Make me | 2

Capitolul 111

Nu-mi amintesc când am asistat ultima dată la o înmormântare, dar sunt destul de sigură că am fost mică și nu știam cu adevărat ce se întâmplă în jurul meu, sau, nu eram suficient de curioasă încât să aflu. Acum, luând parte la înmormântarea unui prieten bun, nu m-am simțit decât...inconfortabil, taciturnă și întristată.

Dar, ceea ce e cu adevărat ciudat este că nu m-am simțit tristă încât să mi se frângă inima. Am fost tristă pentru că știu că totul s-a terminat aici, dar nu încât să plâng sau să jelesc. Mai mult...o acceptare completă a faptului că Justin s-a dus, iar eu nu pot face nimic ca să-l aduc înapoi.

Recunosc, atunci când prima parte de pământ a fost aruncată peste sicriul lui Justin, niște lacrimi mi-au înțepat ochii. Ultimele lacrimi, mi-am zis. I-am strâns brațul lui Lucas, rezemându-mi capul de el și privind tot procesul, de parcă m-ar fi ajutat să văd. Lucas privea, la fel de absent, înmormântarea. Nu am spus nimic unul către celălalat în tot acest timp, dar nici n-a fost nevoie, pentru că în momente ca acestea e mai folositor să taci decât să vorbești.

Lucas este foarte supărat din cauza a tot ceea ce este nevoit să vadă, dar nu vorbește despre nimic și refuză să o facă. Nu-l condamn, pentru că dacă am să fiu sinceră până la capăt, nici eu nu vreau să vorbesc despre moartea lui Justin. E ceva ce, așa cum am mai spus, trebuie să treacă silențios. Nu am nevoie să vorbesc cu Lucas ca să îmi dau seama cât de mult îl macină faptul că prietenul său cel mai bun a plecat de lângă noi. Evită subiectul, dar în sufletul lui, îl doare. Așa cum pe toți ne doare, de altfel.

O singură dată, seara trecută, mi-a spus întâmplător că vrea să creadă că Justin e o stea nouă pe cer. Nu știu ce l-a influențat să îmi spună un lucru atât de sentimental, dar a fost foarte târziu, iar draperia ferestrei din camera în care am dormit era trasă, iar cerul senin se lăsă admirat. Nu am știut ce să-i spun, dar nici n-am simțit că Lucas ar fi avut nevoie să îi spun ceva. I-am spus, pur și simplu, că și eu sunt de acord cu teoria lui, apoi am ales o stea de pe cer pe care să o numim Justin. Probabil nu o să o mai vedem, sau nu o să ne dăm seama care e, dar în acel moment a fost ceva atât de emoționant pentru amândoi încât am adormit în liniște.

De atunci, nici măcar pregătindu-ne pentru înmormăntare, nu am mai pomenit nimic despre acel moment sau despre locul în care mergem.

Când am ajuns, am stat deoparte, alături de grupul lui Lucas de prieteni. Surprinzător, Allison a venit lângă noi, dar s-a văzut de la depărtare cât de slăbită și stoarsă de viață e. Ne-a salutat și ne-a întrebat dacă totul e în regulă, iar vocea ei răgușită și stinsă mă făcea să îmi fie extrem de milă de ea. Nu vreau să îmi imaginez prin ce trece. Apoi, îl întrebase pe Lucas dacă Nathan o să vină, iar el a anunțat-o că nu ajunge pentru că se află în Pullman. S-a întristat, iar eu mi-am pus multe semne de întrebare, pe care, evidnet, n-am să le întreb.

Într-un final, venise lângă mine. Cu ochii umflați, m-a întrebat dacă sunt bine. I-am privit fața nemachiată, care încă are acea inimă pe obraz, și m-a cuprins o simpatie pe care nu am mai avut-o față de ea de foarte mulă vreme. Am conversat câteva momente cu ea, până când, în starea distrusă în care era, a găsit puterea de a-mi cere iertare pentru toate lucrurile pe care mi le-a făcut și pe care mi le-a spus. Am fost incredibil de șocată, aproape că n-am știut cum să reacționez. Când a văzut că nu pot spune nimic, începuse să se facă ridicolă și să îmi spună că probabil eu cred că minte, că e falsă și ca își bate joc din nou. A trebuit să o opresc, ca mai apoi, să-i spun din tot sufletul că am iertat-o și că nu e nevoie să își facă probleme în privința mea. A venit rândul ei să fie șocată, și cu ochii înlăcrimați, mi-a mulțumit pentru faptul că am iertat-o chiar dacă nu merită. N-am putut suporta să văd că e atât de slăbită din toate punctele de vedere, că suferă atât de mult, așa că am curprins-o într-o îmbrățișare caldă, spunându-i că pentru mine nu mai contează ce s-a întâmplat în trecut, contează că ea își dorește să se schimbe.