Unde ai dispărut cu totul?
Unde sunt mesajele tale?
Unde sunt apelurile?
Unde sunt discuțiile noastre de ore întregi despre tot și toate?
Sau ai uitat?
Când m-ai sunat în miez de noapte, fiind atât de fericit că ți-am răspuns?
Sau ai uitat când nimeni nu a avut încredere în tine, că eu am avut?
Ai uitat când m-ai ținut în brațe și a fost atât de bine? Nu te prea mai înțeleg...
Ție nu îți este dor?
De mine?
De noi doi?
Să împărțim o bomboană?
Nu, deloc?
Iar eu mă ofilesc odată cu timpul și nu mai pot să mă gândesc la nimeni și nimic altceva decât la tine.
Dacă oamenii m-ar întreba cine e marea mea iubire, m-aș gândi la tine...
Nu știu de ce sau care este motivul.
S-a întâmplat să-mi fii; haos și liniște, ploaie și secetă, iubire și ură, absolut tot.
Acum cât mai pot, îți mărturisesc că târziu la 4 dimineața, dacă m-ai suna doar ca să plângi te-aș asculta; dacă m-ai suna să îmi vorbești despre visul tău de a fi cosmonaut și a explora stelele în spațiu fugind de oameni, te-aș asculta și aș plânge...
Pentru că nu o să mai existe nimeni ca tine, care să îmi lumineze ziua cu simpla sa prezență, cu un zâmbet sau cu un simplu cuvânt.
Nu cred că m-am simțit niciodată mai dezarmantă decât acum.
Nici măcar nu mă pot privi în oglindă, pentru că văd în proprii ochi milă.
Îmi e milă de propria persoană.
Mă simt abandonată.
Unde sunt toți oamenii care se băteau cu pumnii în piept că nu o să plece?
Unde sunt toți oamenii care îmi spuneau că nu înțeleg cum pot să fiu rănită, apoi au facut-o și ei?
Dorm liniștiți noaptea?
Eu nu.
Am încetat de mult.
Unde îmi e familia?
Unde îmi sunt prietenii?
Unde e el?
Nu mai e nimeni...
Nu mai e speranță, nu mai e lumină, nu mai e încredere, nu mai e iubire; doar suferință.
E haos în capul meu!
Nu mai sunt capabilă nici să îmi pun ordine în gânduri.
Nu mi-am dorit un om perfect pentru ca ar fi fost prea greu de iubit, mi-am dorit un om imperfect sa ma pot indragosti de defectele lui si am facut-o m-am indragostit de defectele tale!
M-am indragostit de zambetul tau pentru ca atunci cand zambesti o parte din fericirea ta e si fericirea mea!
M-am indragostit pe langa el de toate melodiile care acum au devenit ale noastre, de vocea si mirosul lui, care apar din cand in cand pentru a-mi reaminti ca inca sunt cu el!
Stii, uneori te saturi.....
Tu esti cel care adoarme mereu cu lacrimile in ochi si se trezeste noaptea sa planga...
Apoi, dimineata, iesi din camera ta cu un zambet fals pe buze si le spui parintilor ,,sunt bine". Mereu ma mint ca o sa fiu bine intr-o zi.. dar, chiar si eu stiu ca nu e asa pentru ca, nu am motive... chiar nu am...
Uneori, ma uit in oglinda si-mi vine s-o sparg... urasc omul ala distrus pe care il vad...
Cine dracu am devenit?
Unde e copilul ala zvapaiat, fericit care are mereu zambetul pe buze?
Cine sunt...
Chiar ma intrebam de ce pleaca toti de langa mine. Acum, am gasit raspunsul..
cine dracu ar sta langa un copil asa distrus ca mine? Eu sunt doar un dezastru.
Nu contez.
Si, mi-e atat de dor de unele persoane, de unele momente.... simt ca ma sufoca atatea amintiri ascunse in adancul sufletului meu.
Dar, cu toate astea... am obosit...simt ca cedez...
Nu mai rezist.
Si, nu stiu cum am rezistat pana acum...
M-am saturat de tot.
As vrea doar sa dispar sau, sa ma trezesc dimineata si sa imi spuna cineva ca totul a fost doar un vis."
Mi-e dor de tine...
Am inceput asa pentru ca lipsa ta isi face simtita prezenta iar amintirile cu noi sunt medicament pentru suflet!
Mi-e dor de un zambet, de doi ochi caprui ce ma priveau cu drag!
Imi amintesc des de privirea pe care mi-o arunca atunci cand ma vedea suparata, de tot ceea ce imi povestea despre el, de omul care sunt in prezenta lui si mi se pare ireal ca a reusit sa sape atat de adanc in mine incat a scos la suprafata cea mai buna versiune a mea si ceea ce este cel mai straniu e ca m-a facut fericita, fara sa constientizeze!
