Make me | 2

Capitolul 116

Perspectiva lui Lucas 

Scot batonul meu de ciocolată din buzunar și rup ambalajul albastru, verificând din când în când ieșirea liceului în care Mia, Nathan și Kayla își dau unul dintre cele mai importante examene din viața lor: examenele S.A.T. Doar ce am ajuns aici dar simt că aștept de câteva ore. De ce sunt așa stresat? Parcă eu aș fii cel care își dă examenele.

Știu cât de important e examenul acesta pentru Mia și știu foarte bine prin ce a trecut în ultimele săptămâni din cauza stresului. Aproape că n-a vrut să mănânce, a învățat tot timpul, mai avea puțin și dormea cu manualul de matematică sub cap. Asigurările pe care i le-am dat că o să treacă cu brio toate examenele n-au avut un impact prea mare, fiindcă îmi tot repeta că dacă nu o să ia punctaj maxim ca și mine, o să fim amândoi dezamăgiți de ea. Complet fals. În momentele aceste mi-aș dori să nu fi luat punctaj maxim în examene, ca să nu trebuiască Mia să se compare cu mine.

"Aștepți pe cineva, nu?" Privesc în stânga mea și nu știu dacă ar trebui să mă bucur că am companie sau nu. Nici măcar nu îl cunosc, iar până în momentul de față tot ce știu despre el e că se sprijină de mașina mea.

"Da." Îi răspund, uitându-mă urât la palma sa sprijinită de portiera mașinii mele. Spre bucuria mea observă asta și se retrage. "Și tu?"

"Da, o aștept pe sora mea." Îmi spune. Are de gând să mă lase în pace sau o să îmi stea pe cap? Tocmai am învățat un lucru despre mine, nu îmi place compania când sunt agitat, în special când nu o cunosc.

"Tare." Dau din umeri, aruncând ambalajul în pubela de lângă.

Mă uit la ceas. Ar fi trebuit să iasă deja.

Alți elevi încep să iasă, iar eu caut părul roșcat al Miei precum un disperat, doar că nu îl pot zări. Îl văd pe Nathan ieșind, fiind dojenit de o fată pe care a călcat-o din greșeală. Fața lui e neutră, iar eu aștept, din ce în ce mai nerăbdător, să ajungă lângă mine.

"Unde e Mia?" Îl întreb imediat ce ajunge lângă mine.

"Nu știu, nu am văzut-o, probabil nu a ieșit încă." Mi-a răspuns, aruncând superficial o privire prin mulțimea de elevi. "Care-i treaba cu tine? Parcă tu ai fii dat examenul."

"Știu, sunt agitat." Îmi șterg ochii, oftând. "În fine, lasă asta. Spune-mi cum a fost, ai știut?"

"Da, n-a fost cine știe ce. Pentru prima oară mă pot simți mândru de un examen pe care l-am dat vreodată." Își dă părul pe spate, chiar dacă nu e nevoie, fiindcă în sfârșit s-a tuns.

"Serios? Ar trebui să fii mai fericit decât ești acum."

"Ce? Păi ce ai vrea să fac? Să țopăi pe aici și să strig?" Tocmai în momentul în care a spus asta, un țipăt difuz se aude din depărtare și pe când să se întoarcă Nathan, blonda îi sări deja în brațe. "Mikayla!" A adăugat surprins.

Eu eram prins în momentul acela stânjenitor în care nu știi ce să faci și unde să te uiți. Pe unde o fii Mia?

"Ok, ok, am priceput, ești fericită, dar asta nu înseamnă că trebuie să mă sufoci." Nathan spune pe un glas gâtuit din cauza Kaylei care nu îi dădea drumul. I-a dat drumul, întinzându-se să îl sărute. Bine, asta devine chiar enervant.

După ce poartă o conversație despre cum s-a descurcat fiecare, mă simt obligat să îi întrerup.

"Ai văzut-o pe Mia?" Întreb, chiar mai stresat decât eram înainte. Kayla se uită la mine de parcă abia acum m-ar fi observat și ar fi realizat că eu sunt lângă ei. Spre disperarea mea interioară, își scutură capul, făcându-mă să oftez grav. "Pe unde naiba e?"