Profesorul meu de sport e o bunaciune!!(JB fan fiction)

Vieti Fragile

Perspectiva autoarei

      Dupa ce doctorul a luat-o pe Angie si a dus-o in camera, Justin si Chaz se aseaza pe canapeau din fata usii.       Tipetele ocazionale le faceau inima sa tresare, ingrijorandu-i.
      Suparat si mai mult dezamagit de faptul ca nu-i putuse fii de ajutor iubitei sale, blondul isi sprijina capul de marginea canapelei. Ofteaza profund, gandindu-se la cel mai negru scenariu posibil, incercand sa se pregateasca mental pentru ce urma sa se intample.
-Crezi ca va fii bine?il intreaba satenul curios.
-Nu stiu,raspunde acesta sincer. Cred ca va pierde sarcina, recunoaste oftand din nou. Tot ce vreau este ca ea sa fie bine, bro!adauga trecandu-si mana prin par.
-Te cred,bro!zice acesta oftand la randul sau.
      Pe hol se aud pasii grabiti ai celor doi frati ai blondului,care se uitau la ei ingrijorati. Tipetele satenei spargeau linistea salonului, facandu-i sa tresare.
-Cum este?intreaba Caitlin uitandu-se cand la unul, cand la celalalt.
-A preluat-o un doctor si acum asteptam sa vina cu vestile rele,ii raspunde fratele sau privind in gol.
-O sa fie bine!zice Jaxon serios. Angie este o luptatoare,nu va pierde copilul. -Sa speram, zice el trist, avand lacrimi in ochi.
    Nu-l mai interesa nimic in afara de iubita lui si de sanatatea ei. Ii parea rau pentru copil, mai ales ca era primul si il dorise foarte mult, cam de cand incepuse relatia lui cu Angie,cu toate ca nu-i spusese nimic. Copii mai puteau avea, insa el o alta femeie precum Angie nu va mai gasii. De aceea isi dorea ca ea sa fie bine.
     Orele in care au stat si au asteptat ca doctorul sa iasa din camera,l-i s-au parut ani. Au baut cafele, au mancat ceva sa poata sta acolo fara sa lesine si au injurat fiecare minut greu care trecea in plus si barbatul brunet care nu mai venea o data.
Perspectiva Angelicai

      O durere groaznica de cap ma cuprinde atunci cand ma trezesc,iar bipuitul ritmat al aparatelor imi i-au cu asalt timpanele. Ma uit in jurul meu si vad ca sunt conectata la mai multe aparate si ca am doua perfuzii.
    Am vrut sa strig dupa cineva, dar nu stiam daca sunt auzita. In camera nu este nimeni dintre cei de acasa si ma intreb daca nu cumva au plecat.
Oricum ar fii, ma simt goala. Ma doare inima si lacrimile incep sa-mi curga imediat pe obraji. Amintindu-mi cele prin care am trecut, parca ma simt si mai rau. Am pierdut copilul...Sufletul meu este atat de gol si nu vreau sa vad pe nimeni acum.
      Cu toate acestea,usa se deschide si pe ea intra Justin cu un pahar de cafea in mana. Vazandu-l si fiindu-mi rusine sa d-au ochii cu el, m-am intors cu spatele, tragand si furtunele perfuziilor dupa mine.
-Te-ai trezit?ma intreaba venind in spatele meu.
     Nu i-am raspuns, ci mi-am ascuns fata si mai mult de el. Nu pot da ochii cu Justin cand stiu ca n-am fost in stare sa protejez ce ne era mai drag.
-Hei!zice asezandu-se langa mine. De ce nu ma privesti?
     Nu i-am raspuns, ci am inceput sa plang. Nu vreau sa ma uit la el pentru ca nu stiu cum sa-i spun ca nu am fost in stare sa ii fac fata sora-mii. Cum sa-i spun ca am pierdut copilul pe care si la dorit atat de mult?
-Iubito, uitate la mine!imi cere si simt ca mor.
-Nu, am spus cu glasul inundat de durere.
-Haide! zice intorcandu-mi fata gentil spre el. Uita-te la mine!imi cere si parca plang mai tare.
     Pana la urma m-am uitat la el, iar atunci l-am vazut zambind. Imi sterge lacrimile de pe obraji si ma saruta apasat, rupandu-mi si mai tare inima.
-Nu mai plange!spune cu glasul moale, duios.
-Dar...Eu..., zic cu lacrimi in ochi nestiind cum sa-i spun de copil.
-Ai facut tot ce-ai putut si ai salvat copilul nostru, deci nu ai de ce sa plangi,zice lasandu-ma fara cuvinte.
     Vazand ca am cascat ochii la el, nevenindu-mi sa cred ce spune, ma ia in brate si incepe sa planga spunandu-mi:
-Esti o adevarata luptatoare si mi-ai dovedit asta din nou. Ai protejat copilul nostru cand eu imi pierdusem speranta. Te iubesc asa de mult,Angie! N-ai idee cat de mult te iubesc!
     Auzindu-l si simtindu-i lacrimile pe spate, l-am luat si eu in brate si am plans de fericire. Nu-mi vine sa cred ca nu am pierdut copilul! L-am salvat desi nu stiu cum!
-Acum ce faceti, plangeti impreuna?ne ia Cait la mana. Ii faci rau copilului, Angie! Nu mai plange atat!ma cearta venind langa mine.
      Cu toate ca spunea asta, avea si ea lacrimi in ochi. Ne imbratiseaza pe amandoi si atunci cand m-am uitat spre usa, l-am vazut pe Haku acolo,privindu-ne duios. I-am facut semn sa vina si el, dar nu a vrut.
-Haide!am zis facandu-i pe ceilalti sa se uite la el.
   Rusinandu-se a vrut sa plece, insa Caitlin nu la lasat. Stia ca din moment ce vreau ceva, nu o fac fara motiv. La luat de mana si la adus langa mine, moment in care l-am imbratisat.
-"Arigato!" i-am spus in soapta la ureche.
   Zambetul de pe buzele sale mi-a dat de inteles ca stia la ce ma refer, lucru care nu poate face decat sa ma bucure.
-Cand pot pleca de aici?am intrebat si amandoi au tacut. Ce e?intreb devenind serioasa.
-Doctorul vrea sa te tina sub observatie mai mult timp sa fie sigur ca totul revine la normal, ma instiinteaza cumnata in cele din urma.
-De ce? Am facut ceva in timp ce eram inconstienta sau...
-Nu este nimic grav,doar ca ai pierdut lichid cand erai trasa in mintea lui Angel, imi explica Justin mangaindu-ma pe cap.
-Doar atat?intreb privindu-l banuitoare. De ce am impresia ca imi ascunde ceva?
-Pai, vezi tu...
-Ce?insist mijindu-mi ochii.
-Faptul ca ai putut simtii si traii momentul nasterii nepoatelor noastre, pentru el este ceva fantastic, imi spune serios, uitandu-se in ochii mei. Legatura voastra este ceva nou.
-Toti gemenii au legatura asta, mai puternica sau mai slaba, zic putin nedumerita de uimirea doctorului. Cat trebuie sa stau in spital?
    Nu au vrut sa-mi spuna nimic, nici macar atunci cand privirea mea insistenta ia abordat.
-Justin, Caitlin, cat voi fii tinuta aici?mai intreb o data, insa aveau buzele sudate.
-Cel putin doua saptamani, imi raspunde in cele din urma Haku. Depinde cum progreseaza sarcina si cat de sanatos va fii fatul.
-Cat?!exclam uimita.
    Niciodata nu mi-au placut spitalele,iar faptul ca sunt nevoita sa stau aici atata timp imi face parul sa se zbarleasca. Nu cred ca sunt singura careia nu-i plac spitalele, nu?
-Ar trebuii sa treci peste asta, mai ales ca este in discutie sanatatea celui pe care te-ai luptat sa-l pastrezi in tine, adauga brunetul serios.
-Da, stiu!zic uitandu-ma in ochii sai caprui. Ai dreptate!adaug oftand.
-Ma mir ca te-ai potolit doar cu atat, zice blondul uimit.
-Nu te mira prea mult ca este posibil sa plece de aici inaintea noastra,glumeste Cait chicotind.
-Nici chiar asa, spun intinzandu-ma. Avand in vedere ca e vorba despre copilul nostru, nu voi face mofturi...prea mari.
-Oh, inteleg...
   Au vrut sa mai stea cu mine si sa ma incurajeze moral, insa asistenta si dictorul i-au facut sa plece acasa. Eram in siguranta amandoi si nu aveam nevoie de supraveghere suplimentara,asa ca puteau pleca.
-Daca ai pofta de ceva, sună-mă!imi cere blondul meu sarutandu-ma pe frunte.
-Sigur, iubire, il aprob zambind. Noapte buna!le urez făcându-le cu mana cand pleaca.
-Ai grija de voi!spune Haku uitându-se in ochii mei.
   L-am aprobat printr-o plecaciune usoara a capului, dupa care mi-am indreptat atentia asupra medicului. Era serios si se uita atent la mine, parca dorind sa-mi citeasca gandurile.
-Deci... Care este situatia, domnule doctor?il intreb asteptandu-ma la ce este mai rau.
    Dupa un scurt moment de tacere, moment in care cred ca s-a intrebat daca sa imi spuna adevarul sau sa ma minta, spune:
-Oarecum bine... Daca nu te-am fii adormit, ai fii putut pierde sarcina, zice avand o voce groasa, profunda.
    Imi place glasul sau! Mi-a facut pielea sa se furnice si sa am fluturi in stomac. Uitându-mă fascinata la el, zic:
-Din cauza asta m-ai oprit la spital, nu? Inca sunt in pericol sa il pierd?
-Da, imi confirma ferm. Doamna Thomson, din cate am inteles, nu este prima data cand patiti asta...
-Intr-adevar, a mai fost un caz in care sora mea m-a tras in mintea ei, cand a fost violata, spun vazand ca era in dificultate.
   Probabil nu dorea sa trezeasca amintiri dureroase sau sa invie traume adormite. Am trecut de mult peste asta, atat eu cat si Angel, deci nu ma feresc sa vorbesc despre acea zi.
-Sunt profund impresionat de legatura voastra si de aceasta escapada a ei, recunoaste venind mai aproape de mine. Se intampla des acest lucru?
-Nu, doar atunci cand unul dintre sentimentele sale este foarte puternic, ii explic umezindu-mi buzele.
-Cand, mai exact?insista vazand ca ii ofer detalii.
   Am stat putin pe ganduri, privind un nasture de la camasa lui alba, apoi am zis uitandu-ma in ochii sai:
-Cand ii este frica.
-Inteleg..., zice acesta ganditor. S-a intamplat si invers?
-Pana acum, nu, raspund intinzandu-ma usor. Deci, cand voi fii libera sa plec?intreb asteptandu-ma sa imi dea drumul maine.
-Daca totul va fii bine si sora dumneavoastră nu va v-a mai trage in mintea sa, într-o săptămână sau doua poti pleca, ma naruie acesta cu raspunsul sau. Pentru a fii siguri ca sunteti in afara oricarui pericol, va trebuii sa stati sub observatia noastra.
-Inteleg...
-Uite, din cate am observat in fisa dumitale medicala, ai c-am frecventat spitalele sau cabinetul medical suficient de mult cat sa fii considerata pacient fidel, dar nu ai de ales in cazul asta, spune zambindu-mi bland.
   In secunda aceea m-am topit. Are un zambet atat de frumos... Nu pot descrie in cuvinte cat de frumos este in clipa asta.
-Ori stai, ori pierzi sarcina, adauga îndreptându-se spre usa.
-Inteleg, zic oftand profund.
-Incearca sa mai dormi,ma sfatuieste brunetul apucand manerul la clanta. Cu cat te recuperezi mai repede, cu atat mai devreme pleci de aici.
-Voi face tot ce imi sta in putere sa plec de aici mai rapid!spun făcându-l sa rada.
-O seara buna, doamna Thomson!imi ureaza plecand.
    Imediat ce el a iesit din incapere, parca stiind acest detaliu, telefonul incepe sa sune. Ma asteptam sa fie Justin sau mama, insa am avut o mare surpriza:era Angel.
-Da?raspund putin nesigura.
-"Cum te simti?" ma intreaba uimindu-ma mai tare.
-De ce?intreb curioasa.
-"Ai plans cumva..." zice si glasul sau parca se sparge de durere. "Te-am tras iar in mintea mea?"
    M-a simtit cumva?