Taehyung se ridică brusc în picioare fără a se gândi de două ori, scaunul pe care stătea fiind împins în spate și căzând pe jos, scoțând un sunet zgomotos și atrăgând atenția persoanelor de la mesele învecinate. Brunetului nu-i pasă însă, ocolindu-l pe Jeongguk și punându-se în fața lui, cu o mână împingându-l blând înapoi astfel încât să fie în spatele său, ferit de privirea lui Minho.
Sângele îi fierbea în vene de furie. Cum îndrăznește să-și arate fața după tot ceea ce i-a făcut lui Jeongguk?
"Dacă nu pleci în secunda doi, o să te fac eu să pleci, și nu cred că o să fie foarte plăcut," amenință el cu o voce joasă, gata să facă orice pentru a-l proteja pe Jeongguk.
Minho doar chicotește și flutură indiferent din mână, "Oh, haide, nu e seara între prieteni?"
"Tu nu ești prietenul nostru," intervine și Jin, dezgustat de atitudinea băiatului.
"Sunt iubitul lui Jeongguk, normal că-" dar nu mai apucă să spună nimic pentru că se trezește cu degetul arătător al lui Taehyung în față, brunetul atât de aproape de el încât îi putea vedea roșețea din obraji.
"Cred că ai uitat cu cine vorbești," spune el încet, dar suficient de tare ca Minho să-l audă. "Jeongguk nu e al tău și nu va fi niciodată, nu cât am eu ceva de spus în legătură cu asta."
Taehyung simte atingerea ușoară, dar fermă a lui Jeongguk care îl trage de cot, îndepărtându-l de Minho. "Tae, nu te pune la mintea lui, nu merită," spune el mai mult șoptit din cauza nodului care i s-a pus în gât.
Când Taehyung ajunge din nou aproape de el, își înfășoară mâinile în jurul brațului lui Taehyung, ținându-l lângă el. Nu-l scapă însă din ochi pe Minho, speriat de ce ar putea face băiatul. De la ultima lor întâlnire în seara aceea, Jeongguk a făcut orice ca să-l evite, fiindu-i frică de el. Pare că nu mai e în toate mințile și nu vrea să-și încerce norocul și nici Taehyung pe-al lui. E mai bine să-l știe lângă el, departe de ghearele ascuțite ale lui Minho.
"Se pare că tot la fel de lipicios ai rămas, Jeonggukie. Te agăți de oameni și te bagi în sufletul lor, apoi nu le mai dai drumul," comentează el râzând.
"A, da? Atunci cum se face că tu ești ăla obsedat care nu-l mai lasă în pace?" se bagă și Yoongi, incapabil să stea degeaba când nemernicul ăsta îi insultă prietenii.
Minho pufnește, "Oh, te rog, vreau doar să fiu din nou împreună cu el."
"Asta nu se va întâmpla niciodată," zice Jeongguk, strângând din dinți.
"Să fiți împreună? Pe bune? După tot ce ai făcut, acum vrei să fie cu tine?" întreabă Jimin, contrariat. "Înseamnă că ești mai tâmpit decât am crezut inițial."
"Parcă ziceai că cerșesc prea multă atenție, și acum vrei să te întorci la mine?"
"A, păi, atunci nu erai concurent la X Factor, nu erai popular... Înțelegi? Dacă înseamnă să-mi aduci și mie o parte din popularitatea aia, pot să te suport," rânjește el.
"Ești pur și simplu dezgustător," se răstește Taehyung, făcând un pas în față, gata să-i șteargă zâmbetul ăla idiot de pe chip, însă Jeongguk îl oprește, trecând în fața lui și punându-și ambele mâini pe pieptul brunetului.
"Tae, Taehyungie, hei, uită-te la mine," spune Jeongguk, apucându-i fața între palme. "Nu merită, mă auzi? Nu merită. Vrea doar să ne provoace. Sunt bine. Sunt aici cu tine. Nu mă mai interesează ce spune el," încearcă el să-l liniștească.
"Măi, măi, ce protectiv ți l-ai ales, Jeonggukie," râde Minho, lingându-și buzele.
Jeongguk se strâmbă la auzul vocii lui, dar trage aer adânc în piept și se întoarce cu fața la el. "Orice ai spune, Minho, nu mă mai afectează. Scoateți din cap porcăriile alea că vom fi împreună, pentru că nu se va întâmpla. În sfârșit am realizat că merit mai mult. În sfârșit am aflat cum e să fi iubit cu adevărat. Dacă tu chiar crezi că mă voi mai întoarce vreodată la tine, ești un fraier. Așa că lasă-mă odată în pace, tu nu mai ești nimic pentru mine. Nu ai mai fost din seara când mi-ai distrus încrederea în oameni. Noroc că am avut pe cineva să o repare," îi aruncă el o privire plină de dragoste lui Tae, care îi zâmbește la rândul său, mângâindu-i obrazul.
Minho își drege glasul, atrăgându-le din nou atenția. "O să te părăsească, Jeongguk, cine ar vrea să fie cu cineva ca tine?" spune el fără emoție, cuvintele rănindu-l suficiet pe Jeongguk încât Taehyung să-l simtă încordându-se și respirând mai agitat.
Așadar Taehyung își înfășoară brațele în jurul taliei sale de la spate, strângându-l în brațe cu putere, comunicându-i fără cuvinte că e în siguranță, să nu-l asculte pe Minho pentru că nu știe ce vorbește, alinându-l așa cum poate pentru moment.
Apoi brunetul își ridică privirea la Minho, rânjindu-i mândru. "Nu, Minho. Cred că vrei să spui, cine ar vrea să fie cu cineva ca tine? Cineva care nu știe ce e dragostea și vrea doar faimă. Dacă nu te schimbi nu vei ști niciodată cum e să ții în brațe persoana pe care o iubești așa cum fac eu acum. Și știi ce e cel mai trist? Că nu vei ști niciodată ce ai pierdut când l-ai trădat pe Jeongguk. Păcat că nu ai reușit să observi cât de minunat, talentat, frumos, altrusit și incredibil e. Nu ai știu cum să-l apreciezi așa cum merită, și ghici ce? Acum e al meu. Iar eu nu sunt suficient de prost încât să-l tratez cum l-ai tratat tu."
După care Taehyung își bagă mâinile în buzunarele din față ale blugilor lui Jeongguk, provocându-l pe Minho să mai spună ceva pentru că de data asta nu va fi la fel de înțelegător.
Minho pufnește, dându-și ochii peste cap, "Mare pierdere..." e tot ce spune înainte să se întoarcă pe călcâie și să iasă val-vârtej din curtea restaurantului.
Toată lumea oftează ușurată, relaxându-se în sfârșit singuri, iar Taehyung îl mai strânge o dată pe Jeongguk în brațe, după care îi dă drumul, uitându-se către ceilalți. "Haideți să plătim nota și să mergem, deja seara a fost stricată."
Jeongguke privește în jos, supărat și dezamăgit că Minho a mai reușit să strice ceva pentru el. "Cel puțin hai să mergem la mine. Poate mai reușim să salvăm ceva din noapte asta," încearcă el, vorbind nesigur.
Ceilalți fac câte un schimb de priviri, dar zâmbesc și dau din cap aprobator. Toți par gata să nu vorbească despre asta, prefăcându-se că nici nu s-a întâmplat, iar Jeongguk nu poate fi mai recunoscător.
Știe că el și Taehyung vor trebui să discute despre asta, dar cel puțin nu o vor face în seara asta.
CITEȘTI
Oare destinul e cel gelos pe noi? - K.TH/J.JK [FINALIZATĂ]
Fanfic"De ce mă respingi mereu?" "Pentru că am învățat de mult că nu trebuie să te încrezi în oameni. Te dezamăgesc când te aștepți mai puțin." ÎNCEPUTĂ: 14.07.2020 FINALIZATĂ: 21.08.2020