Înainte să-și întâlnească nepoata după mica logodnă neoficială în care Elizabeth Woodville fusese emisarul fiicei sale, Richard încercase să cântărească în minte tot ceea ce știa despre viitoarea lui soție.
Era frumoasă (mai frumoasă decât maică-sa, umbla vorba), blândă, gentilă, tăcută și docilă – ori cel puțin așa se spunea. Chiar așa bună să fi fost de fapt?
Ei bine, dacă se întâmpla ca Bess să fie atât de ușor de modelat, cu atât mai bine. Dar nimic nu se compara cu o Griselda*! Știa asta pentru că deja avusese o asemenea soție. Scumpa lui Anne! Atât de obedientă! Obedientă a cedat avansurilor lui, obedientă s-a căsătorit cu el, obedientă a devenit regina lui și-apoi obedientă a murit când el a avut nevoie ca ea să o facă. Nu găsea nimic ca să se plângă de ea.
Și-acum nepoata lui...
Exista, desigur, o șansă mare să fie exact asemenea enervantei sale mame – sâcâitoare, cicălitoare și agasantă. Richard era de fapt chiar dispus să asculte răbdător din partea ei lamentațiile de rigoare: Ce-ai făcut tu, monstru dezgustător? sau Blestem ziua în care te-ai născut!
Dar, firește, și asta cu o limită și pentru scurt timp. Cum Elizabeth de York trebuia să-i fie soție pentru o vreme destul de bună de-acum încolo ca să-și asigure domnia, o văicăreală constantă ar fi devenit extrem de supărătoare.
Însă prima lor întâlnire se dovedi extrem de satisfăcătoare pentru rege. Mireasa lui era într-adevăr o creatură placidă, excelent crescută, dar, în același timp, nu lipsită de spirit. Era mai frumoasă de cum se spunea, mai frumoasă decât Elizabeth Woodville, dar, pe deasupra, avea ceva ce-i lipsea maică-sii. Ceva ce el încă nu descoperise încă.
Pe lângă asta, Richard deslușise în ea dorința pătimașă de a-i ține piept și de a-l pune la locul lui (oricare ar fi crezut Bess că era acel loc) de câte ori era cazul, ceea ce-i făcea prezența nepoatei sale nespus de amuzantă. Cu atât mai multe motive ca el să se bucure când o lăsa perplexă și descumpănită.
Și era fermecătoare! Dumnezeule! Mai fermecătoare decât își amintea sau decât se așteptase să fie. Chiar și când se voia atât de sobră, serioasă și arțăgoasă. Un motiv în plus să aibă grijă cu ea.
În același timp, nu părea deloc exagerat de rușinoasă, nici plângăcioasă sau irascibilă. Încet, dar sigur, Richard descoperi în viitoarea lui soție o doză de hotărâre nestrămutată, ale cărei limite nu le înțelegea încă. Era chiar interesant!
Se hotărî pentru un pas următor câteva zile mai târziu. La prânz își trimise pajul cu propunerea ca ea să i se alăture la cină. Tânăra Elizabeth îl expedie înapoi la el cu acceptul ei.
Așa se face că, poate cinci sau șase ceasuri mai târziu, Elizabeth de York mânca încet, cu grație, fără să fie distrasă de nimic altceva decât de propriile gânduri. Claponul fript era delicios, iar vinul adus din Spania îi lăsa de fiecare dată un gust bogat de fructe pe limbă.
Cea ce mănâncă la masă cu Diavolul are nevoie de o lingură pe măsură! declarase Cecily amenințător după ce Elizabeth îi oferise răspunsul unchiului său. Dar Bess nu împărtășea deloc sentimentele surorii sale în privința asta. Pentru ce să o facă?
Indiferent cum procedează ca să-i convingă pe cei din jur să facă ce dorește el, elocvența lui în privința asta e chiar exagerată!
Era chiar jignitor că față de ea Richard nu simțea nevoia să cheltuiască nici măcar un sfert din efortul pe care îl consumase cu alții. O credea vreo aiurită? Vreo netoată? Simțea că nu merita bătaia de cap?
