Amelia povestește...
M-a trezit vocea lui Adam câteva ore mai târziu, eram în brațele lui, capul meu se odihnea pe pieptul lui în timp ce el îmi înconjura corpul cu brațele lui mari și tatuate.
- Iubito - se sprijină în cot și a început să se joace în părul meu - astăzi plecăm în Italia. Spune iar eu îmi ascund capul în pieptul lui și încep să râd.
- Cu ce mergem? Întreb curioasă.
- Ne duce Alejandro cu elicopterul, dar - fac bot, știam că va fi un "dar", mereu este - ne poate duce doar până la intrarea în Franța din spre Spania, acolo ne va da o mașină și trebuie să ne descurcăm până în Italia.
- Foarte bine Adam, din Franța până în Italia facem maxim 1 zi jumate. Spun fericită.
- Cum te simți? Întreabă îngrijorat în timp ce îmi pune mâna pe frunte.
- Mai bine. Zâmbesc eu.
- Mai speriat ca dracu iubito, aveam febră, și ai leșinat, ai stat câteva ore bune așa. Spune supărat.
- Nu știu ce a fost cu mine, îmi era foarte rău. Răspund strâmbând din nas.
- Să nu mai faci niciodată asta. Spune sărutându-mi fruntea.
Nu înțeleg de ce se poartă ca și când aș fi iubita lui, iar eu nu fac nimic, nu spun nimic, nu îl împing, după tot ce mi-a făcut și spus nu pot pur și simplu să trec cu vederea, trebuie să fac ceva în privința asta căci sentimentele pentru Adam încep să iasă la suprafață.
- Hai sus iubito, du-te și fă-ți un duș, imediat plecăm.
- Nu-mi mai spune "iubito" - spun supărată - Nu sunt iubita ta. Spun ridicându-mă cu grijă din pat.
- Dar ai vrea? Întreabă serios iar eu mă opresc în sec în mijlocul camerei.
- Du-te dracu Adam! Îl înjur eu intrând în baie.
Când am ieșit din baie, nu mai era nimeni în cameră, m-am îmbrăcat rapid cu hainele ce le aveam de schimb în geantă și am coborât jos, încă nu aveam nici o pereche de papuci, așa că am rămas în șosetele ce mi le-a dat ieri Lola.
- Buenos días amor. [Bună ziua iubito.] Îmi spune Lola când intru în bucătărie iar eu îi zâmbesc, era o femeie atât de caldă, îmi aduce aminte de mama iar ochii mi s-au umezit imediat
-Buenos días. [Bună ziua.] Răspund eu clipind de multe ori pentru a nu plânge.
- Buenos días guapa. [ Bună ziua frumoaso.] Îmi spune Alejandro.
- Buenos días. [ Bună ziua.] Răspund eu.
- Yo soy Alejandro, encantado. [Eu sunt Alejandro, încântat.] Se prezintă el zâmbind.
- Amelia, encantada. [ încântată.] Zâmbesc și eu în timp ce mă așez la masă lângă Adam.
- Iubito, mâncăm și plecăm, ok? Întreabă el vesel.
- Să ți-o trag Adam. Îl înjur zâmbind iar el a făcut botic în timp ce Alejandro și Lola au început să râdă.
- Oh muchacha [Micuțo] , ce ți-a făcut acest idiot ca să vorbești așa cu el? Întreabă Alejandro râzând.
- Știe el foarte bine. Răspund zâmbind trist iar Adam și-a băgat privirea în pământ.
Alejandro pare un om de încredere, e un bărbat frumos și de treabă, nu e nici arogant, nici cu nasul pe sus, și sunt sigură că pot avea încredere în el.
După ce am mâncat toți în liniște, ne-am luat rapid rucsacurile, Lola mi-a mai dat câteva pastile să am la mine și o sticlă de apă, mi-am luat la revedere de la ea și i-am mulțumit pentru tot, apoi ne-am îndreptat spre ieșirea în spate.
Casa lui Alejandro era mare, de 2 etaje, undeva într-o pădure, departe de societate, iar elicopterul era chiar în curtea din spate, nu mă așteptam la asta.
A urcat Adam, eu apoi Alejandro cu oamenii lui îmbrăcați în negru și cu puștile la vedere, ne-am pus toți căștile pe urechi și centurile de siguranță, am inchis ușile și am decolat. Eram atât de nerăbdătoare să ajungem în Italia, să pot suna acasă, să îl sun pe Ryan și să povestesc cu el, să îl văd pe Bryan și să îmi scot nenorocitul de glonț care deocamdată mă lasă să îmi mișc mână, nu am vrut să îi spun nimic lui Alejandro despre asta, a făcut destule pentru noi.
Când am aterizat la intrare în Franța într-un câmp, am coborât toți din elicopter, iar acolo ne aștepta deja un jeep negru, eu eram desculță, papucii lui Lola nu îmi erau buni, iar acum nu aveam timp de cumpărături, am scos din rucsac peruca neagră, mi-am pus-o în cap, ne-am pus lentilele eu negre și Adam verzi, i-am mulțumit lui Alejandro pentru tot și ne-am luat la revedere de la el, i-a întins la Adam niște banii iar noi am refuzat din start, dar el a insistat așa că i-am luat, aveam nevoie de ei în caz că rămânem fără benzină.
Ne-am urcat în jeep și am plecat lăsând în spate câmpul mare și pe băieți, Adam era concentrat la condus, cerul începea deja să se întunece, iar asta era mult mai bine pentru noi, nu mai era mult trafic și nici atât de mult control.
La ieșire din Franța erau câțiva polițiști, dar ne-au cerut doar cartea de identitate și ne-a lăsat să trecem, era clar că era plictisit omul și nu avea chef să ne vadă și nouă fețele, am zâmbit amândoi fericiți. Adam a oprit la primul Motel care ne-a ieșit în cale, aveam nevoie de câteva ore de somn, am dormit puțin iar acum e când avem nevoie de forțe în caz că ne oprește poliția.
Am intrat în Motelul ieftin, mirosea urât dar era singura opțiune pe care o aveam, nu murim câteva ore aici, și plus că am stat în condiții mai proaste decât astea, doar că trebuie să vorbesc eu, Adam știe italiană dar doar puțin.
- Una stanza per due per favore. [ O cameră pentru doi, te rog.] Îi spun fetei care nu își lua ochii de la Adam.
- Un momento. [ un moment] - spune ea mestecând zgomotos guma din gură - Al secondo piano, stanza 390, qui [ la etajul doi, camera 390, poftim] - îmi întinde cheia iar Adam scoate banii - Per te, 40 euro belli. [ pentru tine, 40 de euro frumosule] Zâmbește ea seducător spre Adam iar el îi aruncă banii și își dă ochii peste cap.
Nu am mai spus nici la revedere, Adam m-a luat de mână și am urcat pe scările din lemn pana la etajul doi, am deschis ușa camerei 390 iar aceasta a scârțâit, am intrat eu prima iar apoi Adam, o cameră urâtă, prafuită, dar nu mă pot plânge, decât deloc.
Eu am fost prima care s-a băgat la duș, am ieșit doar în prosop și lenjeria intimă udă în mână, am fost nevoită să o spăl pe cea de pe mine, pentru că am lăsat rucsacul în mașină și nu vreau să cobor dar nici să îl pun pe Adam să coboare, mi-am pus lenjeria intimă pe caloriferul mic din cameră și l-am privit pe Adam.
- Îmi poți da tricoul tău? Îl întreb iar el a înghițit în sec.
- Sigur. Spune și se ridică în picioare.
S-a apropiat de mine și și-a dat tricoul jos, i-am privit abdomenul tatuat și bine sculptat și acum cea care a înghițit în sec am fost eu, la dracu, arată bine.
Mi-a întins tricoul cu o mână și s-a îndreptat rapid spre baie, mi-am dat prosopul jos, mi-am luat tricoul lui pe mine și i-am inspirat mirosul. Am negat de câteva ori din cap pentru a alunga gândurile murdare cu Adam peste mine, și m-am dus direct în pat, nu am vrut să îmi privesc corpul în oglindă, tocmai de aceea am ieșit din baie cu prosopul pe mine, puteam să îl strig pe Adam din baie, dar știu că m-ar fi omorât curiozitatea despre cum arată corpul meu acum.
L-am văzut pe Adam ieșind din baie doar în boxeri, lăsând la vedere corpul lui bine făcut, pielea lui puțin închisă la culoare și tatuajele minunate ce îi acoperă 50% din piele, atât de sexy doar într-o pereche de boxeri, s-a apropiat liniștit și tăcut de pat, și s-a pus lângă mine.
Și-a apropiat corpul aproape gol de mine, mi-a înconjurat bazinul cu mâna lui mare și m-a tras la pieptul lui cald. Eram excitata, toți mușchii din corpul meu erau încordați iar respirația mea s-a accelerat din cauza apropierii noastre.
- Ce e? Întreabă confuz văzând cum respir.
- Nimic. Șoptesc eu.
- Amelia! Mă avertizează el.
- Nu e nimic. Îmi dau ochii peste cap.
M-am întors cu spatele la el, nu puteam să îl privesc acum, nu când această tensiune sexuală din aer se poate tăia cu cuțitul, nu vreau să fac vreo tâmpenie pe care să o regret mai târziu, dar, cum mereu există un dar, m-am făcut prea comodă în brațele lui iar fundul meu i-a atins bărbăția lui Adam deja "trezită" iar el a gemut ușor în spatele meu, m-am înroșit instant la față iar toate gândurile despre cum "nu trebuie să îmi pierd controlul" sa dus naibii. La dracu cu tot! Vreau să pierd controlul, vreau să îl simt și atât.
Am simțit cum Adam s-a apropiat din nou de mine, și mi-a dat părul pe spate începând să îmi sărute gâtul, am gemut încet și mi-am ridicat capul pentru a îi face mai mult spațiu, mi-a prins șoldul cu palma lui mare și și-a împins bazinul spre mine pentru a îl simți, și la dracu chiar am făcut-o.
M-am întors pe spate și am început să îl sărut cu disperare și pasiune, el s-a urcat peste mine iar eu mi-am despărțit picioarele pentru a îi face loc, și-a sprijinit greutatea în coate, în timp ce bazinul lui făcea mici cercuri pe feminitatea mea.
Mi-a prins marginea tricoului între degete și mi l-a dat jos, lăsându-mă goală în fața lui, mi-a sărutat fiecare părticică de corp, fiecare cicatrice, și mi-a lăsat și câteva semne pe gât.
M-am ridicat din pat iar el m-a privit confuz, i-am făcut semn să se așeze în fund pe marginea patului iar el mi-a zâmbit pervers, i-am dat boxerii jos, i-am luat bărbăția în mână și am început să îmi mișc mână de câtva ori, scoțând câteva gemete din partea lui Adam. Am început să îi ling bărbăția iar Adam și-a dat capul pe spate, mi-a luat părul în mână iar eu am băgat-o în gură începând să îmi mișc gura de sus în jos lent.
- La dracu Amelia! Geme el privindu-mă în ochii.
Am repetat mișcările până când el m-a ridicat, m-a așezat înapoi întinsă în pat și fără să anunțe a intrat în mine făcându-mă să țip de plăcere.
- Atât de pregătită pentru mine iubito. Geme el deasupra gurii mele.
- Adam! Gem eu.
- Iubito, cât de dor îmi era să te aud cum îmi gemi numele. Șoptește el în urechea mea.
De mult timp era această tensiune sexuală între noi, doar că până acum am încercat să o ignor, să mă fac că nu o simt, doar că astăzi nu am putut să trec peste, îmi era prea dor de el, îmi era dor să îi simt pielea peste pielea mea, să îi simt buzele peste tot corpul meu.
- Vino pentru mine bebe. Geme el.
Mă strângea atât de tare de șold încât cred că îmi vor rămâne urme, doar că nu mă interesa, stomacul meu a început să se strângă, iar pereții zonei mele intime la fel, Adam a mărit ritmul, iar gemetele mele s-au transformat în țipete de placere, pulsul mi-a crescut, și pielea mi s-a făcut de găină atunci când m-am eliberat.
Adam a căzut lângă mine obosit, eram transpirați amândoi iar respirațile noastre erau accelerate. Când am reușit să ne calmăm puțin Adam m-a luat din nou în brațe iar eu mi-am pus capul pe pieptul lui închizând ochii.
- Te iubesc.
Am auzit când eram deja adormită, nu știam dacă visam sau era realitate, dar nu am răspuns, nu puteam să o spun, nu vroiam să o spun.Nu uitați de vot și comentariu dacă va plăcut , vă pup ❤️❤️❤️
CITEȘTI
Te Vreau Înapoi.| 2.
Teen FictionPartea a 2-a din "Zidurile inimii". Viața s-a jucat cu ea, a lăsat-o cu amintiri și cicatrici pe inimă și corp, ea a fost nevoită să treacă peste, și-a strâns inima făcută bucăți de pe jos și a plecat mai departe. Cine ar fi crezut că Amelia, fata...