- Ești tristă...
- Se observă?
- Da.
Oricât ai încerca să ascunzi asta, durerea din colțul gurii când încerci să imiți un zâmbet, te dă de gol.
- ...
- Ce s-a întâmplat?
- Mi-e sufletul obosit.
Vrea un strop de iubire, de afecțiune.
- Dar îl ai pe el!!!
- Da, îl am pe el.
În nenumărate rânduri i-am arătat și i-am spus că îl iubesc.
De fiecare dată când am ocazia, îl sărut în așa mod ca să nu-i uit gustul buzelor, NICIODATĂ.
Încerc să-l țin cât mai mult în brațe, să nu-i uit mirosul lui.
- Cum miroase el?
- Nu miroase a parfum, pentru că nu se dă cu el. Mirosul lui de la gelul de duș, mirosul detergentului de haine.
Toate aceste lucruri mărunte s-au întipărit la mine în inimă.♥️
- Ce ochi are?
- Cei mai frumoși ochi , în care mă pot pierde cu atâta ușurință.
Ochii lui căprui care mă privesc cu blândețe, mă fac să-mi pierd mințile de fiecare dată când se îndreaptă spre mine.
- Ce iubești la el?
- Mi-am pus întrebarea asta de multe ori.
Nustiu...
Felul lui de a fi, modul în care vorbește, cum reacționează calm la orice situație, cum obține cu ușurință încrederea tuturor.
- Și atunci, de ce ești tristă?
- Ai simțit vreodată că sufletul tău urlă de durere?
Ai oferit vreodată dragoste, ca în schimb să primești doar o întâlnire pe săptămână?
- Păi probabil e prea ocupat.
Dar vorbiți, nu?
- La început vorbeam, și nu îl sunam eu, ci el. Vorbeam aproape zilnic.
Cu timpul sunetele au început să înceteze, iar daca am noroc, îl văd o dată în săptămână.
Și ghici ce, majoritatea timpului cât stam împreună, îl petrece în telefon.
- Nu ai încercat să-l sustragi de la telefon, să-i dai tu întâlniri?
- Am încercat, și odată ce am fost refuzată, oricât de mult nu mi-aș dori, nu o să mai fac asta.
- De ce? Poate el asta și așteaptă.
- Cum am mai spus, i-am demonstrat în nenumărate rânduri că îl iubesc.
Dar vreau și eu puțină dragoste.
Vreau să simt că sunt iubită, sau cel puțin că îi pasă.
Dacă îmi observă tristețea, să vadă a doua zi dacă sunt mai bine...
Dar se pare că încă nu am meritat genul ăsta de atenție...
Nopți prea lungi,gânduri prea multe...
Ești rănit de atâtea ori. Construiești ziduri în jurul tău și dorești să îți pietrifici inima.. Apoi intră acel cineva în viața ta deghizat în tot ceea ce ți-ai dorit vreodată. Observi că găsești în acea persoană tot ceea ce nu ai găsit la celelalte. Zâmbetul, sărutul, îmbrățișarea par să adune bucățelele împrăștiate din tine și să le adune în cea mai bună variantă a ta. Dar după marea fericire are loc și marea cădere. Și aici începe tragedia. A dărâmat cărămidă cu cărămidă zidul creat de tine, ca apoi să te sfâșie. Și ce ești tu acum? Înger căzut, fir de praf pierdut în univers, sau un suflet gol?
