Te Vreau Înapoi.| 2.

Capitolul 7.

Amelia povestește...

  A doua zi dimineață m-a trezit Mira, m-am spălat, m-am îmbrăcat, o pereche de blugi negri, un tricou negru și geacă de piele iar în picioare ghetele negre, mi-am scos o cârja din dulap căci mă durea piciorul și am coborât jos.
- Bună dimineața. Mă salută toți mâncând.
- Neața. Spun eu zâmbind.
- De ce ești atât de fericită? Întreabă Mira zâmbind.
- Azi - spun luând loc pentru a mânca - după atâția ani mă pot răzbuna. Spun cu ură în ochi.
- Mă bucur Amelia, dar nu mă mai privi așa. Spune Dylan.
- Așa cum?! Întreb confuză.
- Cu ura aceea în ochi, mi se face pielea de găină. Spune iar eu râd.
Am terminat de mâncat, ne-am ridicat cu viteză de jos și am plecat spre depozit.
- Bună Ryan. Salutăm noi.
- Bună. - salută el - Amelia, Riccardo și Mira puteți să coborâți jos, Mira știi cum să o calmezi, Amelia, îl vreau viu, mai am nevoie de el, Dyaln și Caleb vreau să vorbesc ceva cu voi.
  Am coborât jos, aștept acest moment de ani buni, să mă pot răzbuna pentru tot ceea ce mi-a făcut acum 3 ani.
- Bună Matthias. Salut eu sprijinindu-mă în cârjă, mi-am scos o țigară din pachet și am început să trag din tigară în timp ce îl priveam cu ură pe bărbatul din fața mea.
- Ce vrei? Întreabă el cu ură.
- Răzbunare. Spun eu lent.
- Răzbunare? - râde el dându-și capul pe spate - De ce vrei răzbunare Angel?
- Știi destul de bine ce ai făcut, nenorocitule! Strig
- Ce am făcut atât de rău? - întreabă sarcastic iar mie mi se urcă sângele în cap - ți-am omorât.
  Nu l-am lăsat să termine, pumnul meu a făcut cunoștință cu fața lui, am văzut negru în fața ochilor, i-am trântit scaunul pe jos și am început să îl lovesc cu pumnii, când cineva pronunță acele cuvinte îmi ies din minți. Aveam papucii și mâinile pline de sânge dar nu mă opream.
- Scumpo , intr-o zi ai să îți dai seama cine e adevăratul vinovat! Rade Matthias dar eram prea nervoasă pentru a îi da atenție.
  Am simțit două mâini subțiri peste brațele mele și m-au tras în spate, am privit cu furie sper persoana care a îndrăznit să îmi oprească răzbunarea.
- Amelia, oprește-te! Strigă vocea Mirei care mă privea cu milă.
- Nu, dă-mi drumul! Strig nervoasă și o împing.
- Amelia, orice ți-ar fi făcut acest tip nu merită. Spune Riccardo în timp ce îmi pune mâna pe umăr și îmi zâmbește.
  I-am prins mână și l-am aruncat pe jos în timp ce el a gemut de durere, m-am așezat peste el și mi-am apropiat gura de urechea lui.
- Merită ,iar tu nu te băga. Îi spun eu și mă ridic.
  Mira îl ridicase pe Matthias de pe jos care era legat de scaun și plin de sânge pe față, Mira m-a privit trist apoi i-a dat un pumn în stomac.
- Hai să mergem Amelia, Ryan sigur are nevoie de noi. Spune Mira.
  Am urcat inapoi sus cu ajutorul Mirei, îmi pare rău că mă comport uneori așa cu ea dar nu mă pot abține, și ea știe, știe că îmi pare rău și știe că rar o să i-o spun.
- Amelia - mă privește Ryan - Trebuie să plecați în Spania. Spune Ryan nervos.
- De ce? Întreb eu.
- Oamenii de acolo au nevoie de ajutorul vostru în câteva misiuni.
- Ce fel de misiuni?
- O să aflați când ajungeți acolo.
- Cât timp vom sta? Întreb din nou.
- O săptămână în Madrid, mâine dimineață e plecarea.
  Am plecat acasă, mi-am făcut un duș și m-am oprit privindu-mi corpul gol în oglindă. Mi-am atins cicatricile cu vârfurile degetelor și am închis ochii, de ce a trebuit să trec prin toate astea? Mi-am deschis ochii și m-am întors cu spatele, aveam câteva cicatrici urâte și pe spate, iar apoi l-am văzut, tatuajul, de mulți ani am încetat să mă mai privesc așa în oglinda, în ultimi ani am evitat să mai privesc acel tatuaj, am alt tatuaj la baza gambei pe piciorul drept, sunt două aripi și în mijloc cu litere subțiri este scris "Wild Angel", am o frază scrisă pe antebraț, altă frază care pornește de la baza gâtului pe umăr, un alt tatuaj îl am deasupra cotului și unul pe pulpa piciorului.
  Arătam oribil, aveam un ochi umflat, vânătăi pe burtă și câteva pe picioare iar piciorul îmi era bandajat la pulpă, aveam răni la ingheteturi iar fața mea arăta că dracu, aveam un ochi vânăt, în partea dreaptă pe linia maxilarului aveam o vânătaie aproape neagră iar pe obrazul stâng una ce era mov, o rană mică la cap, pe buza de jos aveam o rană, părea mai mult o tăietură destul de adâncă și pumnii mei erau răniți.
  Am încetat să mă mai privesc în oglindă, m-am îmbrăcat într-o pereche de pantaloni scurți și un maiou negru, era cald în casă, mi-am prins părul într-un coc dezordonat și am coborât jos.
- Am comandat pizza, trebuie să ajungă din moment în moment, ne uităm la filme azi. Îmi spune ea de pe canapea.
- Perfect. Spun și mă așez între ea și Riccardo.
- Arăți oribil. Îmi spune iar eu îi zâmbesc.
- Știam asta, mulțumesc de compliment. Râd eu.
- Știi la ce mă refeream. Spune ea râzând.
- Știu, sunt atrăgătoare, sexy, frumoasă și cea mai deșteaptă. Mă laud eu.
- Și mândră, rece, încăpățânată, cu ego-ul mare, nesimțită uneori, dură, arogantă, nervoasă. Enumeră Mira iar eu râd.
- Cine vorbea. Râd eu.
- Ce? Eu nu sunt așa. Se apără ea.
- Eu sunt unicată. Răspund eu arogantă.
- Exact. - râde ea - sunt curioasă ce misiuni ne vor da cei din Spania.
- Normale, sper să nu mă bage din nou într-un bordel căci jur că le pun o bombă în clădire. Râd eu.
- Cu fața asta nu ai cum să intri în vreunul. Râde Dylan iar eu îl ard cu privirea.
- Du-te dracu Dylan! Îl înjur eu.
- Ce?! Ăsta este adevărul, arăți oribil, zici că tocmai te-a călcat un tir.
- Dylan - Eduard Clark, jur că dacă mai scoți un cuvânt îți bag această cârjă pe gât! Strig eu la el iar ceilalți râd.
- Amelia! Mă avertizează Dylan încercând să se mențină serios.
- Dylan! Îl avertizez eu pe același ton.
- Cum s-a petrecut? Întreabă el iar eu îl privesc confuză.
- Cum s-a petrecut ce? Întreb eu.
- Accidentul! Strigă el râzând și o ia la fugă.
- Mama dracului Dylan! Înjur eu râzând.
- Du-te dracu! Înjură el râzând.
- Să ți-o trag Dylan! Înjur eu arătându-i degetul mijlociu.
  Când totul s-a mai calmat puțin a venit tipul cu pizza, ne-am făcut toți comozi pe canapea, băieții au vrut un film de groază așa că film de groază au și pus, am început să mâncăm privind filmul.
  Mira a țipat de câteva ori dar Dylan a liniștit-o, sincer nu mă mai sperie filmele de groază, viața e un film de groază, tot ce am trăit până acum a fost de groază ,nu mă mai sperie nimic, nu mai tresar la filme stupide în care oricum e evident că toți vor muri la final, și nu mai plâng la filme de dragoste căci oricum nimic nu se va întâmpla, doar în filme el și ea trăiesc fericiți până la adânci bătrânețe, e o minciună mare, în viața reală nu se întâmplă așa ceva, cel puțin nu mie și sincer nici nu vreau să mi se întâmple, ar fi o durere mare de cap, iar eu n-am nevoie de așa ceva, înainte plângeam la filme sau mă îndrăgosteam de personaje din filme și cărți, dar cine nu a făcut-o? Eram o adolescentă, aveam impresia că toată lumea e bună și că în viață e doar liniște și pace totul e roz și gata, dar acum am mai crescut, m-am maturizat, viața m-a maturizat și întâmplările m-au obligat să o fac, lumea e rea, aici fiecare îți zâmbește cu un scop, am descoperit asta pe pielea mea, în lumea asta lumea e rea iar eu am învățat că trebuie să fiu și mai rea, Ryan îmi spunea mereu "ucide sau ești ucisă", și avea dreptate, deobicei sub cele mai frumoase și inocente chipuri se ascund cele mai oribile persoane, eu de exemplu, multă lume îmi spune că am față de inocentă sau că am chip de înger, dar munca mea de zi cu zi e să omor sau torturez oameni, transport de arme droguri, etc, nimeni nu e ceea ce pare a fi.

Nu uita-ți de vot și comentariu dacă vă place. Vă pup ❤️❤️❤️