Oare destinul e cel gelos pe noi? - K.TH/J.JK [FINALIZATĂ]

50.

"Cum adică?" se încruntă Taehyung ușor la auzul spuselor lui Jeongguk. "S-a mai întâmplat ceva ce ar trebui să știu?"

"Da, dar e de bine, nu-ți face griji," zice Jeongguk, îndepărtându-i cu degetul mare lacrimile care mai aveau puțin și se uscau pe obrajii lui.

"Atunci nu mă mai ține în suspans și spune-mi!" îl îndeamnă brunetul, dar Jeongguk chicotește și scutură din cap.

"Nu aici. Cred că deja le-am oferit destul spectacol," spune el, privirea mutându-i-se de la o persoană necunoscută la alta. Reporterii sunt și ei adunați, camerele de filmat pregătite, imortalizând fiecare moment pentru ca apoi să dea fotografiile presei. 

Jeongguk oftează și se întoarce către Lisa care stătea stânjenită lângă ei, ochii ațintiți în pământ și frământându-și degetele, un fel de tic nervos, presupune șatenul. O parte din el se simte prost pentru că a pus-o în postura asta. Bănuiește că dacă nu ar fi fost faptul că a trebuit să fie iubita falsă a iubitului său, ar fi considerat-o chiar o persoană de treabă. Prea târziu pentru asta totuși.

"Uite," începe el, dar Taehyung i-o ia înainte.

"Lisa..." se întoarce cu fața către ea, studiind-o din priviri, "îmi pare rău. Ești bine?"

Ea doar pufnește și dă din cap aprobator. "O să supraviețuiesc." Îi aruncă o privire piezișă lui Jeongguk. "Presupun că vrei să plec, nu?"

"Nu am vrut să se întâmple așa," spune băiatul, dar apoi oftează și continuă, "de fapt, e o minciună. Am vrut să fie așa. Am vrut ca lumea să știe că nu ești împreună cu Taehyung. E asta egoist din partea mea? Poate. Dar nu tu a trebuit să privești cum băiatul pe care-l iubești e obligat să se poarte drăgăstos în public cu alta."

Ea se încruntă, dar nu neagă nimic. "Mda... poate ai dreptate." Până la urmează oftează și ea și îi privește de data asta puțin mai călduros, mai înțelegător. "O să-mi chem un taxi. Voi fi bine. Cred că trebuie să dau oricum câteva telefoane..."

Jeongguk o întrerupe, "Crede-mă, nu am intenționat să-ți fac probleme," o asigură el. 

Ea își dă ochii peste cap, "Stai liniștit. Toată lumea a văzut cum s-au petrecut lucrurile, deci nu cred că o să am probleme cu șefa mea. În shimb Taehyung..."

"De Taehyung am eu grijă," o întrerupe el sec, după care se întoarce cu spatele, împreunându-și mâna cu a lui Taehyung. "Dacă ajută la ceva, chiar îmi pare rău că te-am pus într-o postură jenantă. Pari o fată de treabă."

"Da, da, sigur, acum plecați ca să pot să-mi chem taxiul în pace."

Jeongguk chicotește și îl trage de mână pe Taehyung care îl urmează roșu în obraji. E prima oară când se ține de mână cu un băiat pe stradă, în fața tuturor. Nu numai cu un băiat, cu băiatul pe care-l iubește. Spre surprinderea lui, nu sunt țintite asupra lor priviri acuzatoare sau curioase. Lumea nici măcar nu le dă atenție, bineînțeles, în afara oamenilor care au participat la spectacolul de mai devreme și acum le urmăresc fiecare mișcare. Dar privirile alea poate să le ignore.

Fiind aproape de cafeneaua lor preferată, decid să se oprească acolo pentru moment, Taehyung așteptând curios să afle ce altceva mai are Jeongguk să-i dezvăluie.

După ce șatenul comandă câte o cafea Americano pentru amândoi, cei doi se află față în față, mâinile lor încă atingându-se pe masă, jucându-se unul cu degetele celuilalt. Taehyung nu poate să-și reprime un zâmbet la vederea acestui gest atât de normal, însă atât de nou pentru amândoi, sau cel puțin pentru el.

"Deci," sparge el tăcerea care se formase pe drum, niciunul simțind nevoia să vorbească sau să facă conversație măruntă când între ei totul era atât de confortabil cu sau fără cuvinte.

Jeongguk soarbe o gură din cafea, după care o pune la loc pe masă, acordându-i lui Taehyung atenție deplină, chiar dacă el e cel care trebuie să povestească.

"Deci..." îi continuă Jeongguk fraza, "după ce le-am spus celor de la X Factor că vreau să mă retrag din concurs, au întrebat de ce."

"Nu-mi spune că le-ai zis."

"Ba da."

"Jeongguk!" icnește Taehyung. "Oh, Doamne, știi în câte probleme legale o să intrăm?"

"Taci o secundă și lasă-mă să-ți spun până la final!" îl reprimă Jeongguk, zâmbetul încă intact pe buze. "Le-am povestit tot, Tae. Despre tine, despre șantaj, despre șefa ta și principiile ei ingrate. Și ghici ce?"

"Au spus că-ți trebuie un psihiatru pentru că doar un nebun ar spune cuiva?!"

"Haha, nu. Ci s-au oferit să ne ajute."

Taehyung deschide gura să spună ceva, însă e atât de uimit încât cuvintele abia vor să iasă. "P-poftim?! Cred că nu te-am auzit bine."

"M-ai auzit perfect," spune Jeongguk entuziasmat. "Au spus că Chaerin nu are dreptul să facă așa ceva și că o pot da foarte bine în judecată pentru comportament neprofesionist cu angajații, pentru manipulare, șantaj și discriminare, mai ales că a intervenit cu concursul lor. Protecția Muncii nu va ierta chestiile astea ilegale pe care le face."

"Dar... de ce sunt dispuși să facă asta?" întreabă Taehyung nedumerit.

"Pentru că nu li se pare corect, Tae. Niciunei persoane cu principii nu i s-ar părea. Pentru că nu e normal. Comportamentul ei nu e normal. Plus că... au spus că nu vor să renunț la locul meu în concurs, că cică am potențial..."

"Adică..." Taehyung nu îndrăznește să spere.

"Adică pot participa la concurs și pot fi împreună cu tine. Nu trebuie să aleg!" Jeongguk îi spune, strângându-l de mână.

Taehyung e atât de fericit în acel moment, simțind că în sfârșit ceva merge bine pentru ei. E atât de ușurat la gândul că Jeongguk nu trebuie să renunțe la visul lui de o viață ca să fie cu el încât ar striga de pe toate acoperișurile cât de recunoscător e. Se abține cu greu să nu sară în brațele lui chiar acolo în mijlocul cafenelei, dar se mulțumește cu a-i zâmbi cu gura până la urechi și a-l strânge puternic de mână în semn că i-a dat cea mai frumoasă veste.

"Nu am cuvinte să-ți spun cât de bucuros sunt că nu a trebuit să-" nici nu poate să continuie, doar gândul fiind ca o palmă peste obraz.

"Tae, vreau să știi că și dacă cei de la X Factor nu se ofereau să ne ajute, oricum te-aș fi ales pe tine. Tu ești și vei fi mereu pe primul loc."

Lui Taehyung nu-i vine să creadă cât de norocos a fost să întâlnească pe cineva ca Jeongguk. Dacă nu i-ar fi comentat atunci la poza aia, acum nu ar mai fi stat în fața lui, uitându-se în ochii lui căprui care i-au furat inima fără ca el să știe sau să se poată opune.

"Aș putea spune același lucru," zice el, mușcându-și timid buza de jos.

Jeongguk îi oferă un zâmbet genial, după care se încruntă când telefoanele lor încep să sune în același timp. Cei doi le scot din buzunarul blugilor, deschizându-le și obeservând că de fapt, nu era sunetul unui apel, ci al unor mesaje.

Grupul lor de pe Instagram îi alerta că ar trebui să se uite ce a postat @ koreanews. Minunat... știrile s-au răspândit mai rapid de cât sperau. 

A/N: prea siropos? îmi pare rău, dar după ce i-am despărțit atât trebuia și puțin sirop:)