Te Vreau Înapoi.| 2.

Capitolul 52.

Amelia pov.

Viața poate fi foarte încurcată uneori, iar toate planurile ce le ai astăzi de viitor mâine îți vor fi distruse, azi ești în vârf, iar mâine ești la pământ, de pe o zi pe alta se pot schimba atât de multe lucruri în viața ta, iar tu nu poți face nimic, privești în jurul tău și doar întrebi "cum am ajuns aici?". Dar din păcate nimeni nu îți poate da răspunsul, nimeni nu te poate ajuta, iar eu știam asta, am trecut prin asta de atâtea ori în cât doar râd atunci când mi se întâmplă.

Aici eram eu, în mijlocul sufrageriei așezată pe jos, băieții se plimbau în jurul meu cu mâinile în cap nervoși, iar eu priveam pozele din cutia primită cu câteva minute în urmă, nu am scos nici un sunet, doar le priveam și atât, nimeni nu știa ce să spună, eu nu puteam reacționa.

************Flashback***********

Cu o oră în urmă.

Suntem toți în sufragerie, priveam un film de comedie în timp ce mâncăm popcorn și râdeam, afară era întuneric, stelele erau acoperite de norii negri, iar picăturile de ploaie loveau pământul și geamurile zgomotos, doar fulgerele luminau cerul din când în când.

- E cea mai nașpa comedie pe care am văzut-o în toată viața mea. Se plânge Riccardo iar eu râd privindu-l de pe jos.
- Nu te mai plânge atât, tatăl tău a fost cel care a ales filmul. Îl privesc pe Bryan iar acesta ridică din umeri inocent.
- E filmul meu preferat. Spune acesta în apărarea lui.
- Am văzut acest film de mii de ori, dar nu mai e atât de amuzant ca atunci când eram mic. Spune Riccardo dându-și ochii peste cap.
- Puteți să nu vă mai plângeți atât și să tăceți din gură, unii vor să se uite la film. Se plânge Adam.
- Hai doar să ne uităm la altceva vreți? Întreb eu râzând iar Adam cu Bryan mă privesc urât în timp ce eu privesc complice spre Riccardo.

Conversația noastră a fost întreruptă de câteva băiatu în ușă, ne-am privit toți confuzi, cine ar putea fi la ora asta? Defapt cine e atât de tâmpit în cât să iasă cu aceasta ploaie pe stradă? Acesta a bătut din nou de data aceasta puțin mai insistent, iar toți ne-am ridicat în picioare.

- Deschid eu. Spune Riccardo.
- Doar ascundeți-vă. Șoptește Bryan.

Adam m-a prins de mână și m-a tras după canapea, ce ascunzătoare tâmpită, de parcă nu ne-ar găsi nimeni aici.

Am auzit ușa de la intrare și o voce de bărbat necunoscută, nu auzeam ce vorbeau, din cauza ploii, am auzit vocea nervoasă a lui Bryan, câteva zgomote ciudate apoi au trântit ușa închizând-o.

- Puteți să ieșiți. Aud vocea lui Bryan iar eu cu Adam ne-am ridicat.
- Ce ascunzătoare tâmpită Adam, se parcă nu ne-ar fi găsit nimeni acolo. Spun dându-mi ochii peste cap iar acesta mă privește serios.
- A fost primul loc care mi-a trecut prin cap. Se apară el ridicând din umeri.
- Cine era? Întreb eu curioasa privind spre cutia neagră din mâinile lui Riccardo.
- Nu știu, doar a lăsat asta, a murmura că e pentru "Angel" și a luat-o la fugă, nici nu ne-a dat timp să înțelegem măcar ce se întâmplă. Spune acesta confuz și nervos.

M-am apropiat de cutie și am luat-o în mâini, era o cutie de plastic și era destul de ușoară, am așezat-o pe jos iar eu m-am așezat în fața ei, băieții s-au așezat pe canapea privind curioși spre mine.

- Poate e un admirator secret. Spune Riccardo ridicând din sprâncene și zâmbind drăcește.
- Îi rup picioarele! Avertizează Adam serios iar eu râd
- Nu e un admirator secret, nu am așa ceva. Râd eu privind spre ei.
- Păi tocmai de asta se numește "secret". Râde Bryan de mine.
- Doar deschide cutia Amelia! Strigă Riccardo râzând.