Vince... și mai cum?

Capitolul 35 "De ce îl ai trecut in agendă?"

           —Îi iei apărarea? Întreb de parcă ar fi cel mai incredibil lucru care s-ar putea întâmpla și chiar e. Tocmai tu îi iei apărarea? Râd nervos. Tu? Care ai șters cu demnitatea ei pe jos? Care ți-ai bătut joc de ea? Tu care ai vrut-o doar câteva nopți și după te-ai plictisit?

                Devenisem chiar eu balaurul din poveste, acum eu păream personajul negativ, iar Maya prințesa neajutorată din turn. Plângeam, de tristețe, de oftică și mai ales de nervi, a venit neinvitată la o cină între prieteni și mi-a distrus rochia. Poate par foarte superficială și dramatică, dar sincer nici nu mă interesează Maya merită să primească tot adevărul.

           — Pe tine nici măcar pentru o noapte, adică uită-te la tine Josette! Spune cu un fel de dezgust și în jurul nostru s-a așternut liniștea de dinaintea adevăratului război. Îl priveam fix pe Vince încercând să fac contact vizual, dar acesta îl evita. Sunetul ascuțit al unei farfurii sparte ne face pe toți să tresărim. Nu eram eu, nici Vince, nici Maya, ci a fost Byron.

                El a încercat mereu să nu se amestece în conflictele mele cu alte persoane, deoarece niciunul dintre noi nu voia ca lumea să creadă că mă ascund în spatele fratelui meu mai mare.

           — Ai grijă cum continui, Vincenzo! Nu-mi pasă cu cine ți-o tragi, cu cine te cerți sau cu cine îți pierzi tu veacurile, dar niciodată, repet niciodată, nu te iei de sora mea. Prima dată am tăcut și am lăsat-o pe Josette să se descurce, acum ai întrecut măsura, se răstește fratele meu nervos. Fața lui era roșie, avea o cută adâncă în mijlocul frunții și o venă de pe gât care stătea să explodeze.

           — Sunteți rugați să părăsiți restaurantul, o tânără chelneriță ne întrerupe timidă. Îl simt pe Byron cum mă prinde de mână și mă conduce afară, se sprijină de mașina lui și mă strânge protectiv în brațele sale, era încordat și avea nevoie să se calmeze.

           — Credeam că punem prietenia noastră înaintea tuturor, șoptește Vince cu dezamăgire atunci când iese și el din clădire.

           — Da, dar nu înaintea familiei, nu-ți permit să te comporți așa cu ea, spune pe același ton Byron.

           — Mama ta ar fi foarte dezamăgită de comportamentul tău din seara asta, Ronald îl bate cu tristețe pe umăr, iar în ochi lui Vince se observă cum ceva s-a rupt înăuntrul său.

                 A urcat furtunos în mașină urmat de Maya care aproape fuge ca Vince să nu o lase aici. I-am luat cu toții exemplul și am plecat acasă. Tot drumul a fost liniște și nici când am ajuns acasă nu a fost mare diferență, ne-am retras cu toții în camerele noastre și nu am mai ieșit de acolo până dimineață.

***

               Apoi viața noastră s-a întors la normal cu excepția lui Byron care nu mai transmitea atâta fericire în jurul său. Își petrecea timpul în camera sa sau ieșea afară și pierdea ore în locuri pe care doar el le cunoaște. Oricum nu pot spune asta și despre familia Carolinei, roșcata mi-a povestit că Vince nu a mai venit în vizită la ei și nici nu i-a mai răspuns lui Ronald la telefon când îl suna sau îi dădea mesaje, iar toți erau îngrijorați.

          
               Căutam ceva dulce prin bucătărie când o bătaie în ușă mă distrage. Merg să deschid și mă blochez când în fața mea, Noah stătea drept, cu un buchet de trandafiri roșii în brațe și cu un zâmbet strâmb pe chip. Mă uit la el și nu știu cum să reacționez. Să-l invit în casă? Categoric nu! Să-i închid ușa în nas? Dar nu vreau să-l fac să se simtă prost, deși merită.

           —Ce vrei? Întreb pe un ton răutăcios, iar zâmbetul îi piere cu totul de pe chip.

           — Ăăm, mâine plec în Londra, trebuie să mă acomodez cu locurile de acolo și cum nu mai am pentru ce rămâne am decis să-mi iau un zbor mai devreme, se bâlbâie timid și își freacă stânjenit ceafa, era simpatic când se rușina și acum îmi pun întrebarea, ce s-ar fi întâmplat dacă el ar fi mers pe calea corectă și m-ar fi cucerit fără minciuni?

           — Și de ce-mi spui mie? Continui la fel de veninoasă și acum era de-a dreptul trist.

           — Voiam să-mi cer scuze, Josette! Am acționat greșit și egoist, dar simțeam că nu am nicio șansă altfel la tine și speram să te îndrăgostești și tu de mine până îți va reveni memoria, am uitat să mă gândesc și la ce va fi în inima ta. Chiar îmi pare rău, Josie! Vocea i se pierde și mâinile îi tremură când îmi întinde buchetul, îl accept și-l strâng prietenește în brațe.

           — Suntem în regulă, Noah! Te iert! Îi zâmbesc sincer și primește același răspuns de la el.

           — Eu o să plec, Josie, altfel pierd avionul. Mă bucur că te-am cunoscut și sper să ne mai întâlnim, ești o persoană specială Josette Prudence Hall! Zâmbesc și scot limba când îmi pronunța întregul nume.

           — Și tu la fel, Noah Jones! Se îndepărtează și eu închid ușa când acesta intră în mașină.

           — Ce căuta el aici ? Vocea groasă a lui Byron mă sperie când umpleam o vază cu apă ca să pun trandafirii.

           — Și-a cerut scuze înainte să plece, îi răspund calmă, iar el se mai relaxează.

                Telefonul meu începe să sune zgomotos, melodia "July" de Noah Cyrus auzindu-se în ecou în casa mare. Am luat telefonul de pe blat și am înghițit în sec când am văzut numele celui care mă apela. Întorc telefonul spre fratele meu și acesta își ia din nou poziția de bărbat puternic și nervos.

           — De ce îl ai trecut în agendă? Se răstește la mine. Mai important, de ce te sună Enzo? Mă întrerupe când voiam sa zic că îl am trecut de când am fost în căutarea mătușii. Știi ceva? Închide-i! Îmi spune ca pe o poruncă și acum eu mă enervez.

           — Poate e important, zic doar ca să-i fac în ciudă. Alo? răspund și aștept ca el să zică ceva.

           — Josette am nevoie de ajutorul tău, e urgent! Vocea lui panicată se aude și-mi transmite și mie agitația lui.

____________________________________

                  A durat ceva până a venit capitolul ăsta, dar asta e. Ce credeți că s-a întâmplat de e Vince atât de panicat? Vă aștept teoriile! Bezeleee 🤍🤍