Viky

Capitolul 3

E superb. Stiu ca nu e prima data cand il vad, dar acum, cand ii dau mai multa atentie imi dau seama ca e de-a dreptul frumos. Are parul saten deschis care ii atarna neglijent pe frunte, aproape ca imi vine sa imi trec mana prin el, dar stiu ca nu este prea indicat sa fac asta, din moment ce nu il cunosc aproape deloc. Ochii lui sunt de un verde smarald, mult mai deschisi fata de ai mei. In comparație cu restul baietilor are nasul foarte mic, buzele nu sunt atat de carnoase pe cat mi-as dori, dar arata atat de armonios pe fata lui. Este imbracat intr-un hanorac negru mult prea larg pentru el, blugi negrii simpli si o pereche de adidasi negrii.

  -Buna, Viky, nu am avut timp sa vorbim prea mult in clasa din cauza prietenului tau.

Are un zâmbet mare pe fata. Rade de mine. O, Doamne, chiar rade de mine. Nu vreau sa ma pierd cu firea, nu trebuie sa o fac. Stiu cine sunt si ce pot, toti din liceul asta stiu, iar daca Erick crede ca se poate pune cu mine, se înșeală amarnic.

  -Buna si tie. Da, imi pare rau pentru mai devreme dar, Mario a avut ceva sa imi spuna si nu mai putea amana.

  -Da? Înseamnă ca a fost o discutie foarte serioasa de i-ai dat mare palma peste ochi.

Tipul asta se joaca cu mine. Nu stiu de unde a apărut, ca sigur daca era dintr-un oras apropiat mie ar fi auzit cine sunt eu sau din ce familie provin.

  -A avut o nelămurire si eu l-am ajutat ca găsească raspunsul. Nu a inteles asa bine ce i-am explicat si m-am pierdut cu firea si l-am pocnit.

Zambetul i-a disparut dupa buze ceea ce m-a ajutat pe mine sa obțin unul de satisfacție.

  -Eu nu am auzit chiar asa. Mi-a soptit o pasarica ca l-ai pocnit pentru ca te-a luat de langa mine. Acum sunt aici te las sa ma descoperi.

  -Erick, nu o lua ca pe o jignire dar pasarea ta e putin stricată. Din contra, i-am multumit lui Mario ca m-a luat de langa tine. Nu esti genul meu, standardele mele sunt mult mai înalte iar tu nu te ridici la nivelul ala.

Ma ridic si plec de acolo. Stiu ca daca as mai fi stat acolo cine stie ce as mai fi spus. Imi cunosc limitele si cred ca i-as fi sarit in cap daca mai continua.

  -Stiu cine esti!

Nu ma întorc spre el dar raman pe loc așteptând sa continue.

  -Foarte bine ca te-ai oprit, domnisoara Andrei.

  -Mi-ai spus pe numele de familie, ce realizare. Ti-as spune si eu dar nu esti asa de important incat sa-ti retin numele.

  -Nu acum, dar dupa ce o sa termin cu tine si cu taicatu o sa-ti aduci aminte toata viata numele meu.

Nu apuca sa isi termine fraza pentru ca din spatele meu sare un baiat si incepe sa il lovească cu pumnii peste fata. Il recunosc pe baiatul care il ataca pe Erick, este...este Mario.

  -Nenorocitule! Cum iti permiti sa vorbesti asa cu ea? Cine te crezi? Ce ii poti face tu? Nimic. Atata timp cat sunt eu in spatele ei nu ii poti face nimic.

Nu l-am vazut pe Mario niciodata asa furios. Dupa fiecare intrebare il lovește cu toata forta. Cand este îndepărtat de Erick observ ca l-a batut foarte rau. Ochiul ii este vanat, buza sparta si nici nasul lui perfect nu arata prea bine, iar zambetul i-a disparut.

Simt o mana care ma apuca de brat si  ma trage afara din sala. Nu trebuie sa imi ridic privirea ca sa stiu ca este Mario, ii cunosc parfumul. El mereu a mirosit a mare, a curat, dar acum s-a alaturat si mirosul de tigari ceea ce ma face sa ma opresc si sa ma uit urat la el.

  -Iesi afara in momentul asta.

Tipa la mine. Nu imi vine sa cred ca Mario tipa la mine, nu a facut niciodata asta.

  -Nu vreau sa vin cu tine nicaieri mai ales cand imi vorbesti asa.

Isi arcuieste o spranceana si rade scurt.

  -Crede-ma, nu vreau sa te omor. Daca voiam asta nu mai erai demult.

Poate daca mi-ar fi spus asta alta persoana as fi fost împietrită de frică, dar in fata mea sta Mario, prietenul meu de ani de zile, nu mi-ar face niciodata rau, ba chiar m-a protejat cand situatia a scapat de sub control.