Intuiția lui Bess nu se înșelase însă, căci Richard nu se răzgândi cu privire la modificările pe care le făcuse.
Când însă îi anunță veștile micii ei reușite – cu un sentiment evident de mândrie – mamei sale, regina-văduvă le primi în propria ei manieră. Era convinsă că uzurpatorul făcuse asta doar ca să pară un rege binevoitor și se simțea destul de dezamăgită că mulți din clanul Woodville, la fel ca și mulți vechi protejați de-ai ei, nu erau incluși acum în suita lui Bess.
— De ce nu te-ai consultat cu mine înainte să-i alegi pe oamenii ăia? Ai fi putut să alegi mai bine și să ne ajuți mai mult! Bietei tale mătuși Katherine încă nu îi e permis să apară la curte!
Mătușa ei Katherine, sora mamei sale, văduva ducesă de Buckingham, era încă înstrăinată de curte după prăbușirea soțului ei.
Bess era însă sigură că regele nu intenționa să aducă vreun Woodville înapoi în putere, așa că îi exclusese în mod deliberat pe cei care fuseseră atât de strânși legați de mama sa și domnia ei. Intenționa să aibă grijă de numeroasele ei rude și să le ajute să primească înapoi din averile și titlurile pierdute, chiar da, dar totul pe parcurs, fără să dezechilibreze balanța facțiunilor de la curte.
Lucrul ăsta cauzase un dezastru o dată. Nu intenționa să repete și ea aceeași greșeală.
— A fost o idee de moment, maman. Vorbeam și, dintr-una în alta, cuvintele au dus în direcția asta. S-a întâmplat destul de brusc! Bess răspunse fără să intre în detalii.
Nu voia să-și rănească mama, așa că nu avea să-i dezvăluie în veci că, în primă instanță, nici măcar nu îi trecuse prin minte să se consulte cu ea. Bess intenționa să ia propriile decizii, iar ideea ca altcineva să intervină în alegerile ei de regină... Ei bine, nu!
Dacă vreodată credea că are nevoie de ajutor sau sfaturi, avea să le ceară de una singură. Dar până atunci – nu!
— Garguiul ăla o să ne țină pe toți în lesă, Bess! o auzi iarăși.
— Bessie n-a avut niciun cuvânt de spus în chestiunea asta. N-ar trebui să fii atât de dură cu ea, mamă! adăugă Tom, și el martor la conversație. A făcut deja atât de multe! Nu e drept să aștepți încă și mai multe de la ea și să o pui să-i țină piept ticălosului ăluia. Doar știi mult prea bine cum e el!
— Oh, da, știu! Cea mai bună cale să ai de-a face cu creatura asta e să-i înfigi un țăruș prin inimă și să-l târăști în lumina soarelui! regina-văduvă exclamă acid.
— Maman, te rog! Vorbește mai încet! Pereții au urechi! insistă Elizabeth.
Când mama ei se avânta în furie, devenea una cu furia.
— Din păcate pentru noi, e mai muritor de-atât, mamă! Thomas chicoti.
— Tom, te rog! Nu și tu!
— Iartă-mă, Bess, e doar... De fiecare dată când îmi amintesc că tu... Și cu el... Tom pufni și se întoarse, abia ascunzându-și dezgustul.
— Haideți să nu vorbim despre asta, bine? Bess sugeră încet.
Și subiectul acesta fu într-adevăr abandonat.
Cât despre Richard, el nu o lăsă în ceață prea multă vreme. Consecințele acelui mic incident din încăperea sa de studiu se reflectau într-o zeflemea ocazională din partea lui și într-o atenție și mai sporită, dacă asta mai era posibil.
De fapt, începuse să converseze mai mult cu ea despre problemele de politică internă care aveau legătură cu rolul ei de regină. Ceea ce pe Bess o încânta nespus, căci îi oferea ocazia să-și încerce ideile pe care le prețuia atât de tare.
Punând lucrurile ceva mai serios, să se fi raportat mereu la "veselul accident" în interacțiunile lor ar fi devenit problematic și stânjenitor. I-ar fi amintit mereu cât de aiurită fusese.
Și-apoi, regele începuse acum să-i împrumute din cărțile lui cu subiectele căreia ei îi păreau interesante. Bess începuse chiar să se inspire din unele ca să-și cizeleze planurile.
Pentru Richard se simțea aproape ca o exaltare să vadă această fată gingașă ascuțindu-și talentele și mintea pe el. Înclinația ei spre ambiție era de-acum mai evidentă pentru el decât oricând înainte, dar îi lipsea acea lăcomie maternă. Se simțea ciudat de familiar pentru el; suspect de asemănător cu propriul fel de a fi.
Era cu siguranță mai mult o Plantagenet, decât o Woodville.
Pentru Elizabeth era o provocare să pășească pe linia asta fină și să evolueze, găsindu-și limitele, probând cam până cât de departe ar fi putut merge cu el în ceea ce privea propriile scopuri. Legăturile dintre ei doi îi aminteau uneori de o minge din fire, în care unul trăgea de o coardă subțire, ca mai apoi să o vadă reverberând la celălalt.
Îl trata de-acum cu o grație capricioasă uneori, simțindu-se satisfăcută că, într-un fel sau altul, putea ajunge la el. Iar el o tachina din când în când, atunci când mândria ei începea să i se urce la cap prea mult. Ori își trecea ușor vârfurile degetelor peste brațul sau linia gâtului ei, ca o pură întâmplare, iar ea nu se ferea și nici nu îl mustra pentru asta.
Prin urmare, astfel continuau să se desfășoare lucrurile – constanta deprindere a fiecăruia de a învăța inscripțiile ascunse în sufletul celuilalt.
Cu toate astea, această schimbare a relației dintre ei era subtilă și, pentru toți ceilalți din jurul lor – destul de insesizabilă. Familia ei și curtenii vedeau numai o tânără fată care era atât de remarcabilă și somptuoasă în calmul și demnitatea ei, în ciuda acestui cumplit sacrificiu pe care urma să îl facă.
Dar percepția asta a celor din jur îi făcea un serviciu lui Bess. Nu spunea nimănui de ce. Nici măcar cu Cecily nu împărtășea intrigile dinăuntrul ei. Erau mult prea private, numai ale ei să le contureze și să le desfășoare. Poate, cu timpul, avea să-i spună și ei dacă totul mergea bine. Dar acum...
Puterea manipulării era ceva intoxicant, începea Bess să-și dea seama. Fie că era o caldă și dulce adorație a mulțimilor de pe străzi sau respectul galant al nobilimii – putea să se bucure de asta cât îi poftea inima, după propriile dorințe, dar nimeni nu avea să știe despre asta.
Îi lăsa să o iubească sau să îi plângă de milă, să o vadă fiecare așa cum își dorea. Bess avea să le ofere ce-și doreau, să depindă de emoțiile lor și, pentru binele țării, să fie o regină bună pentru ei toți.
Și apoi mai era și regele... Richard avea să se bazeze pe ea pentru popularitatea ei – el voia să profite din plin de asta, dar era în același timp și puterea ei asupra lui, ca o monedă de schimb.
Era prea încrezută cu asta? Poate. Poate că nu. Cert era că nu avea să mărturisească nimănui această atracție pentru putere nou-descoperită. Cel puțin nu acum. Unele lucruri erau mai bine să rămână secrete.
Și cu siguranță nu avea să se confeseze nimănui – absolut nimănui – nici măcar ei însăși în întregime, că acum simțea o rușinoasă, tainică și curioasă plăcere în felul în care regele îi acorda acum atât de multă atenție. Și felul în care o făcea...
Nu. Nu avea să spună nimănui. Nu avea să spună pentru că... Pur și simplu nu trebuia spus.
