Festivitățile de Crăciun trebuiau să fie spectaculoase – deși, cumva de înțeles, sub un buget ceva mai restrâns cu nunta care se apropia în ianuarie și încoronarea care urma în primăvară.
Cecily, Anne și Katherine așteptau totul din perioada asta cu încântare – în special darurile și dulciurile. Între timp, Elizabeth supraveghea o parte din pregătiri. Era plăcerea ei specială să se ocupe de atmosfera festivă și să organizeze petreceri frumoase pentru surorile și restul familiei ei, exact ca în vremurile de odinioară. După toate astea, pregătirile de nuntă urmau să fie cu totul altceva.
Mama ei nu era deloc nerăbdătoare, neputând să dea uitării ceea ce avea să vină, blestemându-și constant viața amară. Avea însă și momente în care se purta perfect normal. Bess chiar voia să o distragă pe Elizabeth Woodville de la starea constantă de melancolie și făcea orice îi stătea în putere pentru asta.
Tom se comporta și el destul de ciudat în ultima vreme – niște răbufniri de voie bună contrabalansate de perioade în care păstra cu totul distanța față de ea. Bietul de el! Probabil că era felul lui de a face față tuturor lucrurilor după atâtea momente de durere și deznădejde și a reveni la realitate.
Așa că Bess era în mod special atentă și blândă și cu el de asemenea, ca să-i mai înlăture mina încruntată. Îi împrumuta bani fără să clipească atunci când el îi cerea, încercând în general să-l înveselească pe cât putea. Cheltuia destul de mult în ultima vreme, se gândea ea, căci de multe ori când Elizabeth îl invitase să i se alăture în activități ale curții întârziase, menționând vag ceva despre niște conflicte cu administratorul lui.
Bess nu voia să-și vadă ultimul frate rămas – fie el și frate doar pe jumătate – transformându-se într-un chletuitor umblător, dar se încăpățâna să spere că, odată ce totul își intra pe făgașul normal, și Tom urma să-și revină. Probabil că acum doar avea nevoie de niște distrageri care să-l țină ocupat.
Însă cu tot suportul și toată grija pe care le arăta familiei sale, pentru un observator ceva mai cinic ar fi părut că erau rudele ei cele care urmau să se căsătorească cu Richard, și nu ea – atât de năpăstuiți păreau cu toții.
Dar Bess nu se plângea de asta. Câtuși de puțin. Așa că reveni cu picioarele pe pământ.
— Procesiunea regală o să dureze până în mai.
— Ai decis să o prelungești, Înălțimea Ta?
— Da. Cu cât mai mult o să-și vadă oamenii noua regină, cu atât o să fie mai bine.
După încoronarea ei din martie, Richard intenționa să călătorească împreună cu ea în nord. Nordul era un ținut bine stabilit al neamurilor și domeniilor Neville. Văduvia regelui și recăsătoria lui planificată ulterior provocaseră acolo o nemulțumire puternică.
Prezentarea noii regine în persoană avea să ajute la eliminarea tensiunilor și ostilităților. Richard era sigur că Bess avea să le câștige inimile tuturor de partea ei. Avea un talent înnăscut pentru asta.
Și Bess era pe aceeași lungime de undă cu el în ceea ce privea campania din nord, dar insista și pentru una în sud, ceva mai târziu în vară. În special în acele părți în care neamul Woodville avusese cea mai mare influență. Toți cei ale căror loialități erau puse la îndoială sau care ar fi putut să se răzvrătească trebuiau să accepte această domnie. Bess își luase un angajament față de ea însăși să repare și să ducă la împăcare orice discordie. Era datoria ei, la urma urmei.
— Foarte bine. Am și eu ideile mele pentru procesiunea asta, my lord.
— Ca de exemplu?
— O să fii primul care o să aflii. Pe parcurs, desigur.
Richard scoase un suspin dramatic.
— Ah, femeile și secretele lor!
— Dar toată lumea are secrete, Alteță.
El se uită atent la ea. Călăreau unul alături de celălalt, în timp ce alaiul de curteni îi urma încet din spate.
— Într-adevăr. Și totuși, există fel și fel de secrete, Bess! îi atrase atenția.
— Ale mele sunt perfect inofensive! îl asigură liniștită.
Își miji pleoapele și își arcui buzele într-un surâs.
— Asta rămâne de văzut.
— Cred că ar trebui să ne întoarcem! Elizabeth strânse blând de hățuri.
— Nerăbdătoare să-ți pregătești secretele, ei, Bess?
— Chiar deloc. Am un joc de cărți cu maman, Cecily și Tom în seara asta. Ți-am spus despre asta ieri. Nu vreau să întârzii.
— Mi-ai spus, da. Eu nu e nevoie să particip, nu-i așa?
— Nu în seara asta, Alteță.
— Oh, Slavă Domnului! Ți-ai găsit alte victime! o luă peste picior.
Elizabeth își așeză pe chip o expresie ce se dorea indignată și furioasă, dar în ochi i se putea citi amuzamentul.
— Asta nu te face imun pe viitor! îi dădu un avertisment înainte să întoarcă cu grație calul și să pornească înapoi.
Rămas în urmă, Richard îi aruncă o privire și nu mai rosti niciun cuvânt, deși un zâmbet vioi îi juca pe buze.
Apoi fulgi rotofei începură să plutească pretutindeni. Prima ninsoare din acel an.
