Arsă de vie

Hanan?

Exista frica de moarte şi poarta de fier, zăvorâtă peste existenţa  noastră  de  fete  care  supravieţuiseră,  supuse. Fratele meu Assad pleca la şcoală purtând un ghiozdan, putea încăleca pe un cal şi pleca la plimbare. Fratele meu Assad  nu  mânca  împreună  cu  noi.  El  creştea  aşa  cum trebuia să crească un bărbat, liber şi mândru, slujit ca un prinţ  de  fetele  casei.  Şi  eu  îl  adoram  ca  pe  un  prinţ. Încălzeam apa băii lui încă de când era mic, îl spălam pe cap, îi purtam de grijă ca unei comori nepreţuite. Nu ştiam nimic despre viaţa lui în afara casei, ignoram ce învăţa el la şcoală, ce vedea şi ce făcea el în oraş.

Aşteptam să ajungă la vârsta însurătorii: căsătoria este singurul lucru care are importanţa într-o familie, împreună cu naşterea unui fiu!Assad era frumos. Noi doi eram atât de apropiaţi unul de celălalt pe cât era posibil să fim în familia mea, atâta timp cât era copil. O diferenţă de un an, faptul de a fi fost sora lui  mai  mare,  cea  mai  apropiată  ca  vârstă,  mi-au  dat, pentru  o  vreme,  şansa  de  a  sta  în  preajma  lui.  Nu-mi amintesc să mă fi jucat cu el, aşa cum se joacă copiii de această vârstă în Europa. La paisprezece sau cincisprezece ani, el era deja bărbat şi mi-a scăpat printre degete. Cred că s-a însurat foarte devreme, probabil către şaptesprezece ani şi a devenit violent. Tatăl meu îl ura. Nu ştiu de ce. Probabil pentru că îi semăna prea mult. Se temea să nu fie privat de puterea sa în familie de către un fiu devenit adult. Nu ştiu de unde apărea acea furie între ei, dar într-o zi l-am văzut pe tatăl meu luând un coş, golindu-l de  conţinut, pentru  a-l  umple  cu  pietre,  urcându-se  pe  terasă  şi aruncându-l în capul lui Assad, ca şi când ar fi vrut să-l omoare.

Când s-a însurat, Assad a trăit cu soţia sa într-o parte a casei. El a împins un dulap în faţa uşii, pentru a-l împiedica pe  tata  să intre  la el. Am  înţeles repede că violenţa  la bărbaţii din satul meu are rădăcini vechi. Tatăl o transmite fiului, care o transmite la rândul lui, la infinit.Eu nu mi-am mai revăzut familia de douăzeci şi cinci de ani, dar dacă, prin absurd, mi-aş regăsi fratele, aş vrea să-i pun o singură întrebare: „Unde este sora noastră dispărută, pe care eu o numesc Hanan?”Hanan…  Am  în  minte  chipul  ei,  e  brunetă.  O  fată frumoasă, mai drăguţă decât mine, cu un păr bogat şi mai bine dezvoltată.

Îmi amintesc de Kainat – dulce şi amabilă, puţin prea grasă, şi de Hanan care are un caracter diferit, puţin cam imprevizibil, mai puţin supus decât al nostru, sprâncene foarte dese care se unesc deasupra ochilor. Nu este prea grasă, dar se simte că ar putea deveni destul de puternică. Nu este o fată subţirică, aşa ca mine. Când vine să ne ajute la culesul măslinelor, e înceată la lucru, înceată la mers. În familie nu exista un astfel de obicei: se mergea repede, se muncea repede, se alerga pentru a asculta un ordin primit, pentru a scoate animalele la păscut sau a le readuce  la  grajduri.  Ea  nu  era  destul  de  harnică,  ci visătoare şi niciodată foarte atentă la ce i se spunea. Dacă, de exemplu, culegeam măsline, pe mine mă dureau deja buricele  degetelor,  deoarece  culesesem  un  vas  plin,  în vreme ce ea nu acoperise nici fundul vasului ei. Atunci mă întorceam din drum să o ajut. Dacă rămânea ultima, urma să aibă neplăceri cu tatăl meu. Ne revăd, pe rândul din câmpul cu măslini. Înaintam ghemuite, aşezate pe vine, pe un singur rând, în ritmul culesului. Gestul trebuia să fie rapid. De îndată ce mâna este plină, măslinele se aruncă în vas  şi se  înaintează  astfel  până  când  măslinele  dau pe dinafară din vas, atunci sunt puse în saci mari de pânză.

De câte ori mă întorc la locul meu, o văd pe Hanan, mereu în urmă, cu mişcări lente, parcă făcute cu încetinitorul. Ea este cu adevărat foarte diferită de ceilalţi şi nu-mi amintesc să  fi  vorbit  vreodată  cu  ea,  să  mă  fi  ocupat  de  ea  în particular, în afară de ajutorul dat la culesul măslinelor, atunci când trebuia. Sau de a-i împleti părul atât de des într-o coadă groasă, aşa cum făcea şi ea pentru mine.