Make me | 2

Capitolul 89

Cu toate că nu prea am dispoziția necesară de a merge la școală, mi-am zis că nu-mi pot face mai multe absențe, am lipsit toată săptămâna. Rar se întâmplă să-mi fac absențe, și niciodată nemotivate.

Îmi e greu să privesc intrarea în liceu fără să mă gândesc sau să îmi reamintesc de incidentul de la bal. Încă e o grozăvie pentru mine ce s-a întâmplat, dar încerc din răsputeri să trec peste întâmplare, să o uit. Altfel mi-e teamă că voi rămâne fixată în această amintire oribilă.

"Te simți bine?" Nathan mi-a strâns umărul, deschizându-mi ușa liceului. Priveam liceul de parcă era vreo casă bântuită și mă puteam întâlni cu o fantomă din clipă în clipă. Pentru mine, de data asta, fantoma era Ethan.

"Da, sunt ok." L-am asigurat, deși se putea observa pe fața mea că nu sunt în apele mele. Îmi va lua ceva timp până mă voi obișnui cu faptul că am avut parte de un astfel de moment în viața mea. Trebuie doar să îl las în trecut, și să nu îl mai descopăr niciodată. Cu toate că îmi va fi destul de greu. De fiecare dată când o să îl văd pe Ethan pe holuri, o să-mi amintesc că el a fost cel care a încercat să mă violeze. Mă sperie ideea că trebuie să împart același liceu cu el pentru următoarele două semestre.

"Cred că glumești.." Îl aud pe Nathan mârâind în dreptul meu și privind furios  înaintea lui. M-am uitat și eu în față, cât să îmi dau seama de ce s-a impacientat în acest fel, și când văzusem, m-am oprit în loc. Ethan vorbind cu Kayla, sau cel puțin, Ethan spunându-i Kaylei ceva cu o față nervoasă.

"Stai!" Am strigat în urma lui Nathan, dar nu aveam nicio șansă să-l distrag de la ce și-a pus în cap. Mergea strict înainte spre Ethan și Kayla, făcând pași mari și trântindu-și bocancii de pământ.

Am cântărit în mintea mea ce era să fac, și am ajuns la rezultatul că nu trebuia să stau proțăpită în mijlocul holului destul de aglomerat cu elevi. Am luat-o la pas grăbit după Nathan, gândindu-mă deja la cele mai urâte ieșiri de-ale lui.

"E vreo problemă?" Nathan nu a așteptat să ajungă lângă ei, a pus întrebarea aflându-se la o oarecare distanță. Când am ajuns în micul cerc format, trăgeam să stau cât mai în spatele lui Nathan, de parcă îl foloseam drept scut. Kayla era încruntată, cu mâinile în sân și vizibil iritată de conversația de dinainte.

Ethan a aruncat priviri ciudate și urâcioase în jurul lui. Nu s-a mai străduit deloc să pară prietenos, ci și-a dat arama pe față. Măcar prin gesturi, căci verbal nu prea avea curajul să o facă. Se uită la mine lung și apăsat, dar privirea înțepătoare și insistentă a lui Nathan l-a împiedicat să se mai uite în voie când la mine, când la Kayla.

"Nu, nicio problemă." Și-a presat buzele una de alta, văzându-se atât de clar că este nervos și ceva nu îi convenea. Ei bine, sunt sigură că nu suntem persoanele sale preferate, dar e ceva mai mult de atât.

"Atunci ce mai cauți aici?" Nathan făcu un pas spre el, cu pumnii strânși pe lângă corp și spatele încordat. Și-a reluat statura sa intimidantă, și îmi era teamă să nu înceapă vreo scenă care m-ar putea duce la directoare din nou. Sunt convinsă că directoarea îl place pe Nathan la fel de mult cum îl place pe Lucas.

Când Ethan și-a deschis gura să dea un răspuns probabil nu prea diplomat, ușa direcțiunii s-a deschis scârțâind.

Dinăuntru ieșise o femeie roșată, nici prea bătrână, nici prea tânără, dar se vedea clar că e genul care folosește tot felul de tratamente care să o ajute să nu își arate adevărata vârstă. Era îmbrăcată formal, o rochie mulată pe corpul său subțire, neagră, și încălțată cu niște tocuri stiletto roși. La o mână avea agățată de degetele sale o geantă Chanel, iar cu cealaltă mână își acoperea gura. Plângea.