptesc la ureche, lăsându-l mut de uimire.

Ritualul de împerechere se încheia atunci când cele două suflete pereche își contopesc atât sufletele cât și trupurile în unul singur, astfel formând o legătură deplină pe viață. Fiecare partener urma să știe exact ce face celălalt, să-i știe gândurile și cel mai important, toate emoțiile îi erau transpuse în suflet. Dacă perechea îți este în agonie ești și tu, dacă ea suferă, suferi la rându-ți, iar dacă te înșeală sau pierde mai devreme decât ar trebui lupta cu viața, sentimentele care te învăluie sunt inexplicabile, mulți ajungând chiar să înebunească sau să-și pună capăt zilelor.

~Dar dacă asta este singura șansă în a-l recăpăta atât pe vechiul Damian cât și pe Aiden, atunci așa să fie~