Te Vreau Înapoi.| 2.

Capitolul 2.

  M-am trezit a doua zi cu o durere îngrozitoare de cap, am privit cesul mic de pe noptiera neagră care arăta ora 14:20, atât de târziu? Mi-am făcut rapid un duș și am coborât jos.
- Bună dimineața. Salut eu când intru în bucătărie.
- Bună dimineața. Râd ei.
- Oh la dracu, ce s-a întâmplat ieri? Întreb eu.
- Mhm - face Mira o față gânditoare - te-ai culcat cu Andi. Am făcut ochii mari.
- Lasă-te de glume. Râd eu și mă așez pentru a mânca.
- Nu e o glumă Amelia! - strigă Dylan - Ce ai luat? Întreabă serios.
- Eu nu am luat nimic. Mint eu, până acolo îmi aduc aminte, și că dansam cu Andi, de acolo întuneric.
- Amelia! - Strigă Caleb serios - Pe bune? Ieși o seară și începi din nou?
- Băieți, a fost doar pentru distracție. Spun iritată.
- De distracție a fost și acum 4 ani! Strigă Mira nervoasă, când Mira e nervoasă poți să îți sapi singur groapa.
- Vă rog, a fost doar o dată, nu se va mai repeta.
- Puf, normal că nu se va mai repeta, dă-mi-le! Strigă ea și întinde palma.
- Nu mai am. Mint din nou.
- Băieți știți ce aveți de făcut!
  Băieții mă prind de mâini și de picioare iar eu încep să mă zbat nervoasă în timp ce Mira iasă din bucătărie. Știu ce urma să se întâmple, ei mă țineau aici în timp ce Mira îmi întorcea toată camera cu fundul în sus, prima dată când și-au dat seama că am o problemă serioasă cu drogurile m-au închis în camera de la depozit unde torturăm toți oamenii, am stat acolo 2 zile, iar Ryan a pus un tip de la pază să se bată cu mine, sincer mi-am cam luat-o în ziua aceea și am jurat că nu mai pun gura pe droguri, o perioadă de timp Ryan nu mă mai trimitea când aveam transporturi de droguri. Din când în când mai fac rost de cantități mici doar de distracție, din când în când când mergem în club mai trag câte o liniuță, dar am trecut peste faza când eram dependentă, simțeam că mor dacă nu fumez sau trag ceva, ajunsesem să iau pastile și injecții căci celelalte nu își mai făceau efectul.
  Am văzut-o pe Mira cum a intrat nervoasă în bucătărie cu un pliculeț alb pe jumătate golit.
- Mergem la Ryan! Strigă nervoasă.
  Băieții mă târâie până la mașină, mă urcă în spate între ei doi iar Mira se urcă la volan plecând de pe loc cu viteză, a parcat în fața clădirii, m-au scos din mașină și m-au dus până în biroul lui Ryan. M-am așezat nervoasă pe scaun lângă cei trei iar Mira a pus nervoasă pliculețul pe birou în timp ce Ryan s-a șocat și enervat în același timp.
- Din nou? - mă întreabă nervos - chiar vrei să o luăm de la capăt?
- Ryan - încerc eu să îl calmez - a fost doar de câteva ori, iau doar din când în când de distracție, nimic mai mult.
- Nu Amelia! - strigă el în timp ce dă cu pumnul în birou - Nici măcar așa, îți jur că dacă te mai prind cu așa ceva o să fie ultimul lucru pe care îl vezi. Spune amenințător, iar când Ryan amenință nu e minciună.
- Am înțeles. Spun jenată.
- Sper să înțelegi Amelia - spune el acum puțin mai calm - Ști destul de bine că nu îți vreau răul.
- Știu.
- Acum, transportul a ajuns aseară așa că nu mai e nevoie, pregătiți-vă pentru cursă. Ne spune.
  Am plecat înapoi acasă pentru a mânca având în vedere ceea ce s-a întâmplat și nu am apucat să mănânc, Mira a parcat mașina în casa noastră destul de mare și am urcat toți în bucătărie.
- Îmi pare rău băieți. Sparg eu liniștea.
- E ok Ami, vreau doar să ști că îți vreau binele, nu o facem din răutate. Spune Mira.
- Doar că nu vrem să treci din nou prin ceea ce ai trecut. Spune Dylan.
- Exact, vrem doar să fi bine, să nu cazi din nou în viciile de care abea ai scăpat. Spune Caleb.
- Vă mulțumesc băieți. Le spun spun zâmbind.
  Am mâncat în liniște apoi ne-am așezat pe canapea privind televizorul, era abea ora 19:30 iar cursa începe abea la 22:30. Am intrat de mult în lumea curselor, cum am luat carnetul de conducere cum m-am băgat la curse clandestine, la început am pierdut și mi-am pus toată ambiția și am câștigat toate cursele, am pierdut și eu de câteva ori dar nu au fost multe.
  Timpul a trecut zburând iar eu trebuia să mă pregătesc, mi-am luat o pereche de blugi negrii tăiați în genunchi, un tricou negru larg, geaca de piele neagră și în picioare o pereche de cizme până la glezne evident negre, mi-am prins parul într-o coadă lejeră și eram pregătită, mi-am băgat pistolul la spate în pantaloni și am ieșit.
- Să mergem - spune Mira - ai o cursă de câștigat.
  Am condus în viteză până la pista de la ieșirea din oraș, când am ajuns acolo am văzut toată mulțimea de oameni care dansau, povesteau sau  beau, muzica răsuna în boxele mari, erau și câteva păpuși plasticate alături de bărbații din mafie. Lumea a început să se deie pe o parte și alta pentru a putea trece, am dus mașina mea în garaj și am scos-o pe cea de cursă un Ferrari negru mat, l-am dus la linia de start și am ieșit din mașină.
- Wild Angel, ce mai faci? Mă întreabă Bryan, unul dintre mecanicii lui Ryan, e un băiat tânăr, are 18 ani dar este cel mai bun mecanic.
- Bine, tu ce mai faci?
- Bine. Răspunde el.
- Bun - aud în boxele mari - Rugăm participanții să se prezinte pe linia de sosire.
- Eu trebuie să plec. Îi spun lui Bryan.
- Sigur, noroc. Spune el.
- Mulțumesc. Strig eu îndepărtându-mă de el.
  Am ajuns pe linia de start și eram doar trei participanți, m-am urcat în mașină și am privit spre grupul meu de prieteni care mi-au zâmbit încurajator.
- Îl avem în dreapta pe noul concursant Riccardo Lorenzo un italian bine cunoscut - ce ciudat eu nu îl cunoșteam - în stânga îl avem pe Darwin - dușmanul meu de moarte în curse - un englez faimos în cursele clan destine, iar în mijloc o avem pe Wild Angel, singura fată din cursele noastre, și știm cu toții că nu îi place să piardă - și are dreptate, urăsc să pierd - Pariurile au fost puse, să înceapă cursa oameni buni - am călcat accelerația până la fund - 3, 2, 1, start! A strigat bărbatul.
  Am plecat lăsând fum în urma mea, eram prima, știam că urmau niște curbe mortale, dacă nu le luam când și cum trebuia puteam chiar să și mor, dar eu deja cunosc bine aceste trasee și nu îmi fac griji, sunt o regină la volan.
  Am fost prima care a trecut linea de finish iar în urma mea Darwin pe locul 2 și tipul nou pe locul 3, m-am dat jos din mașină în gălăgia asurzitoare, toată lumea îmi striga numele, bine porecla, toți mă știu de "Wild Angel", porecla mi-a pus-o șeful mafiei italiene iar de acolo au început toți să mă strige așa, când am fost să îi ajutăm, Ryan face afaceri cu ei, dacă noi avem probleme ei au probleme iar dacă ei au probleme și noi avem probleme, își păzesc spatele unui altuia cum ar veni, la fel și cu Spania, Albania, Turcia și așa mai departe, sunt multe țări, multe relații, "cu cât mai mulți, cu atât mai bine" cum spune Ryan și are dreptate.
- Aici ai banii. Îmi spune tipul care prezintă.
- Mulțumesc. Spun și iau banii din mână lui și plec.
  Încă nu îmi vine să cred cât de multă lume pariază pe așa ceva, scot bani frumoși din asta și mă încântă.
  Am început să mă plimb prin mulțime cu o băutură în mână salutând din când în când pe cei care mă salută, mă simt bine aici, mereu m-am simțit, nimeni nu mă judecă, majoritatea dintre cei care vin aici au un trecut murdar, unii au făcut închisoare și sunt discriminați, alții sunt mafioți, alții lucrează mecanici pe aici pentru că au nevoie de bani, vin toate tipurile de oameni, homosexuali, prostituate, pești, bătrâni, tineri, adolescenți. Nimeni nu pune întrebări indiscrete, nimeni nu te judecă, din când în când mai iasă scandaluri dar mai rar.
  M-am îndepărtat puțin de mulțime și m-am așezat pe bordura trotuarului, mi-am scos pachetul de țigări din buzunar și mi-am aprins o țigară trăgând din ea liniștită, am auzit niște pași în spatele meu venind către mine dar nu m-am întors, am continuat să stau cu ochii închiși lăsând fumul toxic să îmi invadeze plămânii, am simțit cum s-a așezat lângă mine pe jos iar câteva minute mai târziu am auzit cum a aprins bricheta, dar nu am deschis ochii, nu m-am uitat să văd cine e.
- Chao bella. ( Bună frumoaso) Spune un bărbat cu vocea groasă și puțin răgușită cu un accent italian.
-Chao. (Bună) Am salutat și eu continuând să țin ochii închiși și să fumez liniștită.
- Come stai? (Cum ești?)
- Bene. (Bine) Spun eu calmă.
- Qual é il tuo nome? (Care este numele tău?) Întreabă.
  Am deschis ochii și l-am privit, era un bărbat frumos și al dracului de sexy, era un bărbat mult mai înalt decât mine, mușchii îi se puteau vedea bine sub geaca de piele, avea părul blond și ochii mari și albaștri și un zâmbet frumos dar avea un aer periculos, îmi place, la început am vrut să îi răspund vreo prostie, dar privindu-l m-am răzgândit.
- Amelia - răspund aruncând țigara - tuo? ( Al tău?)
- Riccardo - răspunde scoțând fumul de țigară - É un piacere conoscerti. ( Încântat să te cunosc) Spune cu accentul lui sexy.
- Piacere di conoscerti. Îi răspund și eu zâmbind drăcește. (Încântată să te cunosc)
- Amelia - repetă el - îmi place.
- Mulțumesc, cred. Spun eu.
- Ce face o fată atât de inocentă și frumoasă în acest loc atât de întunecat și periculos? Întreabă serios iar eu chicotesc.
- Nu sunt atât de inocentă precum par. Spun râzând.
- Totuși ce cauți aici? Întreabă din nou.
- Distracție. Spun ridicând din umeri.
- Doar atât? Întreabă ridicând dintr-o sprânceană.
- Dap. Mint eu.
- Nu te cred. Spune zâmbind.
- Nici nu trebe. Răspund eu zâmbind cu aroganță.
- Câți ani ai? Întreabă.
- De ce?
- Curiozitate. Spune ridicând din umeri.
- Curioșii mor repede. Spun eu.
- Oh, pe bune acum, cât? 17? 18? Întreabă el iar eu râd.
- 21. I-am spus iar el a făcut ochii mari.
- Serios? Întreabă el.
- Mhm - afirm eu - dar tu?
- Eu ce?
- Ce cauți aici?
- De ce întrebi?
- Curiozitate. Îi întorc eu vorbele iar el râde satisfăcut.
- Distracție. Îmi răspunde cu aceeași monedă, îmi place tipul.
- Pot vedea pe fața ta că e ceva mai mult de atât. Îi răspund eu.
- Ah da? - întreabă el iar eu afirm cu o mișcare scurtă dar sigură din cap - Și cum ți-ai dat seama mai exact?
- Am putut să îmi dau seama că ritmul respirației tale s-a schimbat și nu mă priveai direct în ochi când o spuneai. Spun sigură pe mine.
- Wow, sunt impresionat, ești specialistă în limbajul corpului? Întreabă el zâmbind.
- Nup, am vrut să fiu psiholog. Spun sincer.
- Ai vrut? La trecut? Întreabă el.
- Hei, nu sunt aici să îți povestesc viața mea. Răspund eu iritată în timp ce mă ridic de pe jos.
- Unde pleci? Întreabă el ridicându-se.
- În altă parte. Răspund.
- Hai înapoi, promit că nu mai întreb nimic. Mă face să mă enervez și mai tare tipul acesta.
- Nu îmi poți promite lucruri, nici măcar nu ne cunoaștem! Strig pentru a mă face auzită, eram deja la o distanță mare unul de altul.
  Cine se crede el? Dacă la început îmi plăcea acum mă enerva, recunosc era un bărbat frumos, cu un singur zâmbet putea face multe fete să se ude dar nu pe mine, nu sunt genul ăla de tipă.
  Pierdută în gândurile mele nu am văzut că ajunsese poliția, muzica se oprise iar lumea dispăruse, era doar poliția alături de câțiva tipi, pe cine au prins și ei, am vrut să o iau la fugă dar eram deja prea aproape de ei și doi se apropiau deja de mine, unul dintre ei era Augustin Anderson, de 2 ani umblă pe urmele mele în încercarea de a mă prinde dar spre ghinionul său niciodată nu a reușit să mă incrimineze, de cele mai multe ori m-a prins aici, pe pistă, mă ținea o noapte apoi îmi dădea drumul. Sper ca de data aceasta să nu îmi petrec din nou zile întregi în celula aceea rece.

Nu uita-ți să votați și comentariu dacă vă place. Vă pup ❤️❤️❤️