Te Vreau Înapoi.| 2.

Capitolul 45.

Adam povestește...

  Când ne-am întors de la cumpărături, eu cu Bryan ne-am așezat pe canapea, vroia să vorbească ceva cu mine, ieri în timp ce acel doctor îi scotea glonțul Ameliei, Bryan mi-a povestit ce s-a întâmplat cu ceilalți, iar azi Riccardo a luat-o pe Amelia la cumpărături ca să îi deie el vestea, pentru a o putea calma, a spus că poate reacționa foarte urât iar el știe cum să o calmeze. Eram gelos dar nu pot comenta nimic.
- Băiete - mă privește Bryan zâmbind strâmb - știu că în trecut i-ai făcut mult rău Ameliei, când a ajuns aici, era o fată distrusă, o priveam în ochii ei verzi și nu vedeam nimic în afară de durere și ură, mai târziu când a prins încredere în mine mi-a povestit pe scurt ce s-a întâmplat cu tine și ea, nu îi face rău din nou, o iubesc și o consider fiica mea, așa că dacă îi faci ceva rău, oricât de prieteni vom deveni în timp, nu am să stau de două ori pe gânduri când am să te fac să suferi. Îmi spune serios iar eu zâmbesc.
- O vreau înapoi, încerc doar să o recuperez, atâta tot. Răspund eu ridicând din umeri.
- E o fată încăpățânată, o să îți ieie ceva, și nu o judec, i-ai făcut mult rău în trecut. Spune el iar eu afirm.
- Știi ce s-a întâmplat cu părinți ei? Știu că au murit dar nu vrea să îmi deie detalii. Întreb curios.
- Asta nu e povestea mea tinere, ea trebuie să îți spună ce s-a întâmplat, doar ai răbdare cu ea.
- Unde sunt ceilalți? Încerc să schimb eu subiectul.
- Au trebuit să se despartă, au făcut grupe de câte 2 și 3, și cu ajutorul meu și al lui Ryan au plecat din țară, fiecare în anumită țară, pentru binele lor nu putem spune unde sunt, nici ei între ei nu știu unde pleacă, e mai bine așa. Spune Bryan dezamăgit.
  Discuția noastră a fost întreruptă de Amelia și Riccardo care intrau râzând pe ușă cu o grămadă de plase în mâini și ținându-se de braț, eram nervos, al dracului de nervos. Amelia era tristă, și cred că a plâns, deci Riccardo i-a povestit.
- Hei, cum a fost ziua voastră? Întreabă Riccardo așezându-se pe canapea iar Amelia a fugit cu plasele sus.
- A fost ok, cum a reacționat? Întreabă Bryan iar eu privesc atent spre Riccardo.
- A plâns, era nervoasă, dar a reacționat ca orice om normal, mă așteptam la ceva mi oribil - râde Riccardo - eram pregătit să sun medicul în caz că face urât. Nu am văzut-o reacționând așa urât până acum, și sper să nu o văd niciodată.
- Atât de tânără și înconjurată doar de suferință. Spune Bryan trist iar eu doar tăceam, nu știam cum aș putea să o ajut pe Amelia, vroiam să o fac să se simtă mai bine dar nu știam cum, ea nu mă vrea aproape.
  Nu ne-a dat timp să răspundem, am văzut o siluetă coborând rapid scările, a trecut pe lângă noi și a continuat să coboare alte scări iar apoi a dispărut pe scările întunecate, Amelia nici nu ne-a privit când a trecut pe lângă noi, era supărată, nervoasa, era încordată, am vrut să mă ridic după ea dar Bryan m-a prins de braț și m-a blocat, m-am întors pe călcâie încruntat spre el.
- Dă-i puțin timp băiete, are nevoie de câteva minute singură, a primit o veste tulburătoare și are nevoie să echivaleze toate astea. Îmi spune el calm, m-am gândit câteva minute bune înainte să mă asez din nou pe canapeaua de piele.
- Unde a mers? Întreb încruntat.
- Jos avem sala de sport, mereu de descarcă pe sacul de box, crede-mă mai bine sacul de box decât noi - zâmbește trist Riccardo - Amelia poate avea un caracter foarte irascibil. Continuă el oftând obosit.
- Crede-mă știu - râd eu sarcastic și îl privesc - am stat cu ea 3 săptămâni într-o barcă, o cunosc ca pe palma mâinii mele. Zâmbesc arogant.
- O cunoșteai Adam - răspunde Riccardo zâmbit sarcastic spre mine iar eu ridic o sprânceană și îmi pun mâinile în sâni - Nu știu cum era ea înainte, dar crede-mă sa schimbat mult. Bryan ne privea încruntat neînțelegând rivalitatea noastră.
- Crede-mă că o cunosc, știu când e supărată, când e dezamăgită, când îi este foame, stiu ce se ascunde sub toate acele straturi de gheață. Răspund arogant și nervos.
- Băieți, băieți haideți să mâncăm câte ceva și să lăsăm cearta. Încearcă să ne calmeze puțin.
- Nu mulțumesc - spun nervos și mă ridic de pe canapea îndreptându-mă rapid spre scări - merg să fac un duș. Le spun fără să îi privesc pe cei doi.
  Eram al dracului de nervos, cine se crede el? Nu o cunoaște deloc, nu știe cine e Amelia în realitate. Am scuturat din cap încercând să alung toate gândurile, am luat o pereche de pantaloni de trening și un tricou negru și m-am băgat la duș.
  Jumătate de oră mai târziu am ieșit din baie, am crezut că am să o găsesc pe Amelia în camera dar nu, nu a fost așa, camera era goală, am coborât jos, în salon i-am văzut pe Bryan și Riccardo vorbind, m-am pus în fața lor și i-am privit confuz.
- A urcat Amelia? Întreb îngrijorat iar ei m-au privit triști.
- Nup. Răspunde Riccardo.
- Cred că acum da, ar trebui să mergi după ea. M-a sfătuit Bryan dezamăgit.
  Nu am mai răspund, m-am îndreptat spre scări, le-am coborât rapid și am intrat în sala de sport, era o încăpere mare, câțiva saci de box, 2 benzi de alergat și multe alte lucruri pentru a te menține în forță, Amelia era cu spatele la mine în haine sport, dădea în sacul de box fără oprire și se mișca destul de repede, sacul se mișca în față și în spate din cauza forței pe care o depunea Amelia. Ea era transpirată, toți mușchii corpului erau încordați, respirația ei accelerată făcea ecou în încăpere, și câteva suspine.
  M-a durut mult să o văd așa, m-am apropiat de ea, dar ea nu mi-a simțit prezența în spatele ei, m-am pus în fața sacului de box iar ea m-a privit nervoasă, ochii ei erau roși din cauza plânsului, iar lacrimile curgeau pe obrajii ei, abea privirea goală, întunecată, am prins sacul de box iar ea a continuat să îl lovească cu toată ura, ca și cum toată viața ei ar depinde de asta, m-am gândit și răzgândit de câteva ori în a îi spune ceva, și mi-am ales bine cuvintele, dar atunci când am deschis gura, toate gândurile mele au dispărut.
- Ești bine? Întreb iar după ce am închis gura m-am înjurat și pleznit în minte.
  Normal că nu e bine idiotule! Nu era aici dacă era bine, nu plângea dacă era bine Adam! Mă cert singur în mintea mea iar ea m-a fulgerat cu privirea ei goală.
- Nu. Spune sincer continuând cu sacul de box.
- Poți vorbi cu mine Amelia - oftez încercând să mă calmez - poți să te descarci cu mine, chiar dacă nu sunt bun în a da sfaturi, măcar te pot asculta. Spun așteptându-mă la câteva înjurături din partea ei.
- Mă simt ca dracu Adam - spune ea lovind sacul cu mult mai mare forță - Simt că am făcut ceea ce ai făcut tu acum 4 ani - am înghițit în sec și am continuat să o ascult - Am fugit de probleme mele și i-am lăsat pe ei să suporte consecințele - se oprește din a lovi sacul de box, se așează pe jos și ia o gură de apa iar eu mă așez în fața ei - simt că le-am distrus viețile, în toți acești 4 ani le-am distrus viețile, le-am adus doar tristețe, nervi, suferință, nopți nedormite din cauza caracterului meu de căcat. Sunt o proastă Adam, am greșit atât de mult cu ei, îi iubesc mult, și mă simt vinovată, sunt vinovată - se corectează ea privind în gol dezamăgită - sunt scârbită de mine.
- Știu că e greu Amelia, dar când o să se termine tot acest rahat o să vă puteți reveni iar atunci doar trebuie să încerci să faci lucrurile corect cu ei, să îți răscumperi toate greșelile. Încerc să o calmez eu.
- Nu vreau să ajung ca tine - vorbele ei m-au durut iar ea mi-a pus o mână pe umăr - Nu mă înțelege greșit, nu vreau să te fac să te simți prost - zâmbesc trist spre ea iar ea mă ia de mână, nu vreau să mă urască și să se poarte cu mine cum o făceam cu tine la încep, la asta mă refer când spun că nu vreau să mă simt ca și tine. Se explică ea.
- Înțeleg Amelia, doar că nu este aceeași situație, ei înțeleg această situație, și ai să vezi că totul va fii la fel atunci când o să te întorci. Îi zâmbesc eu iar ea afirmă cu o mișcare din cap.
- Hai sus. Spune ea.
  M-a luat de mână și am urcat scările ajungând în salon, Amelia le-a zâmbit trist lui Bryan și Riccardo apoi a urcat sus pentru a își face un duș și să se schimbe. M-am așezat pe canapea lângă ei și am oftat închizând ochii câteva secunde.
- S-a calmat? Întreabă Bryan iar eu deschid ochii.
- Da. Zâmbesc eu.
- Nu a făcut scandal? - întreabă Riccardo iar eu mă incrunt si neg cu o mișcare din cap privindu-l ciudat - Nu a înjurat? Nici zbierat? - neg din nou iar el se încruntă mai tare - Ești bine? Vreau să zic nu ai nici o rană nimic? Întreabă din nou.
- Nu, sunt viu, doar am vorbit și atât. Răspund neînțelegând nimic.
- Ciudat. Răspunde Riccardo iar tatăl lui aprobă.
  Amelia a coborât jos, a fumat o țigară apoi ne-am dus să mâncăm toți împreună, Amelia a mâncat mai puțin, și înțeleg, e tristă, nu are poftă de mâncare. Ne-am petrecut ziua în salon fumând iar Amelia încercând să uite puțin de tot acest rahat a început să vorbească și să râdă cu Bryan de vechile amintiri.
  După ce am luat cina am urcat cu Amelia în cameră, ea și-a așezat capul in poala mea și m-a rugat să mă joc în părul ei, eram confuz de apropierea ei, mereu sunt eu cel care se apropie de ea, iar ea mereu mă respinge, nu înțeleg de ce s-a schimbat de pe o zi pe alta, dar nu mă plâng, îmi place noua Amelia.

Nu uitați să votați dacă va plăcut , vă pup ❤️❤️❤️