Era târziu şi îmi era dor de tine.
Atât de dor încât simțeam fizic durerea, dar ştiam că dacă te-aş fi sunat aş fi primit doar şi mai multă indiferență, indiferență de care nu aveam nevoie.
Îmi era dor şi voiam să te simt, dar am realizat că tu nu mai eşti, cel puțin nu aşa cum erai înainte, atunci când te iubeam.
Atunci am încetat să te mai caut. Am încetat să te mai caut în fiecare persoană, în fiecare zâmbet sau speranță.
Pentru totdeauna.
Am încetat să mai cred că o să te schimbi.
Oamenii nu se schimbă, decât dacă au ceva de câştigat, iar eu nu mai reprezint un câştig pentru tine. Am încetat să mă învinovățesc pe mine pentru greşelile tale, am încetat să te mai iert fără ca măcar să îți ceri scuze.
Am încetat să caut iubirea pe care voiam să o simt din partea ta în alte persoane, în alte suflete.
Mi-a ajuns şi vreau să fiu fericită.
Te rog, nu te întoarce.
Lasă-mă să fiu fără tine.
Vreau să încep prin a-ți spune că, oricât aș încerca de mult, nu pot să te urăsc.
Nu pot și nu înțeleg cum și de ce.
Am încercat, crede-mă că mi-am omorât sufletul încercând, sufletul și mintea.
În tot acest timp mi-am căutat motive pentru care să te urăsc, pentru care să am puterea să merg mai departe și să te uit, am căutat alinare în oameni în care ar fi fost imposibil să o găsesc, te-am căutat pe tine în ei și niciodată nu te-am găsit.
Sunt conștientă de faptul că pentru tine tot ce a fost între noi s-a terminat, dar nu pot să te uit.
M-am ascuns atât de mult timp printre minciuni și " nu îmi mai pasă", încât la un moment dat chiar am început să mă cred, dar nu e așa, oricât aş vrea să fie. Am fugit atât de mult timp de adevăr, fugeam și credeam că mă îndepărtez de tine astfel, dar de fapt se întâmpla exact opusul pentru că mi-am dat seamă acum că tu erai persoană spre care alergam, persoana pe care speram să o găsesc.
E posibil să iubești, dar totuși să nu o faci în același timp?
Ești un paradox pentru mine, mereu o să fii.
Sau poate că eu sunt paradoxul aici, poate că eu sunt cea ciudată și prea schimbătoare.
Îmi e dor de tine, chiar dacă nu mă mai doare când te privesc sau nu mai simt ce simțeam când știam că vorbești sau te vezi cu altcineva.
Știu că "NOI" nu o să mai existe niciodată, cel puțin nu așa cum a existat înainte, dar ceva tot e și " ceva"-ul asta îmi face rău.
Nu înțeleg ce e în sufletul tău.
Nu înțeleg de ce ești gelos.
Nu înțeleg de ce încă mă iei de mână.
Nu înțeleg de ce fugi de mine.
Nu înțeleg de ce nu vrei să mai simți, să mă mai simți. Nu înțeleg de ce îți e frică.
Nu nu te înțeleg.
Simt că e prea mult spus " iubire", cel puțin pe moment.
Știu că ceea ce am avut noi a trecut, dar mai știu și că o parte din acea iubire de copii încă e în noi, ascunsă pe undeva.
Așa cum ai zis și tu.
Știu că " iubire" e prea mult spus, dar când am stat în seara asta în brațele tale și te jucai cu părul meu am știut că aș fi capabilă să o fac din nou, am știut că pot să te iubesc iar.
Dar, așa cum am învățat în momentul în care te-am pierdut, acțiunile noastre au consecințe, iar viață nu e dreaptă cu nimeni.
Doar, te rog iubește-o așa cum nu m-ai iubit pe mine, așa cum o fac eu.
Oricine ar fi ea.
Mă sperie gândul că o să trebuiască, într-o zi, să te privesc iubind pe altcineva, că o să fie altcineva in brațele în care trebuia sa fiu eu, că o să sărute altcineva buzele pe care eu ar fi trebui să le sărut.
Mă sperie gândul că într-o zi nu voi mai însemna nimic, dar altcineva va însemna totul.
Aş putea să scriu toată noaptea despre tine cu speranța ca m-ar face să mă simt mai bine, despre plecarea ta, despre durerea pe care am simțit-o în momenul în care mi-ai zis că nu mă mai iubeşti.
Aş putea să fac asta toată noaptea, dar ar fi in zadar, la sfărşit n-aş simți nimic mai mult decat faptul că nu am fost destul de bună pentru tine, destul de bună încât să te pot face să rămâi
În jurul meu totul era haotic, încăperea care acum câteva clipe mi se părea liniştită, acum urla.
Mă durea inima şi nu ştiam ce să îi fac, cum să o opresc.
Mă gândeam, iar, la toate lucrurile pe care le-am pierdut, la toți oamenii care m-au părăsit şi uitat, la cei care mi-au promis că nu o să plece, dar au facut-o. M-am pierdut pentru o clipă acolo, în trecut, dar am revenit înapoi în prezent în momentul în care clopoțelul de la intrare a sunat.
Am privit spre uşă, mijindu-mi ochii din cauza soarelui care era ciudat de puternic pentru acea perioadă a anului.
Mi-a luat un timp să mă obişnuiesc cu lumina, apoi l-am vazut.
Era simplu.
Era singur.
Era îmbrăcat în negru şi părea trist.
Era acolo, dar parcă nu era.
Sper sa iti fie ea ce nu ti-am fost eu.
Sper sa te faca fericit si sper ca o sa te iubeasca asa cum meriti.
Sper ca o sa stie cand sa te lase singur, cand sa fie langa tine, cand sa te certe , sa te accepte asa cum esti si sa nu incerce sa te schimbe.
Sper ca o sa o iubesti si tu, asa cum nu m-ai iubit pe mine.
Sper sa aiba grija de tine si sa se prosteasca si sa te faca sa razi cand ai nevoie, sa nu te lase sa crezi ca nu esti destul de bun.
Sper ca o sa te faca sa te simti special, pentru ca esti. Sper sa aiba rabdare sa iti asculte toate teoriile si toate povestile .
Sper sa te inteleaga cand nu o sa ii raspunzi cate o zi intreaga la mesaje si apeluri, sa nu se supere, sa nu faca crize de gelozie pentru ca ai atatea fete care te vor.
