Rolul meu, în prezent şi în anii care vor urma este de a continua să salvez alte Suad. Va dura mult, va fi complicat, anevoios şi necesită bani, ca întotdeauna. Fundaţia noastră se numeşte Surgir pentru că trebuie să te iveşti la momentul potrivit pentru a le ajuta pe aceste femei să scape de la moarte. Noi lucrăm oriunde în lume, în Afganistan, ca şi în Maroc sau în Ciad. Peste tot unde putem interveni de urgenţă. O urgenţă care înaintează lent!
Se anunţă că sunt înregistrate peste şase mii de cazuri de crimă de onoare pe an şi îndărătul acestei cifre se ascund toate sinuciderile, accidentele care nu sunt contabilizate…
În anumite ţări, femeile sunt trimise la închisoare atunci când au curajul să se plângă, pentru a putea fi protejate. Unele stau acolo de cincisprezece ani. Fiindcă singurele persoane care le pot scoate de acolo sunt tatăl sau fratele, adică tocmai cei care vor să le asasineze. Atunci, dacă un tată cere eliberarea fiicei sale, este evident că guvernul nu acceptă!
Există una sau două care, după câte ştiu eu, au ieşit totuşi; ele au fost omorâte după aceea.În Iordania – şi nu e decât un exemplu – există o lege care spune că în majoritatea ţărilor: orice omor, crimă de drept comun trebuie pedepsită cu mulţi ani de închisoare. Dar pe lângă această lege, doua mici articole 97 şi 98 precizează că judecătorii trebuie să fie indulgenţi faţă de autorii unor crime de onoare. Pedeapsa este în general de la şase luni la doi ani de închisoare. Cei condamnaţi, uneori consideraţi eroi, nu o execută în întregime. Asociaţii locale luptă pentru ca aceste articole să fie abrogate.
Alte articole au fost abrogate, dar nu 97 şi 98.Noi colaborăm cu asociaţii de femei, pe plan local, asociaţii care de mai mulţi ani încoace au pus în mişcare programe de prevenire a violenţei şi de însoţire a femeilor victime ale violenţei. Munca lor este anevoioasă şi adeseori contracarată de ireductibil…
Dar, pas cu pas, lucrurile progresează. Femeile din Iran au progresat pe tărâmul drepturilor civice. Cele din Orientul Mijlociu au aflat că există în ţările lor legi care le privesc şi le acordă drepturi. Parlamentele sunt sesizate, anumite articole sunt amendate.Puţin câte puţin, autorităţile recunosc aceste crime. Statisticile sunt publicate oficial în rapoartele Comisiei Drepturilor Omului din Pakistan. În Orientul Mijlociu medicina legală din multe ţări informează asupra numărului de cazuri cunoscute, iar asociaţiile locale anchetează cazurile de violenţă şi fac cercetări asupra raţiunilor istorice şi actuale ale păstrării acestor cutume arhaice.Fie în Pakistan, care înregistrează numărul cel mai important de tinere fete şi de femei omorâte, fie în Orientul Mijlociu sau în Turcia, esenţial este de a face să regreseze aceste cutume care se propagă orbeşte.Într-un trecut recent, autorităţi precum sunt regele Hussein sau prinţul Hasan s-au pronunţat deschis împotriva acestor crime care, spuneau ei, „nu sunt crime de onoare, ci de dezonoare”. Imami şi prelaţi creştini explică fără încetare că, în realitate, „crima de onoare” este total străină atât Coranului, cât şi Evangheliei.Noi nu ne pierdem curajul şi perseverenţa. Surgir şi-a luat obiceiul să bată la toate porţile, chiar dacă uneori ele i se închid în nas. Uneori – asta funcţionează.
CITEȘTI
Arsă de vie
Non-Fiction„Cu ani in urma am intilnit fete care veneau de departe, ca si mine. Sint tinute ascunse. O tinara care nu mai avea picioare, agresata de doi vecini care au legat-o si au aruncat-o sub tren. O alta pe care tatal si fratele ei au vrut sa o ucida cu l...
