𝘾𝙖𝙥𝙞𝙩𝙤𝙡𝙪𝙡 𝙓𝙑𝙄𝙄𝙄

330 28 2
                                    


S

Hoseok îl privea plin de dorință pe micuțul Yoongi care îl privea atent. Îl voia atât de mult. Voia să știe că micuțul și inocentul Yoongi e numai al lui, că îl vrea doar pe el și că va trăi alături de el. Și ce dacă erau rase diferite? Ce conta faptul că el era un vârcolac și avea o haită, iar roșcatul avea parte doar de singurătate și nemurire? Conta doar că poate fi cu micuțul său.

Continuă să îi sărute buzele cu pasiune în timp ce îi prinse șoldurile. Blondul avea obrajii roșii și buzele umflate de la atâtea săruturi venite din partea roșcatului. Își pune din instinct piciorul după talia lui, în timp ce mâinile sale alunecau pe pieptul său masiv. Putea privi ochii strălucitori ai vampirului care își desfăcea încet cureaua, apoi scăpând rapid de tricou, lăsând la vedere corpul său sculptat. Își trece mâna prin părul roșcat, apoi revine iar la buzele micuțului încercând să-l distragă cât îi trage tricoul în sus. Yoongi nu putea face altceva fiind mult prea prins în săruturile pasionale de care avea parte. Roșcatul zâmbi peste buzele lui cât îl privea, apoi a scăpat rapid și de pantalonii lui sărutându-i fiecare părticică din corp și lăsând în urmă semne roșiatice ce își lăsau bine amprenta pe trupul lui Yoongi. Voia să-și amintească această noapte multă vreme, fiind una plină de iubire și plăcere. Îi mângâia coapsele palide, continuând să îl sărute, obținând mici sunete de plăcere de la blond. Avea obrajii de un roșu aprins. Nu a mai fost văzut niciodată dezbrăcat și alintat de nimeni. Toate senzațiile erau atât de noi pentru el, și pentru prima oară în viață, se simțise cu adevărat inocent în prezența lui Hoseok. Roșcatul a scăpat rapid și de pantalonii săi continuând cu săruturile moi, apoi îl privi pe vârcolac, arătând un zâmbet în colțul gurii.

-"Vrei să mă opresc, pui?" spuse el încercând să-l tachineze pe băiat, dând imediat de privirea doritoare a blondului care scăpase un oftat.

-"Nu Hoseok, continuă" șopti acesta având acum picioarele pe talia lui Hoseok, roșcatul având acces mai mult spre el și murmurând când își simte corpul lipit de al lui.

Tot ce putea gândi acum micul blond, erau doar buzele roșcatului și colții săi care îi străbăteau pielea. Își lăsă capul pe spate roșind ușor când privirea sa se intersectează cu a vampirului care îi sărută pasional buzele moi. Acesta scapă rapid și de ultimele piese care îi mai încurcau, prinzând coapsa palidă a lui Yoongi în palmă, pe care o alintă cu săruturi fierbinți, coborând tot mai jos pe piciorul băiatului, ascultând fiecare sunet scos de el, fiind mai mult o melodie pentru urechile roșcatului.

Când simți că blondul e destul de aprins, Hoseok îl sărută apăsat ridicându-i bazinul încet în sus.

-"H-Hoseok" geme micuțului cât strânge cearceaful în palme, ținându-și spatele arcuit sub mâinile roșcatului care îi mângâia fiecare parte din corp.

-"Da?" șopti pentru a doua oară în acea seară vampirul plimbându-și degetele pe pielea fină și acoperită de semne ale iubitului său.

-"Te vreau" spuse el nerăbdător să simtă pentru prima oară noua senzație. Se simțea atât de bine, atât de alintat sub buzele calde ale băiatului de peste el. Fără a mai spune nimic, roșcatul îl pătrunde lent, având grijă să nu-l rănească în niciun fel, obținând un geamăt acompaniat de un icnet slab de durere din partea blondului. Știa că acea senzație va dispărea peste câteva momente, lăsând timp pentru vârcolac să se acomodeze. Yoongi își plimba mâinile pe umerii lati ai vampirului, ținându-și ochii închiși, apoi scăpase noi gemete când roșcatul începe să se miște lent în el, plăcerea devenind din ce în ce mai mare. Era un moment blând, un moment plin de dragoste pe care ambii îi simțeau, un moment care era doar al lor și se puteau bucura în intimitatea lor.

-"Mai repede Hoseok" reușește să zică micuțului printre gemetele aprinse, punându-și mai bine piciorul după talia vampirului. Acesta se confirma, mărind viteza pe rând, doar pe placul blondului. Gemetele și gafaielile lor reușesc să umple toată camera îngustă a palatului.

___________________________________

-"Mmm" murmură extenuat Yoongi așezându-și capul la scorbitura gâtului său.

-"Ce e iubire?" spuse Hoseok punându-și mâna pe spatele gol al blondului și jucându-se cu mâna liberă în părul său blond.

-"A fost mai plăcut decât mi-aș fi imaginat" șopti încet profitând de faptul că nu-l observă, roșind.

Hoseok doar zâmbi, privind pe geam cum zorii zilei își făceau deja apariția, luminând camera.

-"Ar trebui să ne ridicăm. Sunt curios cum va decurge ziua lui Jungkook și am promis că voi fi acolo. Știi tu. Taehyung poate deveni foarte insistent când e vorba de soțul lui." își roti amuzat ochii roșcatul zâmbind către vârcolac.

Yoongi doar îl aprobă, apoi se ridică din pat cu pătura înfășurată în jurul trupului său micuț, sub privirea atentă a roșcatului. Merse la baie cu gândul de a se îmbrăca, gândindu-se la noaptea precedentă, cu mici scenarii în gând, cea ce reușesc să îi aducă un zâmbet larg pe față.

__________________________________

-"Pregătit de prima lecție?" spuse râzând Taehyung. Își dă jos mantia neagră, așezând-o pe o stâncă și uitându-se atent la iubitul său.

-"Ce ar trebui să fac mai exact?" spuse confuz Jungkook. Se aștepta ca viața de vampir să fie palpitantă, interesantă și altele. Sigur nu cu o stare mereu posomorâtă și cu o sete imensă de sânge care îi invada toate simțurile cu o agilitate puternică.

-"Prima lecție este ceea ce alergat. Prinde mă dacă poți." spuse lordul amuzat, apoi o luă la fugă țintă printre copaci, așteptând ca brunetul să îl urmeze. Jungkook râde privind în urma vampirului, apoi începe să alerge încrezător. Pentru prima oară, simte că zboară. Frunze cad, crengile foșnesc, iar copacii se leagănă datorita vitezei. Fiind un vampir nou, are mai multă putere decât un vampir bătrân, ceea ce îl face automat mai rapid decât soțul său. Reușește să-l ajungă din urmă cu ușurință, urmând să se amuze. Taehyung îi fură un sărut, drept premiu, apoi îl ciufulește mândru.

-"Înveți repede, îmi place" șopti el privind brunetul care își curăță câteva frunze de pe tricou.

-"Îmi e cam foame" zise Jungkook arătându-și colții instinctiv, ochii săi devenind roșii proeminenți. Taehyung știa cât de sensibil poate fi un vampir nou născut, motiv pentru care îl ținea departe de oameni deocamdată. Cel puțin până învață dieta cu sânge de animale, exact ca el. Îi prinse mâna brunetului, privindu-l atent.

-"Ascultă." spuse el cu un calm aparte, ascultând sunetele pădurii. "Poți să-ți dai seama ce animal e prin preajmă?".

Brunetul aprobă scurt, apoi ascultă sunetele la fel ca blondul, închizând ochii și încercând să se concentreze. Putea simți vibrația naturii pulsând în tot corpul său, auzind respirația unui animal anume. Putea să îi vadă silueta cu ochiul minții, doar păstrându-și atenția.

-"E o căprioară." șopti el fără să-și dea seama, fapt care îl făcuse pe V și mai mândru de el în acel moment.

-"Exact. Haide să-ți arat cum sa vânezi una." cu astea spuse, se strecură după un copac din apropierea animalului, așteptând. Ascultă sunetele scoase de căprioară, privind spre micul vampir care privea curios scena. Dintr-o mișcare prea bruscă, se repezi asupra animalului, doborându-l. Într-o fracțiune de secundă, dinții săi erau în gâtul căprioarei, gustând sângele metalic, apoi își trece limba peste buze. Jungkook privirea șocat, dar tot nu reușea să scoată un cuvânt.

-"Vrei să încerci?" spuse Taehyung făcând un mic semn cu mâna să se apropie. Jungkook se așeză lângă blond, lipindu-și buzele de gâtul căprioarei, apoi începuse să îi bea sângele mai mult lacom, fără a fi obișnuit cu noul gust. Avea nevoie să înlocuiască dieta omenească cu cea a vampirilor, adică renunța la orice tip de mâncare pentru sânge. Când a băut destul, s-a oprit, fără să omoare animalul. Totuși, îi era milă de bietele animale care trebuiau să fie ucise pentru supraviețuirea lor. O vindecă cu sângele său, apoi îi dă drumul, căprioara alergând în pace și fericită că încă respiră. Brunetul se așeză pe iarba moale, expirând și uitându-se către soare. Se simțea cu totul altcineva acum, dar mai simțea și că o nouă era e gata să înceapă pentru ei. Simțea că acum totul este posibil.

Renaissance - A New Vampire | Volumul II Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum