Vince... și mai cum?

Capitolul 18 "Josephine...."

                Mă aflu în mașina și privesc liniștită pe geam , în mașină nu răsună decât o melodie a cărui titlu nu-l știu . Dimineața când ne-am trezit ne-am schimbat și am plecat la drum . Singura discuție pe care am avut-o a fost despre unde e prima oprire . Ei bine , ne îndreptăm spre cimitirul unde se presupune că este înmormântată mama . Informația asta am aflat-o de la tata , dar locuința exactă a mătușii mele nu mi-a putut spune cum n-a mai ținut legătura cu ea . Am căutat vechea lor casă , dar se pare că mai multe case din acea zonă au fost distruse și locul transformat într-un mall .

                Mașina s-a oprit când GPS-ul ne-a anunțat că am ajuns la destinație . Porțile cimitirului erau mari de fier și negre . Am coborât din mașină și cu pași timizi am intrat pe poarta uriașă și grea oprită cu o piatră pentru a nu se închide . Încercam să-mi amintesc unde a zis tata că ar trebui să-i găsesc piatra funerară . Trebuia să fie aproape de biserică sub un salcâm . M-am apropiat de micuța bisericuță , pereții exteriori erau crem , iar acoperișul și ușa aveau o culoare arămie . Curând am zărit și salcâmul , am mers în continuare și am simțit cum tremuram toată de emoții , am mai privit o dată buchetul de trandafiri albi și am mărit pasul .

            M-am uitat atent și am citit fiecare nume din jurul meu și cu toate astea nu o găseam . M-am oprit și am înghițit în sec , am citit numele de mai multe ori crezând că poate doar îmi imaginez . M-am aplecat și am atins temătoare scrisul . Josephine Loud , fiică , soră , logodnică și mamă . Te vom iubi mereu , Josie!  .

           — Deci ea e ? Vince s-a așezat pe iarbă lângă mine și a privit fotografia în care ea , o femeie cu părul lung și brunet în care lumina soarelui se oglindea , ochii căprui și calzi , buzele roz și voluminoase , un zâmbet strălucitor , pielea albicioasă ca laptele . În acea poză purta o rochiță albă cu buline negre și o pălărie rotundă și neagră cu o fundă albă , iar în rest nu se vedea .

           — Da , Josephine... , răspund nostalgică .

           — Josie , la fel ca și tine , constată încercând să mă facă să zâmbesc .

           — Am fost numită după ea , parțial . Ea mi-a ales numele Prudence , iar Josette probabil a fost ca să ne amintească de ea , dar nu în totalitate , dacă-mi înțelegi logica , zâmbesc trist și forțat .

           — Te las puțin singură , mă atinge ușor pe umăr și lasă trandafirul alb în vaza din fața mormântului .

           — Bună , mama ! Rostesc și simt lacrimile curgându-mi una după alta pe obraji . E... eu sunt Josette , fiica ta , mă bâlbâi și dacă m-ar vedea cineva m-ar considera nebună . Îmi pare rău că nu ai apucat să-ți trăiești viața , nici nu-ți imaginezi cât aș fi vrut să ne cunoaștem . Deși nu am știut mai nimic despre tine , ți-am simțit lipsa , aș fi dat tot doar ca să fii și tu la reuniunile de familie , la fiecare cină luată împreună cu familia și în fiecare zi . Aș fi vrut să vii la serbările mele , la micuțele mele concerte dezastruoase pe care le oferea familiei în fiecare duminică , mai bine spus fraților , deoarece tata nu era niciodată acolo , iar celorlalte mame nu le prea păsau , până la Joanna , ea ne iubește în mod egal . Aș fi vrut să fii acolo și punct , dar știu că nu tu ai ales să mă părăsești , ai luptat cât ai putut doar ca să-mi dai mie viață , chiar dacă a costat chiar viața ta , știu că mă iubești , știu că încă ești prezentă pe undeva și mă privești , sper că ești mândră de mine ! Să știi că aș mai sta o viață aici doar ca să-ți povestesc tot despre mine , chiar dacă sunt sigură că știi deja , dar trebuie să-ți întâlnesc sora ca să reușesc să te cunosc și eu pe tine măcar o parte . Mă ridic și așez frumos buchetul în vază lângă trandafirul lui Vince . Te iubesc , mami ! Depun un mic sărut pe degete apoi ating ușor poza din care îngerul meu îmi zâmbea călduros .

           — Ești bine ? Mă întreabă Vincenzo când mă apropii de el , îmi șterg lacrimile , iar el își deschide brațele făcându-mi loc să mă ghemuiesc acolo , iar eu nu ezit nicio secundă și mă arunc în brațele sale și-l strâng tare . Nici măcar nu mi-am dat seama cât de tare aveam nevoie de asta , dar așa se întâmplă de obicei , încercăm atât de tare să ne prefacem că suntem bine încât o credem și noi , până apare acea persoane care ne citește înăuntrul sufletului și ne oferă descărcarea de care aveam nevoie . Am vorbit cu câteva persoane și am aflat că mătușa ta locuiește la câteva străzi distanță , dar plecăm când ești tu pregătită , șoptește și mă mângâie încet pe spate .

           — Mulțumesc , îmi dreg glasul și mă dezlipesc ușor de el . Îmi zâmbește încurajator și-mi deschide portiera lăsându-mă pe mine să intru apoi o închide , se așează și el in locul lui și pornește mașina .

            Era liniște , dar nu era o liniște stânjenitoare care să mă facă să mă simt incomod , era una bine venită ca să-mi adun gândurile , una care lăsa doar respirațiile noastre și bătăile inimilor dacă te concentrai destul . Va trebui să profit de șansa oferită de mama , nu mi-a oferit viața ca eu să o distrug , voi iubi , voi suferi , mă voi distra , voi călători , voi trăi ca ea , din locul în care e , să simtă că trăiește prin mine . Voi face tot ce ea nu a apucat , voi învăța ce înseamnă viața cu bune si cu rele .

             Ne oprim din nou și mă întorc spre Vince care mă privea oarecum derutat .

           — O femeie mi-a spus că locuiește în zona asta într-o casă crem spre portocaliu , își duce mâna la ceafă și privește cartierul în care ne aflam .

           — Dar sunt două , spun un lucru deja evident . Ce facem ?

           — Eu zic sa batem la amândouă uși și să întrebăm de o femeie pe nume Kim care se presupune că stă aici , vine el cu soluția tuturor problemelor noastre .

               Coborâm amândoi din mașină și ne apropiem pe prima casă . Era micuță înconjurată de flori frumoase și multicolore . Vince bate și când auzim pași ne certăm din priviri cine să vorbească când în cele din final ușa se va deschide . Când scârțâitul ușii ne atrage atenția zâmbim amândoi prietenos către bătrânică simpatică din fața noastră .

           — Bună ziua ! O cunoașteți cumva pe Kim Loud , probabil să se fi căsătorit și să-și fi schimbat numele , dar va sună asemănător ? Întreb eu pe o voce mai blândă și caldă .

           — Desigur , drăguță , acum e Kim Jones stă peste drum , ne arată cu mâna tremurândă cealaltă casă .

           — Vă mulțumesc mult ! Mă întorc și merg cu pași apăsați către cealaltă ușă .

            Micuța curte era plină cu jucării și un leagăn de copii , m-am oprit în fața ușii și am tras adânc aer în piept . M-am întors încă odată la Vince care încă-mi zâmbea încurajator și bat . Ușa se deschide și o femeie de vreo treizeci și patru de ani , părul scurt și brunet și ochii negrii , un ten deschis și un zâmbet care se transformă în uimire la vederea mea . Purta un tricou roz , o pereche de pantaloni scurți negri și un șorț pe care scria "Cea mai bună mamă " , avea un prosop pe umăr și o farfurie în mână care-i cade făcându-se bucățele la contactul cu podeaua .

           — Josephine....

____________________________________

            Bună seara , dragii mei prieteni ! Două capitole într-o zi , știu , o adevărată minune , dar se pare că mai nou am o grămadă de imaginație . Încep imediat și următorul capitol deoarece am câteva idei , dar nu promit că va fi postat azi sau mâine , deoarece școala online este mult mai obositoare decât cea normală , încerc tot ce pot ! Bezeleeeee !