— Oh, Bess! Scumpa, biata mea copilă!
Elizabeth Woodville năvăli înăuntru, cu voalul bonetei răsfirat peste fruntea încruntată de groază. Ușa se trânti, iar întreaga încăpere fu zguduită de la un capăt la altul.
— Maman? Bess își ridică privirea din cartea împânzită cu ilustrate.
Micuța Bridget, pe care o ținea pe genunchi, protestă cu un scâncet când sora ei trânti coperta peste povestea cu zâne din care îi citise până nu cu o clipă în urmă. Firește că Bess și-ar fi dorit ca nimic rău să nu se fi întâmplat și să nu asiste iarăși la o ploaie de furie din partea mamei sale – îndreptată, și pe bună dreptate, împotriva monstrului pe care avusese năpasta să-l numească unchi.
Dar acum era diferit, iar tânăra Elizabeth putea simți asta. Mama ei tremura din toate încheieturile și aproape că-și smulgea părul din cap.
Ca în clipa în care a aflat că scumpii mei frați au fost uciși – Domnul să le aibă sufletele în pază!
Așa încât, cu obrajii scurși de culoare și ochii înghețați de spaimă, Bess se ridică șovăitor, așezând-o în locul ei cald pe Bridget, fără să-și dezlipească nici măcar o clipă privirea de pe chipul mamei sale.
— Ne sperii, maman. Știi că de e ceva de rău, noi toate...
— Rău nu e de-ajuns! Rău nu e nici pe departe pe măsura monstruozității pe care creatura aia abominabilă o are în minte! Vedea-l-aș zvârcolindu-se în flăcările Iadului! l-ar fi scuipat de l-ar fi avut iarăși în fața ochilor.
— Haide-acum, mamă. Stai jos aici, iar Cecy o să-ți aducă niște mied. Nu trebuie să te necăjești. Orice ar fi, sunt încredințată că...
— Te vrea pe tine! regina izbucni deodată.
Bess păli dintr-odată, iar cupa în care Cecily turna băutura înmiresmată îi scăpă printre degete. Ea nici nu mai băgă de seamă.
— Pe sora mea? Pe Bess a noastră? De ce? Unde vrea s-o ducă? Nu tot în...
— Dar n-am făcut nimic! I-ai spus, nu-i așa, mamă? I-ai spus că sunt nevinovată de orice vină ar crede el că port și că nu merit să fiu dusă în Turn! Bess se tângui.
— În Turn? Nu-n Turn te vrea el acum! Deși până și acolo ai avea mai multă liniște și fericire decât în... regina amuți.
Fetele așteptară ca ea să-și ducă la bun sfârșit cuvintele. Nu o făcu. Însă atâta amărăciune îi picta chipul, încât Bess nu mai rezistă.
— Decât unde, maman? o împinse să-și isprăvească vorbele.
În timp ce cuvintele i se rostogoliră de pe buze, Elizabeth simți teama și dezgustul umplându-i întreaga ființă.
— Decât la masa lui. La dreapta lui. În patul lui! șuieră, iar glasul i se stinse.
— Ferească Dumnezeu, mamă! Cum poți spune asemenea lucruri? Cecily își făcu semnul sfintei cruci. S-ar răsuci morții-n mormânt! De unde o asemenea idee?
Bess își frângea mâinile, iar Elizabeth Woodville le încleștase pe ale sale pe mânerele scaunului. Îi promisese! Îi promisese Diavolului că avea să-și amăgească fiica pentru el, dar, pe cele mai sfinte relicve, nu știa nici măcar cum să-i spună fără să se cutremure!
— M-a cerut de soție? glasul lui Bess răsună clar și limpede în jurul ei.
— Oh, Bessie, doar nu...
