Make me | 2

Capitolul 84

"Uite, asta e destul de drăguță." Kayla mi-a atras atenția, punându-mi în fața ochilor o rochie de un verde închis și simplu.

"Nu îmi place culoarea." Mi-am scuturat capul refuzând rochia, iar Kayla a așezat-o la loc oftând.

"Vai, Mia, va trebui să îți alegi o rochie până la urmă. Balul e mâine, nu prea mai ai timp de pierdut." Kayla m-a avertizat așa cum a tot făcut-o de fiecare dată când refuzam o rochie, în timp ce eu scanam magazinul plin cu rochii care nu mi se păreau potrivite.

"Sinceră să fiu, nu m-aș supăra dacă nu aș găsi o rochie. Nu prea am chef să merg la bal dacă nu sunt însoțită de Lucas." Am spus dezamăgită. Chiar nu am cel mai mare chef de distracție în mine știind că Lucas este forțat să stea acasă și să nu poată veni cu noi. Mă simt prost față de el, și oricum știu că nu m-aș distra fără el. E singurul om care mă face să mă simt atât de bine tot timpul.

"Ce rău îmi pare că nu va putea să vină...și totul din cauza ticălosului ăluia de Ethan." Kayla și-a descărcat un alt gând de frustrare la adresa lui Ethan, atingând cu atenție o rochie catifelată de pe umeraș.

"Nu e totul numai din cauza lui Ethan. Ce rost mai are să găsim vinovații acum? Fapta e consumată." Am spus analizând mai bine o rochie albastră.

"Faptă care te-a lăsat fără chef de bal și partener. Totuși, cu cine ai de gând să mergi? Doar nu mergi singură."

"Mi-am propus să mă ia Nathan, altă variantă nu am." I-am spus, provocând-o să își întoarcă capul spre mine nedumerită.

"Nathan? Dar...Nathan...are deja parteneră." De data aceasta eu sunt cea confuză.

"Are?" Am întrebat. "Pe cine?"

"Pe mine." Mi-a răspuns reticent, lăsându-mi fața într-o eschivă șocată.

"Pe tine?" Mi-am ridicat o sprânceană, încercând să îmi dau seama ce se petrece în jurul meu și nimeni nu îmi spune.

"Da. M-a întrebat ieri dacă vreau și am acceptat." Și-a luat privirea de la mine, simțindu-se brusc expusă la anumite mărturisiri care nu o fac să se simtă în largul ei. Mi-am adus mâinile la piept, și am privit-o precum un adult care își privește suspicios copilul.

"Bun, nu am pus întrebări până acum, dar trebuie neapărat să o fac. Îmi explică și mie cineva ce se petrece? Mai exact, despre ce ați vorbit ieri? Ce ați făcut toată ziua împreună? Îmi e destul de clar că nu a fost o conversație seacă de 5 minute în școală."

"Ce să se petreacă? Nu se petrece nimic. Nu pot fi doi oameni amici?"

"Nu și în cazul lui Nathan."

"Ce vrei să spui?"

"Vreau să spun că Nathan nu e genul care să își dorească prieteni noi. Până și tu ai înțeles asta. Nu mă puteți păcăli, e ceva la
mijloc aici. Haide, spune-mi."

"Mia, nu e nimic la mijloc." A negat.

"Kayla, spune-mi." Am insistat. "Haide, fă-o. Spune-mi ce s-a întâmplat. Sau vrei să ghicesc de una singură? În regulă atunci...ați vorbit și ați remediat lucrurile, convesațiile au continuat între voi, ați petrecut timpul împreună fără să vă dați seama și...te-a sărutat?" Ochii ei albaștri s-au mărit considerabil, de parcă aș fi spus cine știe ce înjurătură urâtă.

"Nu! Bineînțeles că nu m-a sărutat! Doamne, Mia, ce tâmpenii mai spui!" Am privit-o ciudat în timp ce ea se agita asupra unei presupuneri pe care am făcut-o, și mă întrebam dacă minte sau nu minte.