Acela a fost momentul când am știut ce trebuia să fac. Am urcat înapoi spre camera noastră și am scos două valize de sub pat, începând să îmi arunc la întâmplare lucrurile în ele. I-am dat un mesaj lui Aaron: " Aaron, am nevoie de o favoare. Vino să mă iei. " și încă unul cu adresa, menționând că vreau să ajungă cât mai repede. Nu am mai stat să îmi schimb îmbrăcămintea, dar am luat o foaie de hârtie și un pix și i-am scris ceva lui Elliot :
" Uite, E. Nu mai am energie pentru interacțiuni fără folos. Am încercat, dar nu pot. Îmi pare rău pentru tot. Voi avea grijă de copiii noștri. Tu ai grijă de tine. "
M-am semnat la sfârșitul bilețelului și am coborât ușor pe scări cu bagajul, având grijă să nu fiu auzită. Aaron ajunsese deja așa că am ieșit pe ușa din spate și am mers direct la mașina care a pornit în trombă. Norocul meu fusese că paza nu mai era așa vigilentă ca înainte având în vedere că nu aveam de gând să fug. Și chiar nu îmi trecuse lucrul acesta prin cap înainte să vină mama sa și să strice totul între noi.
Nu spuneam nimic. După un timp, vocea puternică a lui Aaron a rupt tăcerea.
- Bex, ești bine? Cum te simți?
- Mă simt ca naiba, Aaron... Am plecat fără să am o țintă anume. Nici măcar nu am unde să merg. Nu am pe nimeni în lume. Nu mă pot întoarce la părinții mei, Elliot m-ar găsi imediat. Iar eu... eu nu îmi doresc viitorul acesta pentru copiii mei. Nu îmi doresc să crească cu un bărbat care își aduce amanta acasă.
Lacrimile au început să curgă râuri, umezindu-mi obrajii. Prietenul meu trase mașina pe dreapta și îmi prinse fața între mâinile sale mari, privindu-mă direct în ochi.
- Hei, Bex, calm. Calmează-te. Mergem la mine acum. O să am eu grijă de tine și de ăia mici. Îți promit. Haide, nu plânge. Îmi frângi inima.
Mi-a șters lacrimile în timp ce îmi mângâia unul dintre obraji și am zâmbit ușor. Telefonul a început să sune în disperare. L-am închis cu o durere imensă de inimă. Își puse mâna cealălaltă pe burtica mea.
- Rămâi cu mine, măcar pentru o perioadă. O să am grijă de ei ca și cum ar fii copiii mei. Îți promit, Rebecca.
Am întors capul spre geamul, lipindu-l de sticla rece. Aaron a pornit mașina și a condus în continuare. Cred că am adormit undeva pe drum, căci nu îmi mai amintesc ce s-a întâmplat după. Am fost trezită de zgomotul traficului aglomerat care intra pe fereastra deschisă a camerei în care mă aflam. Lumina caldă a soarelui îmi mângâia pielea. Am deschis ochii, liniștea din cameră dându-mi o stare de bine. În jurul meu mirosea a clătite proaspăt făcute iar dinspre bucătărie - bănuiesc - se auzea Aaron fredonând o melodie veselă. M-am ridicat în picioare, căscând. Îmi plăcea camera pe care o alesese prietenul meu, deși nu îmi aminteam cum ajunsesem acolo. Eram îmbrăcată în niște pantaloni largi de pijama care îi aparțineau clar lui Aaron și un maiou alb pe care îl luase probabil din bagajul meu. Dormisem aproape o zi și atât de profund încât el putuse chiar să îmi schimbe hainele. Am ignorat o mică parte a creierului meu care îmi spunea că mă văzuse dezbrăcată și am plecat cu pași mici spre camera de unde se auzea sunetul înfundat.
- Bună dimineața, Bex. Nu o să te întreb cum ai dormit, nici dacă băteam în tobe lângă urechea ta nu te trezeai. Cred că nu ai dormit tocmai bine în ultima perioadă, zise, râzând.
- Nu am avut chiar cea mai drăguță existență, am spus, ironică. Mersi că m-ai lăsat să dorm atâta.
- N-ai pentru ce. Am profitat de timpul liber să lucrez ceva. Am renunțat la slujba din magazinul de lenjerie și am început să muncesc cu soțul mamei. Îmi merge mult mai bine, după cum vezi. Apropo, astea-s clătitele tale.
A împins spre mine o farfurie cu clătite ornate cu căpșuni și sirop de arțar și am simțit cum mă topesc de poftă. Am luat una, complimentându-i modul de a găti. M-am aplecat peste masă și i-am plasat un sărut pe obraz.
- Îți mulțumesc pentru tot, Aaron.
- Rebecca știi că nu e nevoie să îmi mulțumești, vreau să mă revanșez pentru timpul pierdut.
- Aaron..
- Nu. Știu că tu îl iubești pe Elliot, dar măcar voi încerca. Apropo, ți-a sunat telefonul în disperare.
- Dacă nu pe el, atunci pe cine? Oftez și îmi cobor privirea tristă. Oh, da.. Ai idee unde e telefonul meu?
- În geanta ta, râde ușor.
M-am ridicat puțin amețită și mi-am luat telefonul din geantă. 45 de apeluri de la Elliot, 20 de la Connor și câteva de la un număr necunoscut.
Am strâns telefonul în mână și l-am apelat pe Elliot rugându-mă să nu fiu slabă și să nu plâng.
- Rebecca, oh doamne, iubito mi-am făcut atâtea griji.
- Elliot, încetează. Treci la subiect, îi răspund rece.
- Bex, ce dumnezeu se întâmplă cu tine? Unde ești? Vin după tine în momentul ăsta.
- Nu, nu vii. Rămâi cu mama ta, așa va fii cel mai bine. Eu voi avea grijă de copii noștri iar tu vei fii fericit cu femeia aceea.
- Rebecca, doar nu crezi că am ceva cu Ruby ?
- Ruby.. o tutuiești, știi ce, Elliot? M-am săturat până peste cap. Am ajuns să te iubesc, Elliot, să fiu fericită cu tine! După ce a apărut mama ta totul s-a schimbat în rău. Dar e de ajuns! Nu pot merge mai departe așa, spun cu lacrimi în ochi și închid telefonul.
Simt o mână caldă pe spatele meu și mă întorc strângându-l în brațe pe Aaron.
ELLIOT
La dracu, nu am putut vorbii cu ea, nu i-am putut explica cât de mult o iubesc, la dracu mamă!
- Mamă! Ai ajuns prea departe. Îți mulțumesc că ai venit să mă vizitezi și să îmi distrugi căsnicia dat acum te rog să pleci. Ai făcut destul rău.
- Elliot sunt mama ta! Cum ai putea renunța la mine pentru o femeie de doi bani?
- NU VORBI AȘA DE EA ! Mă răstesc la ea și dau cu piciorul în lemnul scării.
