𝐿𝑢𝑛𝑎 𝑆𝑢𝑝𝑟𝑒𝑚ă

Capitolul 11

  (Adelynne)
  Când moare cineva moare și o parte din univers. Tot ce a simțit acea persoană, a trăit sau a văzut moare odată cu ea, precum picăturile de ploaie. Credeam că o să fiu fericită, că o să fiu împăcată, dar nu este așa. Prin ceața albă care mă înconjoară nu pot sa găsesc altceva decât neliniște. Neliniște și teamă. Mi-aș dori să mă întorc acasă, să-mi revăd părinții, prietenii, haita și cel mai important, pe el. Îi simt lipsa, chiar dacă din cauza lui am ajuns aici. Mi-aș fi dorit să nu fi fost atât de încăpățânată și să îi fi cerut ajutorul. Aș fi vrut ca el să mă fi acceptat din prima și să fi fost un cuplu fericit până la adânci bătrâneți. A vrut să mă învețe o lecție, dar a ajuns să primească el una. Dacă nu avem grijă de ceea ce este al nostru, până la urmă o să-l pierdem și vom suferi mai mult decât ne-am fi putut imagina.

  Vreau să știu ce mai face. Oare cu cine este acum? Suferă pentru mine sau m-a uitat atât de repede. Nici măcar nu știu de cât timp sunt aici. Probabil deja și-a găsit o altă fată. Una mai matură, mai frumoasă, cu forme mai proeminente, care o să i se supună așa cum își dorește el. Nu îl cunosc prea bine, dar un lucru știu sigur despre el, nu stă alături de orice fata. Este o persoană prea dificilă, care nu simte iubirea, dar și-o dorește al naibii de tare. A căutat-o în multe femei, dar mereu a găsit doar dorința lor pentru bani. Ce nu știe el este că a avut o persoană care să-l iubească cu adevărat chiar în fața sa, dar a fost prea orb ca să observe.Acum o să suferim amândoi. El până va găsi femeia ideală, iar eu o eternitate, până îl voi găsi din nou pe el chiar dacă este un demon, iar demonii nu au ce căuta în Rai. Inima îmi este pustie, iar sufletul îmi plânge. Dacă ăsta este Raiul, nu vreau să știu cum este să ajungi în Iad.

   Simt că cineva mă urmărește din ceața asta. O voce  ce mă ademenește mai ceva decât cântecul unei sirene pe un marinar care a stat departe de casă ani de zile. Mă îndrept spre neant și mă simt din ce în ce mai împăcată.

  -Totul o să fie bine, o să vezi.

   Glasul îmi era atât de cunoscut, iar vorbele sale deveneau din ce in ce mai clare pe măsură ce mă apropiam.

  -Sunt aici, îngeraș. De ce nu vii la mine?

  -Cine ești?!

  -Îmi este dor de tine, să știi.

  -Răspunde-mi! Cine ești?

  -Sunt aici, nu te-am uitat.

  -Te-am întrebat cine ești!

  Brusc, vocea bărbatului se oprește și este înlocuită de o voce blândă, feminină.

-Adelynne? Unde ești puiule?

  -Cine sunteți?! Ce vreți de la mine?

  -Nu ți-a sosit timpul, fetița mea. Trebuie să te întorci. Vrei asta, nu-i așa?

  -Cred, nu știu. Te rog, spune-mi cine ești?

  -Trebuie să mergi cât mai rapid acasă. Aici nu ești în siguranță.

  -Poftim? La ce te referi? Unde ești? Ce vrei de la mine?

  Ceața se evaporă și mă trezesc în mijlocui unei poienițe cu flori. După nuanța copacilor îmi puteam da seama ușor că era primăvară. Mă uit în jur și am sentimentul că am mai fost o dată aici. Locul ăsta îmi dă un sentiment de pace și liniște sufletească, ceea ce mă face să îmi pun din ce în ce mai multe întrebări.

  -Este casa ta, bineînțeles că îți este cunoscut teritoriul.

  De după copaci își face apariția o femeie cu puțin mai înaltă decât mine.Era ea. Cea care îmi spusese să mă duc acasă. Avea privirea blândă, părul lung și blond, ochii de un albastru intens și un zâmbet molipsitor. Aveam sentimentul că o știam, dar de unde?

  -Cine ești?

  -Știi cine sunt.

  -Ba nu. Nu te-am văzut niciodată.

   Închid ochii și brusc, în față îmi apare imaginea femeii ce ține în brațe o mică  fetiță și fuge prin pădurea acaparată de flăcări, alături de un bărbat ce nimicea pe oricine se apropia de cele două. Copilul era atât de speriat, dar nu plângea. Parcă înțelegea că orice zgomot îi poate condamna pe toți la moarte așa că preferă să se ghemuiască în brațe protectoare ale mamei sale. Nu îmi i-a mult să-mi dau seama că se aflau într-un război pentru teritoriu. Probabil bărbatul este Alpha-ul haitei și încearcă să-și ducă  familia într-un loc cât mai sigur cu putință. O femeie îi sare în spate și îl înjunghie cu un cuțit, ca mai apoi să îi tragă un glonț în rană. Nu își permite să se transforme, ar fi prea riscant în cazul în care cineva i-ar ataca familia, așa că este nevoit să se lupte cu mâinile goale. Are o armă asupra lui, dar se pare că gloanțele s-au terminat mai rapid decât s-ar fi așteptat, așa că își pătează mâinile de sângele femeii ce încearcă să îi pună bețe în roate în misiunea de a-și salva familia.

  Din spatele unui copac, un bărbat trecut de prima tinerețe se pregătește să îi tragă un glonț în spate blondei cu ochii ca oceanul. După viteză și traiectorie, glonțul avea menite două victime, dintre care și copilașul cu chip angelic. Deși arma are amortizor, Alpha-ul știe mișcarea pe care urmează să o execute dușmanul, așa că se pune în rază și încasează el glonțul, prăbușindu-se în zăpadă. Cu ultimele puteri împușcă bărbatul cu arma luată de la femeia deja decedată.  Când soția sa îl zărește , fuge spre el și îl pune capul pe genunchii săi.

  -Totul o să fie bine, Rose. Nu te uita în spate, doar fugi.

  -Nu te las în urmă, Jacob. Suntem o familie, chiar tu ai spus-o. Te rog, nu ne părăsi!

  -Te iubesc, Rose, iar ochii bărbatului se închiseră, căzând într-un somn adanc. Rose nu apucă să se ridice din zăpada pătată de sângele soțului său, căci acolo își găsi și ea odihna eternă.

  Peste ceva timp de la incident, copilul a fost luat de la pieptul mamei sale de către o tânără femeie și ascuns într-o casă părăsită. Acum am ocazia să privesc mai de aproape pruncul, iar, când ajung lângă pătuțul în care stătea, rămân șocată. Eram eu. Mă întorc cu spatele și realizez că mă aflu din nou în poiana verde, alături de Rose, ce mă privea drăgăstos.

  -Mamă?spun eu în șoaptă, când aceasta se apropie de mine și mă ia în brațe.

  -Sunt aici puiule. Mama este aici.

  Mi-a lipsit chiar dacă am aflat în urmă cu câteva luni că Anne nu este mama mea biologică, ci Rose. Mi-am închis ochii și am inspirat adânc  mirosul demult uitat de mine. Când îmi deschid ochii realizez că nu brațele mamei îmi înconjoară trupul, ci ale lui.

  -Sunt aici, îngeraș. Nu te-am părăsit.