Eu sunt o fată şi o fată trebuie să meargă repede, cu capul aplecat, privind în pământ, ca şi cum şi-ar număra paşii. Privirea ei nu trebuie să se ridice, nici să rătăcească de-a dreapta sau de-a stânga drumului, pentru că dacă ochiul ei l-ar întâlni pe cel al unui bărbat, tot satul ar considera-o sharmuta.Dacă o vecină, deja căsătorită, o femeie bătrână sau oricine altcineva ar vedea-o singură pe uliţă, neînsoţită de mamă sau de o soră mai mare, fără oi, fără snopi de fân sau saci cu smochine, tot sharmuta ar numi-o.
O fată trebuie să fie măritată pentru a privi drept în faţa ei, pentru a merge la prăvălia negustorului, pentru a se putea epila şi pentru a purta bijuterii.Atunci când o fată nu este căsătorită până la vârsta de paisprezece ani, aşa cum s-a întâmplat cu mama mea, satul începe să râdă de ea. Dar, pentru a se putea căsători, o fată trebuie să aştepte să-i vină rândul, în familie. Cea mai mare mai întâi, apoi – celelalte.Sunt prea multe fete în casa tatălui meu. Patru, toate la vârsta măritişului. Mai sunt şi două surori vitrege făcute de cea de-a doua soţie a tatălui nostru. Ele sunt încă mici. Unicul bărbat, fiul adorat de toţi, fratele nostru Assad, s-a născut glorios printre toate fetele astea, pe locul al patrulea. Eu sunt a treia.Tatăl meu, Adnan, este nemulţumit de mama mea, Leila, care i-a dăruit toate aceste fete. El este nemulţumit şi de a doua nevastă a lui, Aişa, care nu i-a dăruit decât fete.Nura, cea mai mare, s-a căsătorit târziu, pe când eu însămi aveam în jur de cincisprezece ani. Kainat, a doua fată, nu a fost cerută în căsătorie de nimeni.
Am auzit că un bărbat l-a întrebat pe tata de mine, dar mi s-a spus că trebuie să aştept căsătoria lui Kainat înainte de a putea să visez la a mea. Dar Kainat poate că nu este prea frumoasă sau poate că este prea înceată la munca… Nu ştiu de ce nu este cerută în căsătorie, însă dacă ea rămâne fată bătrână, va fi bătaia de joc a satului şi eu de asemenea.Eu nu am cunoscut nici un joc, nici vreo plăcere, de când mintea meu este capabilă să-şi amintească. A te naşte fată în satul nostru este un adevărat blestem. Singurul vis spre libertate este căsătoria – a părăsi casa tatălui pentru cea a soţului şi a nu te mai întoarce nici dacă eşti bătută. Este o ruşine ca o fată să se întoarcă în casa tatălui ei, ea nu trebuie să ceară protecţie decât acasă la ea, este datoria familiei de a o trimite la soţ.Sora mea a fost bătută de soţul ei şi ne-a făcut ruşinea de a veni acasă la noi ca să se plângă.Ea a avut şansa de a avea un bărbat şi eu visez la aşa ceva.De când am auzit că un bărbat îi vorbise tatălui meu despre mine, neliniştea şi curiozitatea mă devorează. Ştiu că băiatul locuieşte la trei sau patru case depărtare de noi. Uneori, îl pot zări din înaltul terasei unde întind lenjeria la uscat. Ştiu că el are o maşină, este îmbrăcat cu costum, poartă permanent o servietă mare, probabil că lucrează în oraş, într-un domeniu „bun” pentru că nu l-am văzut niciodată îmbrăcat ca un muncitor, totdeauna arată impecabil. Mi-ar plăcea să-i văd faţa mai de aproape, dar mi-e teamă că familia mea m-ar putea surprinde tocmai când stau la pândă. Aşa că, ducându-mă să caut fân pentru o oaie bolnavă, la grajd, merg repede pe drum, în speranţa că-l voi putea vedea mai de aproape. Dar îşi lasă maşina prea departe. Folosind mereu puterea mea de observaţie, aproape că ştiu la ce oră iese ca să plece la lucru. La ora şapte dimineaţa, mă prefac că strâng lenjeria de pe terasă sau că merg să caut o smochină coaptă, sau că mă duc să scutur covoarele pentru a-l vedea chiar şi doar un minut plecând cu maşina. Trebuie sa mă mişc repede ca să nu mă observe ai mei.Urc scările, trec prin camere ca să ajung la terasă, scutur cu energie un covor şi privesc peste zidul de ciment, cu ochii uşor întorşi spre dreapta. Dacă m-ar vedea cineva de departe, nu ar putea ghici că privesc pe uliţă.Uneori, am timp să îl zăresc. Sunt îndrăgostită de bărbatul acesta şi de maşina asta! Pe terasa mea, îmi imaginez o mulţime de lucruri: sunt măritată cu el şi privesc, ca acum, maşina – îndepărtându-se până ce nu o mai văd, dar el se va întoarce de la muncă la apusul soarelui. Îi voi scoate încălţările şi, în genunchi, îi voi spăla picioarele, aşa cum face mama mea cu tata. Îi voi aduce ceaiul, îl voi privi cum îşi fumează pipa sa lungă, aşezat precum un rege în faţa casei. Voi fi o femeie care are un soţ!Şi voi putea chiar să mă machiez, voi putea ieşi la cumpărături, voi putea să mă urc în maşina asta cu soţul meu şi chiar voi putea merge în oraş. Voi putea suporta orice rău, pentru simpla libertate, dacă am chef să trec singură de uşa asta şi să mă duc să cumpăr pâine!Însă nu voi fi niciodată o sharmuta. Nu-i voi privi pe ceilalţi bărbaţi, voi continua să merg repede, dreaptă şi mândră, dar fără să-mi mai număr paşii, cu ochii plecaţi, iar satul nu mă va putea vorbi de rău, pentru că sunt măritată.De pe această terasă înaltă a început povestea mea teribilă. Eram deja mai bătrână decât sora mea mai mare în ziua nunţii ei şi speram, şi disperam.Probabil că aveam optsprezece ani sau poate ceva mai mult, nu ştiu.Memoria mea s-a făcut fum în ziua în care focul a căzut peste mine.
CITEȘTI
Arsă de vie
Non-Fiction„Cu ani in urma am intilnit fete care veneau de departe, ca si mine. Sint tinute ascunse. O tinara care nu mai avea picioare, agresata de doi vecini care au legat-o si au aruncat-o sub tren. O alta pe care tatal si fratele ei au vrut sa o ucida cu l...
