Bess exagerase puțin, până la urmă. Îi mai dăruise lui Tom o sumă foarte generoasă de bani – pentru înmormântarea servitorului său. Fu pentru ultima dată când el primi bani de la ea.
Toate finanțele lui și ale mamei lor erau de-acum de facto sub controlul lui Bess. Destul de obositor ca rol pentru ea, dar necesar. În plus, asta îi arăta că Richard se încredea în ea.
Festivitățile de Crăciun, de cealaltă parte, se desfășurau așa cum plănuise și surorile ei se bucurau de ele în mod special, exact așa cum sperase. Cu un tact total necaracteristic lor, atât Tom, cât și mama ei, se purtau cu o umilință uimitoare și făceau tot ce puteau să se țină cât mai departe de atenția lui Richard – ceea ce îl mulțumea perfect atât pe el, cât și pe mireasa lui.
Bess își îngădui sieși să se elibereze de griji, să se înveselească și să se distreze – la urma urmei, merita asta, nu-i așa? Pentru prima dată în luni de zile își simțea conștiința ușoară. Nunta ei era în două săptămâni – atunci avea să fie momentul pentru nervi și emoții.
Se decise, de asemenea, să-i facă o vizită bunicii ei – și, ironic, și viitoarei ei soacre – ducesa de York. Bess simțise că se cădea să-i aducă un omagiu prin prezența ei acestei mărețe matriarhe a Casei de York în timpul sfânt al Crăciunului. Să se încarce cu daruri și cadouri pentru ea, un lucru de altfel creștinesc și plin de bunătate. Pe lângă asta, bunica ei arareori mai primea vizitatori în ultima vreme. Richard era perfect la curent cu inițiativa lui Bess. În ciuda a tot, nu îi spusese nimic împotrivă și nu o oprise în niciun fel să meargă unde-și dorea.
Mândra Cis era la fel de hotărâtă în autoritatea ei precum fusese întotdeauna, dar o primi cu bunătate și cu o încântare surprinzătoare. Era clar de la o poștă că bătrâna doamnă era mirată și totodată atinsă de această vizită a nepoatei sale, ca și de toate darurile cu care Bess sosise și burdușise trăsura.
La început se învârtiră în jurul acelor subiecte obișnuite – vremea și zăpada bogată, sănătatea bătrânei, cât de mari se făcuseră surorile lui Bess, ce făceau mama și fratele ei, cum decurgeau petrecerile de Crăciun. Toate înainte să se împiedice de lucrul inevitabil – ceremonia nunții care se apropia vertiginos.
— Ești foarte curajoasă, copilă, să iei povara asta pe umerii tăi. Mi-aș dori să fi scăpat de ea! oftă bătrâna.
— A fost alegerea mea conștiincioasă, my lady. Și nu o regret în niciun fel.
Ducesa clătină din cap.
— Mi-aș dori să nu fie nevoie, aș vrea să nu o faci niciodată, deși nu îmi imaginez cum altfel ar putea fi pentru tine alături de... De... El! Doamne iartă-mă, Bessie, nu pot să-ți doresc fericire în căsnicia asta!
— Nu o faceți. O să fiu bine, my lady. În afară de asta, nu mă aștept să mă plictisesc deloc alături de el! glumi.
Bunica ei îi aruncă o privire întrebătoare, aproape șocată de umorul ei și sclipirea ghidușă din ochi.
O bătu apoi cu blândețe pe umărul delicat. Așa o ființă gingașă și bucălată era fetișcana asta mică, nepoata ei. Și în același timp atât de conștiincioasă și altruistă, atât de nobilă îndurându-și poziția, încât încerca chiar să-i găsească părți bune și amuzante, după câte se părea. Biata mielușea!
— Ceea ce faci pentru familia și țara ta, Elizabeth, e admirabil. Și sper că ei toți vor prețui asta. Dacă și toți merită să faci asta pentru ei... rămâne de văzut.
— Ei bine, poate că nu fac asta numai pentru ei. Poate că o fac și pentru mine, de asemenea! Bess murmură ușurel.
Nu o văzuse pe ducesa de York atât de uimită și nedumerită niciodată în viața ei. Aproape fascinată, iar Bess se decise să nu mai continue. Nu voia să supere o femeie bătrână.
Dar judecând după chipul bunicii ei, ducesa Cecily pricepuse și văzuse totul deja – nu avea vreun rost să spună în gura mare cum era nepoata ei de fapt și cum stăteau de fapt lucrurile între aceeași nepoată și fiul ei acum.
Dureros de ironic, nu-i așa? Nimeni nu băgase de seamă. Erau cu adevărat plămădiți din același aluat, ei amândoi. Cine și-ar fi putut închipui vreodată?
Ducesa Cecily alese cu înțelepciune să nu se mai reîntoarcă la subiect însă, începând să vorbească despre vrute și nevrute. Bess îi cântă în strună. Când se despărțiră, veselia dispăruse din ochii bunicii ei. Era acum austeră și cumva tristă. Îi sărută fruntea cu buzele ei uscate, urându-i drum bun.
— Sper că vei fi o regină bună, Elizabeth. O să mă rog pentru tine.
— Promit că voi fi! veni răspunsul scurt al lui Bess.
Nici măcar o singură dată pe parcursul conversației lor nu fu menționat numele lui Richard. Elizabeth își apucă rochia îmblănită, un dar de la viitorul ei soț, și urcă înapoi în trăsura care avea să o ducă acasă.
