Vince... și mai cum?

Capitolul 19 "Asta sunt eu ?"

           — Josephine...

           — E... eu sunt Josette , e tot ce pot spune căci femeia se repezește și mă ia strâns în brațe . S-a desprins doar puțin de mine și mi-a prin a fața în palme apoi m-a sărutat pe frunte și mi-a analizat atent fața .

           — Nu pot să cred , ești chiar tu , ești Josette , ești leită mamei tale , din cap până în picioare , toată Josephine . Dumnezeule ! Sigur nu visez ? Ești chiar aici , în fața mea , nepoata mea , frumoasa mea nepoată ! Vorbește foarte rapid și zâmbesc tâmp când mă gândesc că fac exact la fel , mă strânge din nou în brațe și mă privește iubitoare . Haideți , intrați ! Ce amețită sunt , țin copii în ușă ! Ne invită în casă și închide ușa în urma noastră .

              Înaintăm oarecum sfioși și ne așezăm pe canapeaua mare și neagră din mijlocul sufrageriei , zgomotul cioburilor se aude și apoi ea trece pe lângă noi într-o altă cameră cu bucățile de farfurie pe un făraș .

           — Îmi pare rău pentru întrerupere , dar trebuia să le strâng , copiii ar fi putut trece pe acolo și s-ar fi lovit , se scuză ea .

           — Ai copii ? Întreb interesată .

           — Da , doi , Emma și Thomas , le spune numele zâmbind larg , se vede că-i iubește nespus . Eu sunt Kim Jones ! Se prezintă și îi întinde mâna lui Vince .

           — Vincenzo Parker , i-o strânge ușor și se așează la locul lui .

           — Deci , Josette , spune-mi câte ceva despre tine , nu te-am mai văzut de atâta timp , nu stiu mai nimic , se așează pe fotoliu și îmi cuprinde mâinile în ale sale .

           — Păi am aproape optsprezece ani , am absolvit liceul și am luat și examenele și mai am nouă frați , spun esențialul , iar ea mă privește șocată .

           — Nouă ? Repetă râzând . Tatăl tău s-a mai căsătorit ?

           — Da , o cheamă Joanna , e minunată ne tratează pe toți ca pe proprii ei copii . Ce s-a întâmplat cu bunica Daisy ? Întreb și după expresia ei facială îmi dau seama că nu e cum speram eu .

           — A murit acum doi ani , fără dureri , am găsit-o într-o dimineață , ar fi adorat să te întâlnească . Tatăl tău i-a trimis o poză de la ziua ta de șaisprezece ani , o avea mereu la ea , îmi dă o șuviță rebelă după ureche .

           — A facut-o ? Mă încrunt .

           — Da , încă o am dacă vrei să o...

           — Mincinosul , o întrerup , mi-a zis că nu a mai luat legătura cu voi de la înmormântarea mamei , sângele îmi fierbe încet în vede din cauza nervilor .

           — Josie , calmează-te , hai să nu stricăm revederea noastră ce faptul că tatăl tău e un mincinos , îmi pune mâna pe genunchi ca să mă liniștească . De fapt , am câteva lucruri de ale mamei tale le aduc imediat , se ridică entuziasmată și pleacă .

               Se întoarce cu o cutie pe care scria numele mamei , nu era chiar atât de mare , dar părea destul de grea . A pus-o pe măsuța de cafea și a deschis-o îndemnându-mă cu privirea să o deschid . M-am ridicat și am dat la o parte bucățile de carton , exact de asupra celorlalte lucruri erau niște poze . Am luat-o pe prima , era una cu două fete brunete mai mari de 6 ani , dar mai mici de 11 , ce bănuiesc că sunt mama și Kim . Erau murdare de ciocolată pe mâini și față și zâmbeau larg observându-se dinți care le lipseau amândurora .

           — Ai moștenit și anemia mamei tale, nu-i așa? Oftează Kim tristă .

           — Da , dar nu e la fel de grav , iau vitamine zilnic și nu am nimic , încerc să o liniștesc . Ultima dată când am leșinat din cauza anemiei a fost pe la zece ani , atunci am și aflat și de atunci iau tratament .

           — Îmi era teamă să fie așa , scumpo și Josie a mea era conștientă de boala pe care o avea , dar a ales-o pe mama în locul ei , a crezut că le poate duce pe toate , era micuța noastră luptătoare , o lacrimă i se prelinge pe obraz , iar eu îmi mușc dureros buza .

           — Asta sunt eu ? Întreb gâtuită , glasul îmi piere , respirația mi se oprește și lacrimile amenință să-mi inunde fața . Mă holbam fără măcar să clipesc poza în care o femeie își ținea în brațe copilul ce cred ca e o fată datorită păturicii roz cu care e înfășată . Își privea copilul cu iubire și căldură , iar obrajii îi luceau datorită lacrimilor care îi curgeau șiroaie . Deși zambea și părea cel mai important moment din viața ei se cunoștea totuși cât era de slăbită . Pielea îi era extrem de palidă și buzele aveau o nuanță vineție .

           — Da , la cam jumătate de oră după ce te-ai născut , a zis că nu a existat moment în care să se fi simțit mai împlinită și fericită decât atunci când te-a ținut prima dată în brațe . A fost foarte speriată când a aflat , a țipat , a plâns , ba chiar a luat vaza preferată a mamei și a izbit-o de perete , era terifiată de ideea de a avea un copil , pe lângă sora și mamă pentru care își luase singură responsabilitatea , dar pe parcurs după ce tatăl tău a aflat n-a mai scăpat-o nicio secundă din ochi , voiau să se mute în casa în care locuiești acum , dar a aflat că există posibilitatea ca ea să nu supraviețuiască și Josephine nu a vrut ca unul din frații tai mai mari să se atașeze de ea și să sufere după , își amintește cu un zâmbet melancolic cât eu strângeam poza la piept . O poți păstra , de fapt le poti păstra pe toate , hainele ei oricum nu-mi mai vin și poze mai am multe cu ea , iar ea s-ar bucura să fie ale tale . Mai sunt puținele bijuterii pe care le avea , haine care acum sunt demodate cred , o mulțime de poze și cred că și câteva jurnale de când era adolescentă , ar fi fericită să le ai tu !

           —Serios ? Întreb de parcă ar fi cel mai ireal lucru de pe lume . Încep să scot toate lucrurile din cutie , iar ea să-mi povestească toată copilăria ei și a mamei .

             Am stat la povești până s-a făcut seara târziu , i-am cunoscut soțul și copiii toți erau atât de drăguți și deschiși față de mine și Vince de parcă eram deja parte din familie și chiar așa mă simțeam .

           — E bine daca tu și iubitul tău dormiți în aceeași cameră , nu ? Ne conduce în fața unei ușii pe care o deschide lăsând la iveală o cameră decorată în culori calde de portocaliu și alb .

           — Noi nu suntem... , e tot ce spune Vince și ea pare că înțelege deja . E în regulă , vom dormi împreună , își pune mâna pe umărul meu si strânge încet și mă împinge ușor să intru eu prima , iar Kim rânjește de parcă ar fi ceva mai mult între noi decât un fel de prietenie .

               Merg până la baie să mă schimb în pijamale și să mă spăl pe dinți apoi mă întorc și-l găsesc pe Vince adormit cu telefonul în mână și încă încălțat . Mă apropii cu pași de pisică și-i scot adidași negri din picioare , îi iau telefonul din mână și-l pun pe noptieră , închid veioza și mă întind în pat . Îmi pun telefonul la încărcat după ce le a anunț pe Rosie și Caroline că sunt bine și am găsit-o pe Kim . Las telefonul și mă întorc spre Vince care dormea în continuare la fel de liniștit ca în cealaltă seară .

               Gândurile mele mă acaparează din nou , vom mai fi așa și mâine când ne vom întoarce acasă sau ne vom urî ca și până acum de parcă această mică excursie n-a existat niciodată ? Până la urmă are o iubită , una geloasă și pe care nu o suport , iar faptul că nu am primit deja mesaje de amenințare de la ea , mă face să cred că habar n-are că iubitul ei e cu mine dormind în același pat . Uneori totul e prea complicat !

____________________________________

Din fericire am reușit să termin și capitolul ăsta destul de rapid și sper să vă placă! Vreau sa știți că apreciez fiecare steluță și fiecare comentariu , nu vă imaginați cât de fericită mă fac ! Bezeleee!