M-am pierdut pe cărarea pietruita.
Nu știu dacă e drumul corect.
Sa continui?
Sa ma întorc?
În spate nu se mai vad urmele pașilor mei, i-a șters vântul.
Sunt aici acum.
Maine?
Maine nu se știe.
Nu pot sta în loc, ma răsucesc pe călcâie și o iau înainte.
Încet.
Temătoare.
Încerc sa țin aceste sentimente de nesiguranță departe, dar vocile sunt ca un ecou ce ma împresoară. Sunt o păpădie, păpădia aceea pe care o sufli și îți pui o dorința, iar semințele ei o sa înflorească unde se așează.
Dar sămânță mea, s-a așezat pe o piatra și așteaptă. Așteaptă.
O adiere.
Așteaptă sa plece acest sentiment.
Îmi e greu sa privesc durerea de aceea decid sa ma îndepărtez puțin câte puțin.
Pare mai ușor de suportat.
Iată că a venit și adierea.
Am inflorit pe cărare și m-am rătăcit.
Vântul nu mai e sa ma conducă.
Și-a făcut misiunea și a plecat.
Unde îmi ești?
De ce nu-mi vi sa alungi aceste gânduri, sa le porți precum frunzele toamna.
Doar vino și ia-mă.
Nu întreba de ce.
Nu pot sa mint, adevărul e greu de suportat.
Ascunde-ma, undeva departe în bratele tale calde, vreau sa ma pierd.
Dă-mi o fărâmă de speranță .
Scriu aici pentru tine, pentru noi,pentru iubirea de care imi e cel mai teama..
Imi e cel mai teama de iubirea pe care ti-o port pentru ca stiu ca intr-un final ma v-a distruge...
Si asta datorita faptului ca simt ca e ultima, ca nu v-a mai exista nimic dupa tine, nimeni si nimic nu o sa te poata inlocui vreodata..
Oare...
Oare ai sa sti vreodata cat de mult insemni pentru mine?
Ai sa sti vreodata faptul ca atunci cand te vad tremur de emotii si ma pierd cu firea?
Iar atunci cand imi scrii, totul din jurul meu dispare si raman doar eu cu ecranul telefonului?
Sau ai sa sti ca atunci cand imi zambesti, inima imi tresare de bucurie?
Care e culoarea mea de ochi preferata?
Daca nu m-as fi gandit ti-as fi raspuns ca imi plac ochii albastri, acel albastru in care te poti pierde cu usurinta in profunzimea albastrului.
Dar mai apoi imi amintesc de ochii aceia verzi, de inocenta si naivitatea lor,sunt jucausi, sunt sinceri , sunt copilarosi.
Te fac mereu sa te gandesti sa te gandesti la nebunia acelor ochi.
Sau ochii caprui/negrii ..acei ochi au un mister al lor, mereu in taina, mereu in intuneric, genul acela de ochi in care iti e frica sa te pierzi din cauza nesigurantei.
Dar in realitate imi plac ochii in care pot vedea mister, profunzime si cu toate astea sa ma simt in siguranta, in naivitatea si inocenta lor.
Imi plac ochii in care ma regasesc, care stiu ca nu m-ar putea trada.
Dupa cum si proverbul ''ochii sunt oglinda sufletului"
Astăzi am îngropat dragostea noastră în pământ.
Am făcut-o singura.
Tu n-ai venit s-o vezi în noroi sa nu îți patezi hainele de om matur, care se presupune ca ar trebui sa aibă sentimente.
Dar eu nu ma mai resemnez.
Cu câteva luni în urma iubirea s-a îmbolnăvit și ai împins-o către mine, tu nu ai fost acolo sa o vezi sfărâmata de puteri, am presărat peste ea lacrimi amare.
Am rămas singur cu dragostea.
Ea îmi cânta.
Îmi cânta piesa noastră.
După ce a terminat, m-a luat de mână și m-a întrebat dacă vei mai veni.
Am răspuns afirmativ.
Ea mi-a strâns mana, a zâmbit și a închis ochii.
Astăzi am îngropat iubirea tu nu ai venit.
